Sari direct la conținut

​Subiectele zilei:​ Copiii primesc alocaţiile mărite, începând cu această lună; „Așa a zis bunica!” Un clip care îi îndeamnă pe tineri să meargă la vot a ajuns viral; Adolescentele din România, pe primul loc în UE la naşteri

HotNews.ro
subiecte, Foto: Colaj foto
subiecte, Foto: Colaj foto

​Copiii primesc alocaţiile mărite, începând cu această lună. Copiii primesc alocaţiile mărite, începând cu această lună. 150 de lei vor încasa părinţii pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani şi 300 de lei pentru copii de până la 2 ani. În februarie anul acesta, peste 3,6 milioane de copii au beneficiat de alocaţie de stat. Cei mai mulţi erau înregistraţi în Bucureşti şi în judeţele Iaşi, Suceava şi Bacău. Ordonanţa de urgenţă privind majorarea alocaţiilor copiilor a fost adoptată în februarie de Guvern, însă, pentru a putea plăti sumele, era nevoie ca preşedintele României să promulge Legea bugetului de stat, potrivit Digi24.

„Așa a zis bunica!” Un clip care îi îndeamnă pe tineri să meargă la vot a ajuns viral. Actorul de comedie Mircea Bravo a realizat un clip video prin care îi îndeamnă pe tineri să meargă la vot, prezentând un dialog dintre un tânăr și bunica lui, pe tema unei excursii la Paris.Clipul, al cărui mesaj este „Bunicii noștri n-au avut de ales. Tu ai”, a fost vizionat pe Facebook de aproape două milioane de ori în 18 ore de la postare, potrivit Republica.

Adolescentele din România, pe primul loc în UE la naşteri. România se află, potrivit unui studiu Eurostat realizat în 2019, pe primul loc în ceea ce priveşte rata naşterilor în rândul adolescentelor. Procentul la nivel naţional este de 12,3%, mult peste media europeană, de 4%. În ţara noastră, unul din zece copii are o mamă adolescentă, situaţie regăsită şi la nivelul Bulgariei, unde rata minorelor devenite mame atinge un procent de 11,9%. În ceea ce priveşte rata naşterilor în rândul femeilor de peste 40 de ani, România ocupă ultimul loc în clasamentul realizat de Eurostat, procentul la nivel naţional fiind în acest caz de doar 1,6%, scrie Descopera.

S-a deschis robinetul cu bani publici pentru partide. Statul, silit de coaliţia PSD-ALDE, a dat drumul la robinetul cu bani pentru partide exact în prag de alegeri. În conturile principalelor formaţiuni a intrat într-o lună o sumă mai mare decât primeau toate partidele la un loc în tot anul electoral 2016. Partidele parlamentare au primit în luna aprilie subvenţii de la stat la o valoare aproape dublă faţă de lunile precedente. Motivul: în aprilie s-au acordat subvenţii după un algoritm care ţine cont de bugetul statului pe 2019, buget care din cauza întârzierii cu care a fost depus de Guvernul PSD, a fost aprobat de Parlament abia pe 13 martie, potrivit Adevarul.

Revolte, represiuni și demonstrații pașnice de Ziua Muncii. Arestări la Berlin și Istanbul, revolte la Paris, greve în Grecia, adunări tradiționale la Moscova: în Europa, nu doar muncitorii au ieșit pe străzi de 1 mai pentru condiții mai bune de trai. Aproximativ 5.000 de persoane au participat la marșul militanților de stânga intitulat ”Demonstrația revoluționară de 1 mai”. Mulți demonstranți erau mascați. După ce poliția a declarat încheiat protestul neanunțat, mai mulți protestatari au aruncat cu sticle și petarde. Au existat arestări. La Istanbul au avut loc numeroase arestări de Ziua Muncii. În districtul Beșiktaș, peste 120 de demonstranți care se îndreptau spre Piața Taksim, în ciuda interzicerii marșului, au fost arestați. Accesul în Piața Taksim a fost blocat de poliție cu baricade, scrie Deutsche Welle.

Cum descriu românii de dinainte de ’89 și de după Revoluție experiența primului job. Primul loc de muncă înseamnă experiențe diferite. O aventură de-o vară în Vama Veche, salarii care „oferă“ doar un trai al umilinței, muncă la negru, ore suplimentare, nostalgia tinereții, stabilitate. Acestea sunt câteva dintre răspunsurile românilor. Scopul demersului a fost acela de a vedea cu ce ochi privesc românii de dinainte de ’89 și de după Revoluție experiența primului loc de muncă. Discuția despre muncă și măsura în care ne aduce bunăstare este cu atât mai relevantă în condițiile în care datele Eurostat sunt îngrijorătoare. Suntem pe primul loc în UE la procentul de cetățeni care, deși sunt angajați, trăiesc în risc de sărăcie (18%), scrie Libertatea.

Românul de 18 ani care i-a uimit pe britanici: ”Bună, sunt un savant care face rachete”. Bogdan Vicol a ajuns în Marea Britanie în mai 2017, la o zi după ce țara a votat părăsirea Uniunii Europene, prin referendumul Brexit, relatează Daily Mail. Bogdan are 18 ani și vrea să devină cercetător în ingineria aerospațială. S-a înscris la un colegiu din estul Lodrei – Newham Collegiate Sixth Form Centre, după ce a citit că elevii de aici au câștigat locuri la universitățile de top din Marea Britanie și SUA. După luni de studii și examene, Bogdan Vicol, care este din județul Bacău, a fost uimit să primească vestea că va merge la renumita universitate, potrivit Stirile ProTv.

Iohannis s-a detaşat în cursa pentru un nou mandat. Preşedintele Klaus Iohannis pleacă favorit în cursa pentru alegerile prezidenţiale. Şeful statului este cotat la 42,7%, de două ori şi ceva mai mult decât următorul candidat, Călin Popescu Tăriceanu (18,3%), arată un sondaj realizat de IMAS. Pe locul 3 s-ar situa Victor Ponta (14,5%). Liderul PLUS, Dacian Cioloş, scade constant, în timp ce liderul PSD Liviu Dragnea a crescut uşor, însă e abia la 8,7%, scrie Adevarul. Câţi români o vor pe Kovesi? Fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, a fost si ea măsurată pentru prima dată într-un sondaj de opinie cu scop politic. Astfel, 47% dintre participanţii la sondajul IMAS, realizat la comanda Europa FM, cred că Laura Codruţa Koveşi ar trebui să candideze pentru funcţia de preşedinte al României, dacă nu devine procuror-şef european.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro