Sari direct la conținut

Subiectele zilei: Coronavirusul va fi urmat de o pandemie a datoriilor; Închiderea şcolilor, efect zero? Numărul elevilor pozitivi a crescut de 4 ori; „Antrenamentul” unui colonel SPP: bătăi cu nevasta şi beţii la volan. Instanţa l-a considerat „responsabil şi serios”

HotNews.ro
Subiectele zilei, Foto: Colaj foto
Subiectele zilei, Foto: Colaj foto

Singur împotriva partidului. „Copile, nu te pune cu ei că te vor face praf!” Ovidiu Ianculescu este inginer și, la numai 36 de ani, a ajuns directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureș, o instituție cu peste 400 de angajați, care gestionează infrastructura de apă din șase județe. Nu a fost niciodată membru al unui partid politic și și-a câștigat funcția exclusiv pe baza pregătirii profesionale. La începutul acestui an, după ce conducerea Apelor Române a fost preluată de liberalul Ervin Molnar, Ianculescu s-a trezit cu trimișii acestuia în birou: i s-a pus în față o coală albă și i s-a cerut să-și dea demisia pentru că postul său era promis unui membru PNL. Ovidiu Ianculescu s-a consultat cu colegii mai bătrâni și cu un avocat, dar toți i-au spus același lucru: „Copile, astea sunt vremurile. Nu te pune cu partidul aflat la putere, că te vor face praf”. Un material Recorder.

Coronavirusul va fi urmat de o pandemie a datoriilor. Pandemia va costa numeroase vieţi omeneşti și, în același timp, o pierdere economică de 12 bilioane de dolari. De aceea vor creşte masiv şi datoriile. Nicio ţară nu va scăpa de asta, avertizează FMI. Prognozele FMI şi ale Băncii Mondiale privind diminuarea economiei globale se referă la aşa-numita economie reală. În sectorul financiar, situaţia arată diferit. În prezent comerţul cu produse financiare cunoaşte un adevărat boom, atestat de valorile-record ale indiciilor bursieri. Creatorii imensei cantităţi de bani aflaţi în circulaţie, care creşte în continuare, sunt guvernele şi băncile emitente. Acestea tipăresc în continuare bani noi, pe care îi pompează în piaţă pentru a compensa tendinţele deflaţionare sau din dorinţa de a micşora primejdia unei recesiuni. Dar astfel, banii proaspeţi dăunează mai degrabă economiei decât s-o ajute, mai ales dacă sistemul financiar global va ajunge iarăşi în situaţia de crash în care s-a aflat ultima dată în 2008, potrivit Deutsche Welle.

„Antrenamentul” unui colonel SPP: bătăi cu nevasta şi beţii la volan. Instanţa l-a considerat „responsabil, liniştit şi serios”. Colonelul în rezervă Adrian Costin, fostul şef al Serviciului de Pază şi Protecţie (SPP) Iaşi, a fost condamnat la 1 an, 2 luni şi 10 zile de închisoare cu executare după ce a încălcat în mod repetat ordinul de protecţie pe care îl avea faţă de soţia sa. Adrian Costin a primit pedeapsa din partea Judecătoriei Iaşi, la finele unui proces în care magistratul a contopit pedeapsa cu o altă sentinţă penală, ce l-a vizat pe colonel. A fost vorba de un alt dosar, în care Costin a primit 1 an şi 1 lună de închisoare cu amânarea pedepsei. „Este o persoană integrată în societate, absolvent de studii superioare, colonel în rezervă, o persoană responsabilă, liniştită, serioasă…”, au stabilit judecătorii ieşeni, potrivit Adevărul.

A cerut dosarul medical al mamei moarte de COVID, iar managerul spitalului i-a spus că-l poate elibera numai cu acordul decedatei. Răspunsul în scris către familia Nemțoiu îi aparține managerului Bogdan Nica, vechi membru PNL Prahova, instalat pe 26 octombrie manager al Spitalului Județean de Urgență Ploiești. Trecut în 2019 la ALDE și numit la Ministerul Mediului de Viorica Dăncilă, Bogdan Nica a revenit în 2020 în preferințele liberale. E la a cincea funcție publică de conducere ocupată de la începutul acestui an! Spitalul Județean de Urgență Ploiești a avut probleme în mai multe nopți cu furnizarea oxigenului către pacienții grav bolnavi de COVID. Managerul Nica are propria versiune: „Nu este adevărat, au fost probleme până să vin eu”. În fața refuzului de a-i fi oferit dosarul medical al mamei și a negării problemelor instalației de aer, fiica pacientei bolnave a pus la dispoziția Libertății un jurnal audio, în care mai multe cadre medicale recunosc dificultățile cu oxigenul. Jurnalul i-a supraviețuit mamei și azi devine public pe Tolo.ro.

Închiderea şcolilor, efect zero? Numărul elevilor pozitivi a crescut de 4 ori. Închiderea şcolilor în fizic după data de 4 noiembrie nu pare a fi o măsură reuşită, după două săptămâni de online, cel puţin din punct de vedere statistic. Practic, potrivit datelor înregistrate la Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, în două săptămâni de şcoală online s-au înregistrat în rândul copiilor aproape tot atât de multe infectări cu noul coronavirus faţă de câte s-au înregistrat în toată perioada şcolii hibrid. Per unitate de timp (14 zile), însă, numărul elevilor pozitivi a crescut de peste 4 ori. Medicii infecţionişti spun totuşi că măsura a fost şi este necesară, tocmai pentru a se rupe lanţul epidemiologic, scrie Ziarul de Iași.

Poetul cui este copilul nimănui? La centenarul lui Celan. Celan? Născut ca trandafir al nimănui în România, a murit în Franța, iubind în germană poezii pictate cu pensula muiată în sângele unei inimi frânte de Shoa, în tragica absență a unui Dumnezeu-Nimeni. Marele maestru al limbajului simbolic și al anagramei, bucovineanul Paul Ancel, evreul Paul Celan, poetul, a trăit și a murit cât alții în patru milenii. Meșterul cernăuțean al limbii din Țara Germană a ”meșterului morții” a iubit sfâșietor, nu în ultimul rând la Viena. S-a întâlnit în Germania cu colegii care n-au înțeles nimic din poezia lui, n-o puteau înțelege, ca majoritatea membrilor celebrului grup 47. Și s-a intersectat cu filosoful antisemit Heidegger, într-o încercare futilă de transcendere a neînțelegerii mutuale la intersecția de pe podul iubirii comune pentru romanticul poet german, Hölderlin, scrie Deutsche Welle.

Imagini incredibile de la o nuntă cu mii de invitați, organizată în secret, la o sinagogă din New York. O sinagogă din Brooklyn a găzduit, în urmă cu aproape trei săptămâni, o nuntă la care au luat parte mii de oameni, membri ai comunității de evrei ultrareligioși, relatează New York Post. Nunta fiului unui rabin a fost organizată pe 8 noiembrie, însă abia acum au ieșit la iveală imagini. Mii de oameni stau înghesuiți într-o sinagogă și dansează. Nu poartă mască de protecție, iar întreaga încăpere e plină până la refuz. Evenimentul a avut loc în cartierul Williamsburg din Brooklyn, unde trăiește o comunitate numeroasă de evrei ultraortodocși, o comunitate închisă, care are reguli stricte, citează Libertatea.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro