Subiectele zilei: Cum a ramas Radu Mazare doar cu banii de buzunar. Explicatia popririi conturilor sale de catre Fisc; Submarinul condamnat sa stea la suprafata; Disputa pe morti. Sfantul Sinod ii cere lui Ponta sa amane intrarea in vigoare a legii cimitirelor. "Cine sa amane intrarea in vigoare a legii? Ati mai intalnit asa un caz, pe undeva?"
Cum a ramas Radu Mazare doar cu banii de buzunar. Explicatia popririi conturilor sale de catre Fisc. Edilul-sef Radu Mazare s-a ales cu toate conturile personale blocate de Fisc, dar si cu poprire pe conturile Primariei pe care o conduce, dupa ce a refuzat sa puna in aplicare 76 de decizii definitive si irevocabile in dosare funciare. Astfel, municipalitatea Constanta a fost sanctionata cu circa 2.000.000 de lei, insa, in sapte ani, nu a platit niciun leu la Fisc. Primaria Constanta are de achitat la stat peste doua milioane lei, prin sentinte definitive si irevocabile pronuntate de instanta, in perioada 2007 – 2013. Suma insumeaza amenzile judiciare aplicate in 76 de procese civile si penale, la care se adauga penalitati pentru fiecare zi de intarziere in punerea in aplicare a hotararilor judecatoresti, scrie Adevarul.
Tara lui Mirel. Premierul Ponta il dojeneste pe purtatorul sau de cuvant pentru ca „a omorat” ziaristi pe Facebook: Sa nu mai faci! Premierul Victor Ponta a reactionat astazi mai nuantat fata de iesirea purtatorului de cuvant al Guvernului, Mirel Palada, la adresa unui ziarist Gandul, pe Facebook. „Urmeaza sa decida daca poate sa respecte niste standarde sau daca vrea sa fie Lazaroiu”, a spus el, referindu-se la consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu, la fel de celebru pentru postarile sale inadecvate de pe reteaua sociala. Iesirea lui Mirel Palada nu este prima de acest gen, ci continua o serie de reactii ale sale la adresa presei, cel putin nepotrivite pentru functia pe care Palada o indeplineste, scrie Gandul.
Taiata si aruncata la jivine. Sau despre Ponta si viitorul presei romanesti. La ce se poate astepta presa romaneasca in cazul unei victorii a lui Ponta la prezidentiale? La ceea ce se poate astepta si politica externa a tarii. O schimbare de paradigma de la vest spre est. Sau la scaunul electric. Viitorul politic al tarii e prefigurat de insistentele recomandari ale lui Ponta ca Romania sa se orienteze (economic) spre „Turcia, China si spatiul asiatic”. Care, nu-i asa, contine si Rusia lui Putin. Viitorul sumbru al presei e si el destul de lesne de schitat. Ajunge sa arunci o privire pe pagina de Facebook a nemilosului purtator de cuvant al guvernului condus de Ponta, Mirel Palada, ca sa descoperi ce-i asteapta pe jurnalistii critici, scrie Deutsche Welle.
Boicotul economic al Antenei 3 loveste in libertatea de exprimare. O petitie online indeamna sa nu se mai cumpere produse de la firmele care isi fac publicitate prin trustul Intact. Demersul are putine sanse de reusita, dar pune in discutie onestitatea presei. Cateva persoane au initiat o petitie online pentru boicotarea postului Antena 3. Acestea s-au declarat nemultumite de manipularile trustului Intact si de jurnalistii Antenelor „care si-au facut un obicei din linsajul mediatic al persoanelor si institutiilor care-l cerceteaza si judeca pe Dan Voiculescu”. Prin petitia lansata, semnatarii se angajeaza sa nu mai cumpere produse de la firmele care isi fac publicitate prin trustul Intact si le cer cetatenilor sa le urmeze exemplul. Lista cuprinde 35 de companii, scrie EVZ.
Submarinul condamnat sa stea la suprafata. Romaniei, Delfinul, nu s-a mai scufundat. A ramas fara acumulatori in 1996, iar de atunci aproape fiecare ministru al Apararii promite ca il va repune in functiune. Se intampla asta de fiecare data cand un oficial vine in portul Constanta. In 2005, dupa ce Romania achizitionaze doua fregate second-hand de la englezi, ministrul Teodor Anastasiu promitea ca va aloca bani pentru reabilitarea Delfinului, care ar fi trebuit sa devina functional in 2007. Se vorbea atunci chiar de bani pentru pregatirea echipajului, care facea de un deceniu numai munca de intretinere. In 2007 ministrul se schimbase, promisiunile erau insa aceleasi, scrie Romania libera.
Disputa pe morti. Sfantul Sinod ii cere lui Ponta sa amane intrarea in vigoare a legii cimitirelor. „Cine sa amane intrarea in vigoare a legii? Ati mai intalnit asa un caz, pe undeva?”. Sfantul Sinod solicita Parlamentului si Guvernului sa amane intrarea in vigoare a legii privind cimitirele, crematoriile umane si serviciile funerare, „act normativ deficitar si ambiguu, cu o principala motivatie: crearea cimitirelor private, fara reglementarea problemelor generate de acesta”. Unul dintre initiatorii legii, parlamentarul UDMR, Antal Istvan, s-a declarat surprins de solicitarea conducerii Bisericii Ortodoxe Romane. „De ce nu au venit in Parlament cu un punct de vedere. Proiectul asta a stat in Parlament cinci ani de zile…”, scrie Gandul.
Bacalaureat 2014, sesiunea de toamna. Probele care le-au dat dureri de cap la primul examen. „Nu mai stiu ce mi-a picat”. Fara prea mult interes, absolventii de liceu care au picat Bacul s-au prezentat luni la sesiunea de toamna a acestui examen important. Peste 60.000 s-au inscris, desi in ultimii patru ani s-au adunat 250.000 de candidati respinsi. Tinerii au sustinut luni proba orala de limba si literatura romana, iar unii au recunoscut sincer ca nu s-au pregatit, dar au venit „la noroc”. Emotiile au fost mari pentru candidati. Unii s-au pierdut atat de tare incat au si uitat ce subiecte au avut de rezolvat imediat ce au iesit din sala. Cum este Andrei, un tanar din Timisoara, scrie StirileProTv.
Ghidul invatatorului pentru noile manuale digitale. Dascalii si parintii au la dispozitie, de luni, o platforma si un Tel verde gratuit in cazul in care au neclaritati sau intrebari legate de utilizarea noilor manuale digitale, introduse in premiera in noul an scolar. Noile manuale de clasa I si a II-a vor aduce, ca element de noutate, posibilitatea de a preda si invata si pe suport digital. Aceasta modalitate este pe placul copiilor, dar ar putea naste dificultati pentru invatatori si parinti. Anticipand aceasta situatie, luni a fost lansata o platforma online unde dascalii pot sa se informeze si sa primeasca sfaturi despre utilizarea variantelor digitale. Platforma a fost creata special pentru ei de catre expertii de la Siveco si editura Litera, scrie Adevarul.