Subiectele zilei: Cum e manipulată măsurarea poluării de autorități; Camelia Bogdan, CEDO și norocul României; Tudor Gheorghe, drogat cu heroină și dezbrăcat în cadă: „Dădeam din mâini, mi s-a rupt filmul!"
- Redactia Hotnews
Marea minciună despre aerul nostru. Cum e manipulată măsurarea poluării de autorități. Stațiile de monitorizare a calității aerului din România – cele din rețeaua națională – au un rol clar: acela de a măsura nivelul unor poluanți, pentru ca datele să ajungă ulterior la public, dar și la autoritățile europene. Înainte, datele brute venite din stații trec prin mâinile operatorilor locali din agențiile județene de protecția mediului. În condiții bine definite de proceduri ei pot – numai dacă există o justificare pentru decizia lor – să invalideze unele date pe care le consideră eronate. Analizând însă aceste date, GreatNews a descoperit că în sute de cazuri nivelurile ridicate ale unor poluanți au fost invalidate – practic, considerate incorecte, și automat neluate în calcul – fără ca autoritățile să poată oferi o explicație plauzibilă pentru decizia lor.
DW: Camelia Bogdan, CEDO și norocul României. Cine credea că țara îşi va scutura grabnic de pe umeri povara moștenirii bizantine, iar vechiul monstru comunisto-mafiot se va da bătut fără luptă s-a înșelat. S-a înșelat amarnic. Dar când oligarhia securistă reprezentată de magnatul infractor și turnător Dan Voiculescu era pe cai mai mari decât oricând, după 1989, a intrat în arenă o luptătoare, pe nume Camelia Bogdan. Securismul românesc i-a râs judecătoarei în nas. Ce să poată face o simplă blondă în ditai procesul cu aparent omnipotentul patron al Antenelor? În fața unui foarte influent delincvent, poate cel mai influent din răufăcătorii cu care se poate confrunta un magistrat cinstit, judecătoarea și-a făcut, sec, meseria și datoria. A aplicat, deci, legea, scrie Deutsche Welle.
S-a închis „robinetul“ cu bani publici: Gabriela Szabo „fierbe“ şi reacţionează dur. Gabriela Firea a pierdut alegerile pentru Primăria Capitalei, iar Nicuşor Dan a spus că CSM Bucureşti trebuie să facă rost de bani prin sponsorizări. La echipa de handbal feminin, doar salariul lunar al Cristinei Neagu se ridică la 17.500 de euro! Doar că schimbările politice din ultima perioadă au făcut ca „robinetul“ cu bani să se închidă la CSM. Văzând această situaţie tensionată, care nici nu se rezolvă, Gabriela Szabo, preşedintele clubului CSM Bucureşti, a avut o postare acidă pe Facebook, scrie Adevărul.
Cum se trag tunurile pe final de mandat intr-o institutie pe cale sa fie pierduta de PSD: „De cand a castigat USR-ul, este o mare panica”. Mai multi angajati la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 2 acuza conducerea institutiei ca nu a luat nicio masura pentru protejarea angajatilor impotriva COVID-19, motiv pentru care numarul imbolnavirilor a explodat in ultima perioada. Mai putin preocupata de protejarea angajatilor si beneficiarilor, conducerea institutiei contracteaza zilele acestea, pe banda rulanta, contracte dubioase care depasesc un miliard de lei vechi. Intr-o singura zi, 15 octombrie 2020, la un singur etaj al sediului DPC au fost depistati pozitiv sase angajati, potrivit Ziare.com.
Tudor Gheorghe, drogat cu heroină și dezbrăcat în cadă: „Dădeam din mâini, mi s-a rupt filmul!” Artistul în vârstă 75 de ani a povestit un episod incredibil din cariera sa: cum a depășit orele de coșmar după ce s-a drogat cu heroină în Statele Unite ale Americii! ”A fost o experiență! Eram la un prieten la Long Island. Ne-am întâlnit într-o seară cu doi doctori și ei plecați din România. A venit vorba de drogați și de chestii d-astea. I-am spus că i-am văzut cum erau vai de mama lor… Și m-au întrebat: „Vrei să vezi cum e?”. Curiozitatea, normal! Era heroină. Și m-au injectat.”, a declarat Tudor Gheorghe pentru Gazeta Sporturilor.
Planul diabolic al Securităţii în anii ’70: a adus urmaşilor lui Iuliu Maniu osemintele unui străin spunând că sunt ale marelui om politic. În anul 1970, Clara Boilă, nepoata lui Iuliu Maniu, i-a trimis o scrisoare lui Nicolae Ceauşescu în care îi cerea să i se indice locul în care a fost îngropat marele om politic, mort în Închisoarea de la Sighet, pentru a duce rămăşiţele la Bădăcin, alături de strămoşii săi. La 12 iunie 1971, ora 11, colonelul din serviciul de protocol al Ministerului de Interne i-a informat că exhumarea a avut deja loc şi că va aduce el osemintele la Cluj de la Sighet, iar familia să se pregătească pentru a merge la Bădăcin, potrivit Adevărul.
Dan Bittman nu crede în COVID și îndeamnă la revoltă împotriva autorităților: „Când ieșim?” Solistul de la Holograf a publicat marți o postare, doar pentru prietenii săi de pe Facebook, în care se plânge de apelul transmis de autorități, prin sistemul Ro-Alert, cu privire la noile măsuri anti-pandemie din București. Bittman nu este la primul astfel de derapaj public. „Nu e de ajuns minciuna Covid, acum trebuie să suport și alertele astea penibile și mincioase pe telefon. Când ieșim băieți și fete?!”, a scris Dan Bittman pe Facebook, potrivit Newsweek.