Subiectele zilei: Cum l-a vandut un primar pe Bogdan Voda, intemeietorul Moldovei; Intre credinta si misticism. De ce se roaga romanii la "semnele divine" aparute la tot pasul?; Detaliile sedintei de judecata tinute cu usile inchise, in procesul celor 7 violatori din Vaslui
Diaspora cere urgent vot prin corespondenta. De ce politicienii de la Bucuresti trag de timp. Romanii din strainatate cer cu insistenta adoptarea legii privind votul prin corespondenta, care le-ar facilita dreptul de a alege si i-ar scuti de statul la coada in fata ambasadelor sau consulatelor. Insa, la Bucuresti, disputa dintre PNL si PSD ar putea ingropa proiectul. A trecut aproape un an de cand romanii din strainatate au stat la cozi imense pentru a vota la alegerile prezidentiale. Desi liderii politici, fie ei de la PSD, dar mai ales de la PNL au promis ca vor initia imediat o lege pentru a le usura romanilor din diaspora dreptul de a alege, discutiile au ramas doar la stadiul de promisiune. Asa ca, Daniel Tecu, presedintele Federatiei Asociatiilor de Romani din Europa (FADERE), atentioneaza ca romanii de peste granite sunt pregatiti sa faca presiuni asupra autoritatilor din Romania, pentru a avea, in sfrasit, vot prin corespondenta sau vot electronic, noteaza Adevarul.
Intre credinta si misticism. De ce se roaga romanii la „semnele divine” aparute la tot pasul? Un mic sat din Vaslui s-a transformat, timp de mai multe luni, in centrul religios al tarii. De ce? Un portret al parintelui Arsenie Boca, despre care unii localnici cred ca lacrimeaza, a adunat credinciosi din intreaga Romanie. La Bucuresti, zile la rand, sute de oameni s-au rugat la o pata pe ciment. Oamenii cred ca vad in ea chipul lui Arsenie Boca. In Ialomita, o pictura naiva facuta de un amator pe un copac a devenit loc de pelerinaj, credinciosii fiind convinsi ca vad chipul lui Iisus Hristos, aparut, printr-o minune. Pare o abundenta de semne divine si aparitii miraculoase. Ce au acestea in comun? Nevoia de miracol, spun antropologii. Dar si interesul financiar care apare, inevitabil, odata cu orice pelerinaj, recunoscut sau nu de Biserica Ortodoxa Romana, informeaza digi24.ro.
Cum l-a vandut un primar pe Bogdan Voda, intemeietorul Moldovei. O statuie uriasa, construita clandestin, pe timpul comunismului, a fost scoasa la mezat de fostul primar si a ajuns in curtea unui om de afaceri. In localitatea din care a plecat, in urma cu peste 650 de ani, stramosul lui Stefan cel Mare este ascuns calul voievodului si un dinozaur in marime naturala, cumparat de un alt afacerist local Un scurt popas in Maramuresul istoric ne-a prilejuit o descoperire uluitoare. In locul din care a plecat, in urma cu peste sase secole, Bogdan Voda, intemeietorul Moldovei, primul sau bust, realizat cu sacrificii deosebite de oamenii locului, in vremea comunismului, a fost vandut unui om de afaceri, scrie EVZ.ro.
Detaliile sedintei de judecata tinute cu usile inchise, in procesul celor 7 violatori din Vaslui. Ce pedepse cer acum procurorii care i-au ajutat sa fie liberi. Aproape noua ore a durat ultimul termen de judecata in dosarul in care cei sapte tineri din localitatea vasluiana Valeni, judecati pentru viol in forma agravanta si lipsire de libertate. Magistratul care a preluat dosarul de la judecatorul ce i-a pus in libertate pe primii trei violatori nu a mai permis tergiversarea procesului. Burada Silviu (21 ani), Avadanei Silviu (22 ani), Bolboceanu Petrica (23 ani), Burlacu Paul Andrei (28 ani), Surleac Ioan (20 ani), Rotaru Alin Dumitru (18 ani) si Boicu Ionut Bogdan (21 ani) si-au facut aparitia la proces cu putin inainte de ora zece, relaxati si sustinuti de rude si prieteni. Niciunul dintre ei nu a facut nicio declaratie la intrarea in instanta. Primul soc l-au suferit la scurt timp dupa inceperea procesului, cand judecatorul de sedinta, magistratul Cornelia Vezeteu, cea care a preluat dosarul dupa plecarea judecatoarei Georgina Moldovan (care i-a pus in libertate pe primii trei violatori) a decis ca in sala de judecata sa nu fie prezente decat partile din dosar, sedinta fiind declarata secreta inca de la inceperea cercetarii judecatoresti. Integral in Adevarul.
Romanii din Calabria au trait clipe de cosmar in urma inundatiilor din zona: „Am vazut masini, magazine si banci distruse”. Regiunea Calabria, unde locuiesc si 13.000 de romani, isi revine cu greu dupa o furtuna devastatoare. Viiturile au maturat patru orase, au distrus zeci de case, sosele si poduri. Ai nostri povestesc ca au trecut prin incercarea vietii lor, atunci cand suvoaiele violente au invadat strazile. Cativa s-au mobilizat pentru a le veni in ajutor sinistratilor. Locuitorii Calabriei au privit neputinciosi cum viituri furioase iau pe sus oameni si masini. Un barbat abia reuseste sa ramana la suprafata pe o strada inghitita de ape. Mihaela, o romanca stabilita de patru ani in aceasta regiune din sudul Italiei, spune ca niciodata n-a crezut ca va fi martora unui asemenea dezastru, noteaza stirileprotv.ro.
DW: Note pe marginea unui trecut neexorcizat. Vaietele continua. Si continua intens. Ca legea „noua-veche 217/2015” e asa si pe dincolo. Ca nu incrimineaza comunismul. Ca nu i se da la cap suficient. Ca nu e aplicabila. Si cate si mai cate. Pe scurt: ne trebuia? Se aude, culmea, dupa cum afirma teologul Radu Preda, seful IICMR, ca „legea antilegionara” ar fi, chipurile, „o lege pro-comunista”. Sa intelegem, ca atare, ca nu mai putem incrimina promovarea in spatiul public, ca in Franta, ca in Germania sau Austria a negationismului si fascismului, a cultului unor monstri anticrestini ca Hitler, in speta, in cazul romanesc, al aliatilor lui, fiindca, daca o facem, devenim pro-comunisti?! Halal teologie. Halal sefie a unui institut care ar trebui sa cultive memoria mutilata de totalitarisme a romanilor. De ambele totalitarisme. Gemetele, insiruite in nestire, ale altora, inclusiv ale unor evrei chemati, ca-ntodeauna in astfel de situatii, ca martori ai acuzarii legii si ai apararii marilor sau micilor antisemiti sunt nu mai putin nepotrivite, tragi-comice, grotesti, scrie Deutsche Welle.
10 motive pentru care Curtea de Arges este un oras nasol. Multa lume lauda Curtea de Arges pentru zona minunata in care se afla. Marea problema e locul in sine. Ca orice alt oras comunist, Curtea de Arges a fost unul industrializat fortat. In prezent, e o combinatie de oras turistico-semi mecanizat, pentru ca au mai ramas doar vreo trei fabrici: fabrica de confectii Confarg, fabrica de globuri de Craciun si lucruri mestesugaresti si Dr. Oetker. Asta dupa ce singura fabrica de portelan din tara, ARPO a dat faliment si a lasat 70% din populatia locala somera si datorii la gaze de cateva miliarde. E genul de oras fara facultate si sistem medical, unde second-hand-ul de undite (dai, ai citit bine, la Curtea de Arges exista asa ceva) a venit ca o salvare pentru populatie. Continuarea in Vice.ro.