Sari direct la conținut

Subiectele zilei: Fata de la ţară care a reuşit să devină campioană europeană: „La început mă deranja zgomotul de hatere trântite“; Profesorii, „umiliți“ de șoferi și femeile de serviciu; Descoperirea făcută de un “căutător de comori”, în Vrancea. Autoritățile, în alertă 

HotNews.ro
subiecte, Foto: Hotnews
subiecte, Foto: Hotnews

Fata de la ţară care a reuşit să devină campioană europeană: „La început mă deranja zgomotul de hatere trântite“. Andreea Cotruţă, o tânără halterofilă de numai 14 ani legitimată la Clubul Sportiv Botoşani, a reuşit să devină campioană europeană la categoria sub 15 ani. Andreea provine dintr-un sat din judeţul Botoşani şi practică haltere de numai doi ani. Cu toate acestea, face parte din lotul naţional al României şi este considerată un adevărat fenomen al acestui sport. De altfel la Clubul Sportiv Botoşani se mai pregătesc şi alte sportive din mediul rural, medaliate cu aur la diferite competiţii mondiale sau europene, potrivitAdevarul.

Descoperirea făcută de un “căutător de comori”, în Vrancea. Mai multe elemente de muniţie provenind din cel de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite în Vrancea, printre acestea numărându-se două grenade şi mai multe cartuşe găsite de un “căutător de comori”, informează ISU. Potrivit sursei citate, în cursul zilei de marţi echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani a intervenit pentru preluarea unei grenade defensive şi a unui proiectil exploziv calibru 76 mm, descoperire în satul Doaga, comuna Garoafa, în urma unor lucrări de igienizare a unui teren aflat în proprietatea unui agent economic, potrivitStirile ProTV.

Muncitor necalificat, în top 10 meserii pe care le au cei mai mulţi români. În topul meseriilor pe care le-au avut în anul 2017 cei mai mulţi angajaţi români avem patru din zona muncii necalificate. 15,20% dintre angajaţii din ţara noastră sunt lucrători necalificaţi, iar ponderea lor a crescut din anul 2015 încoace, se arată în studiul privind dinamica pieţei muncii la nivelul principalelor industrii angajatoare, în anii 2016-2017, realizat de Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM), potrivitEconomica.

Profesorii, „umiliți“ de șoferi și femeile de serviciu. După creșterile salariale din Educație, un profesor debutant continua să câștige mai puțin decât o femeie de serviciu din Ministerul Educației. Un șofer cu vechime de la o unitate de management din minister are un salariu la care un dascăl nu poate ajunge nici după 40 de ani. Teoretic, după Sănătate, în Educație au fost înregistrate cele mai mari creșteri salariale din sistemul bugetar anul acesta. În realitate însă, veniturile dascălilor aflați la început de carieră au rămas la un nivel scăzut, iar Învățământul rămâne un domeniu neatractiv pentru eventuali profesori de calitate, potrivitRomania Libera.

O tânără va merge pe jos 600 de kilometri, prin România ca să susţină sportul şi educaţia. Se va opri în localităţile de pe traseu, pentru a demonstra că educaţia nu trebuie să-i ţină pe copii nemişcaţi în băncile şcolilor, ci se poate face şi ope terenul de sport sau în timpul unei plimbări. Raluca Ciulei a pornit din Bistriţa, pe jos, într-o expediţie prin ţară menită să promoveze educaţia non-formală. După o oră de mers, prima oprire a fost la o şcoală de la periferia oraşului. Zeci de copii au venit ca sa o vadă și să învețe noi jocuri de socializare, potrivitDigi24.

Unul din marile mistere ale aviaţiei ar putea fi dezlegat după 81 de ani. Dispariţia Ameliei Earhart, pilotul american de 39 de ani, a reprezentat unul din cele mai mari mistere aviatice, scrie mirror.co.uk. Cercetătorii cred că au aflat ce s-a întâmplat exact cu femeia pilot şi navigatorul ei, după ce au dispărut cu avionul, în timp ce încercau să efectueze un zbor temerar în jurul lumii, în urmă cu 81 de ani. Earhart devenise deja prima femeie pilot care traversase Oceanul Atlantic, în anul 1932. Până acum, experţii au considerat că Amelia s-a prăbuşit în mare, după ce avionul ei a avut probleme la motor, potrivitGandul.

Eurostat: Românii se îneacă în alcool şi sărăcie, iar cultura este un lux. Românii cheltuie cei mai mulţi bani pentru mâncare din UE. Cel puţin aşa spun statisticile Eurostat, care mai arată că noi scoatem mai mulţi bani din buzunar decât media UE pentru sănătate sau educaţie, dar şi pentru tutun sau alcool. Pe de altă parte, suntem printre cei care cheltuie cei mai puţini bani pentru cărţi sau evenimente culturale. Următoarele cheltuieli semnificative pentru români sunt cele legate de întreţinerea locuinţei, apă, electricitate şi gaz. Mai exact, gospodăriile de la noi scot, în medie, 21.9%. Aici, însă, nu este o diferenţă foarte mare în comparaţie cu media UE care este 24,5%, potrivitAdevarul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro