Subiectele zilei: Guvernul PSD mai atârnă doar de 11 parlamentari. De ce este, totuși, puțin probabil să fie demis; Culisele războiului din Parlament. A reuşit sau nu Opoziţia să-l dea jos pe Dragnea?; Sindicatul care a câştigat întotdeauna a pierdut pentru prima dată un război
Despre anexări, aderări şi alte diversiuni naţionaliste. În conflictul privind o ştire DPA despre ziua Marii Unirii de la 1918, germanii s-au grăbit să cedeze şi au înlocuit incriminatul cuvânt „Anschluss”. Intactă rămâne doar problema reacţiilor celor ce-i acuză. Un interlop dâmboviţean care-şi făcea de cap în vest, împreună cu beizadeaua unui nomenclaturist, înainte de a face deliciul telespectatorilor români în epoca tranziţiei, fusese prins cu mâţa-n sac de poliţia germană şi prezentat judecătorilor. „Las‘ pe mine”, îi spusese el complicelui, spre a-l linişti. „Am io ac de cojocu‘ lor”. În faţa magistraţilor, omul se puse pe răţoieli şi crize de nervi. „Aşa, va să zică, mă arestaţi fiindcă mă vedeţi mai tuciuriu, să-mi faceţi felu‘ cum l-aţi făcut ţiganilor în cel de-al Doilea Război Mondial”, începuse el să ţipe, din rărunchi, la adresa reprezentanţilor autorităţii, scrie Deutsche Welle.
Guvernul PSD mai atârnă doar de 11 parlamentari. De ce este, totuși, puțin probabil să fie demis. Coaliția PSD-ALDE a pierdut majoritatea în Camera Deputaților, iar per total mai are 244 de parlamentari, cu doar 11 în plus peste jumătatea necesară învestirii Guvernului. Jocul puterii este mult mai complex și el implică o serie de variabile esențiale pentru înțelegerea ecuației: în primul rând, demiterea unui Guvern este diferită de învestirea lui: nu este suficient ca partidele din coaliție să rămână fără majoritatea efectivă, ci autorii moțiunii de cenzură trebuie să adune voturile ”contra”, scrie G4media.
Culisele războiului din Parlament. A reuşit sau nu Opoziţia să-l dea jos pe Dragnea? La mijlocul lunii noiembrie, PNL a depus la Parlament o solicitare de revocare a lui Liviu Dragnea din fruntea Camerei Deputaţilor. În consecinţă, Biroul Permanent (BP) al Camerei Deputaţilor urma să pună solicitarea pe ordinea de zi a plenului pentru a fi votată. Liderul PSD se afla în plin război cu puciştii din partid şi nu a vrut să rişte un vot potrivnic chiar din partea unor deputaţi PSD controlaţi de rivalii săi din partid: Paul Stănescu, Gabriela Firea şi Adrian Ţuţuianu. Luni dimineaţă, patru parlamentari PSD au trecut în partidul lui Victor Ponta, iar coaliţia PSD-ALDE a rămas fără majoritate în Camera Deputaţilor. La şedinţa plenului de miercuri, PNL a cerut introducerea pe ordinea de zi a solicitării depuse în urmă cu două săptămâni, privind revocarea lui Dragnea, scrie Adevarul.
Sindicatul care a câştigat întotdeauna a pierdut pentru prima dată un război: ultimele negocieri au durat doar trei minute, iar spaţiile comerciale au rămas la Metrorex. Nu mai există niciun dubiu, de ani buni, că cel mai puternic sindicat postdecembrist este cel de la metroul bucureştean. Palmaresul ar fi cu siguranţă de invidiat de strămoşii sindicalismului de la noi – angajaţii Atelierelor Griviţa din 1933. 15 greve generale, 18 de avertisment şi una de solidaritate, în 28 de ani de activitate. Atunci şi acolo, se reparau cele necesare asigurării trasportului feroviar din România în condiţii greu de închipuit. La asta s-a adăugat o tăiere a lefurilor cu 25%, dispusă de guvernul de atunci, scrie Libertatea.
Părinții au ajuns să plătească salariul paznicilor de la școală. Într-o ţară în care învăţământul de stat este potrivit legii, gratuit, părinţii au ajuns să plătească din buzunar inclusiv salariul paznicilor de la şcoală. Se întâmplă asta acolo unde directorii spun că nu le ajunge bugetul şi pentru securitate. În acest caz fiecare elev trebuie să aducă de acasă în jur de 100 de lei pe an. Pe un grup online, părinţii unor elevi de clasa a 5-a de la o şcoală din Constanța sunt anunţaţi că trebuie să plătească “taxa anuală de pază” în valoare de 80 de lei. O pot achita în două tranşe, potrivit Stirile ProTv.
Dinastii politice pe Clisura Dunării: Două surori au ajuns primărițe după ce soții lor, ambii primari, au intrat la închisoare pentru corupție. Cercetat într-un nou dosar pentru fraude din fonduri europene, Omer Radovancovici, fost primar în comuna cărășeană Pojejena, are antecedente grele. Supranumit „Prințul Clisurii”, Radovancovici a făcut închisoare pentru contrabandă și organizare de grup infracțional. Pentru a asigura continuitatea la „domnia” comunei, Primăria Pojejena s-a „moștenit” în familie, de la primar la nevastă, Mira Radovancovici, potrivit unui reportaj Presshub.ro. La indigo, frâiele primăriei din Socol, care face parte din rețea și din „dinastie”, au fost preluate, după condamnarea fostului primar Valentin Ghiță – prins delapidând proiecte cu fonduri europene –, de soția acestuia, Olguța Ghiță, scrie G4media.
Directoare de grădiniță către copii: „Domnul primar Decebal Făgădău are grijă de voi, se gândește la voi”. Miercuri, 5 decembrie, directoarea unei grădinițe din municipiul Constanța le-a spus copiilor că primarul Decebal Făgădău are grijă de ei și le oferă cadouri. Declarațiile au fost înregistrate de angajații Primăriei Constanța, care au făcut un clip pe care l-au postat pe pagina de Facebook a instituției. Decebal Făgădău este și președintele Organizației Municipale PSD Constanța. În clip apare directoarea Grădiniței Steluțele Mării (una dintre cele mai mari din Constanța), Georgeta Adam. Aceasta le vorbește copiilor pe care o învățătoare se chinuie să îi așeze în linie și să-i facă să fie ascultători, potrivit Ct100.
Ţara din Europa unde transportul public va fi în totalitate gratuit. Decizia reprezintă o premieră la nivel mondial. Noua coaliţie de guvernământ din Luxemburg a anunţat că va elimina plata transportului în comun pe teritoriul ducatului începând din vara anului 2019, informează The Independent. Măsura se va aplica atât pentru luxemburghezi cât şi pentru vizitatorii din afara ţării care vor dori să călătorească cu trenuri, tramvaie sau autobuze. Şi în acest moment, în Luxemburg este practicat unul dintre cele mai mici tarife pentru transport din lume. Costă 2 euro un bilet de călătorie valabil 2 ore pe orice mijloc de transport, potrivit Adevarul.