Sari direct la conținut

Subiectele Zilei: Harta clanurilor interlope din Romania. Plus: Bucurestiul, orasul unde bandele se calca in picioare; De ce a respins Nicolae Ceausescu tehnologia nucleara sovietica; Cernobil – cosmarul care poate reveni

HotNews.ro
Subiectele Zilei, Foto: Colaj foto
Subiectele Zilei, Foto: Colaj foto

Harta clanurilor interlope din Romania. Plus: Bucurestiul, orasul unde bandele se calca in picioare. Reglarile de conturi, omorurile la comanda, traficul de droguri, escrocheriile, taxele de protectie, talhariile, furturile, proxenetismul si traficul de persoane sunt cele mai importante activitati infractionale ale bandelor interlope. gandul va prezinta harta clanurilor interlope din Romania. Dupa cum se poate constata, exista destule pete albe, respectiv judete unde autoritatile nu s-au „confruntat” cu interlopii, anunta Gandul.

Caut loc sa amplasez o noua centrala nucleara. Rog seriozitate! Autoritatile romane vorbesc de patru ani de construirea unei noi centrale nucleare, dar pana acum nici macar nu a fost ales amplasamentul. Guvernul a cerut ajutorul francezilor pentru realizarea noii centrale, dar acestia nu mai sunt interesati de proiectul romanesc, dupa racirea relatiilor diplomatice. In octombrie 2007, la inaugurarea celui de-al doilea reactor de la Cernavoda, premierul de atunci, Calin Popescu Tariceanu, anunta intentia realizarii unei noi centrale nucleare in Romania. Insa de atunci proiectul nu a avansat deloc, informeaza Adevarul.

De ce a respins Nicolae Ceausescu tehnologia nucleara sovietica. Dictatorul a luat o decizie curajoasa in anii ’70: a renuntat la tehnologia sovietica de construire a centralei nucleare romanesti, in favoarea celei canadiene. Solutia aleasa se poate dovedi inspirata in cazul unui cutremur care va afecta sudul Dobrogei. Cand a hotarat ca Romania trebuie sa produca energie nucleara, Ceausescu era aproape obligat sa foloseasca tehnologie sovietica. De altfel, in mai 1970, un acord pentru construirea unei centrale nucleare bazate pe tehnologie ruseasca s-a semnat intre Romania si URSS. Acesta prevedea amplasarea unor reactoare de 1.000 MW pe raul Olt, in apropierea localitatii Strejesti. Intre timp insa, regimul comunist negociaza si cu expertii canadieni, care dezvoltasera un reactor propriu, in 1962, folosind o metoda diferita atat de cea sovietica, cat si de cea americana, la moda atunci, scrie Romania Libera.

Strada sau lege, muget sau buget? Asaltul asupra bugetarului nu e strict romanesc. Exista si in America. Asemanarile nu trebuie sa mire, nici deosebirile. In fond, lupta de clasa e una. Doar ca unii au mai multe clase. In statul american Wisconsin, republicanii vor sa reduca deficitul bugetar. Nu marind impozitele, ci taind cheltuielile. Adica banii bugetarilor. Asa au promis la alegeri, acum patru luni, cind au cistigat postul de guvernator si ambele camere ale Congresului statal. Sindicatele, fireste, au scos lumea in strada. Stinga, adica Partidul Democrat, in frunte cu Obama, s-a raliat protestului, declarind ca republicanii lanseaza un atac inacceptabil asupra sindicatelor. Integral in Kamikaze.

Suspendarea suspendarii presedintelui Basescu. Pe 5 februarie a.c., PSD si-a pus pirostriile cu Alianta de Centru-Dreapta PNL-PC, in ceea ce se va numi, cica, pina in 2020, Uniunea Social-Liberala (USL). Semnul permanent al acestui menage a trois, dintre baschetbalistul fara noroc „Micky Mao”, cocosul „Porumbacu” si motanul onorific „Felix” este un aranjament floral in forma de patrat, in care isi dorm somnul de veci trei trandafiri mumificati, alaturi de o sageata pusa in formol intr-un borcan de forma paralelipipedica. Protocolul de constituire a USL contine 20 de prioritati asumate, in care primatul il detine urgenta nr. 1, „Inlaturarea de la putere pe cale democratica a actualului regim clientelar-mafiot corupt si ineficient”. „Micky Mao, de bunavoie si nesilit de nimeni il vei suspenda pe presedinte si vei prelua puterea, impreuna cu cocosul <> si motanul <>?”, s-a auzit o voce de maestru in petit, taieri de mot si imbalsamari la domiciliu. „Da, da, da.” „Asa sa va ajute Cimpanzeus.” Integral in Academia Catavencu.

Doua zile fara uniforma – punct scazut la purtare. La un colegiu din Capitala, elevii trebuie sa aiba tinuta obligatorie. Altfel, risca amenzi si note scazute. Gulere scrobite, pantalon la dunga, cravata pentru baieti si un sarafan bleumarin pentru fete. Toate acestea reprezentau simbolul disciplinei inainte de Revolutie. Un simbol de care mai toti adultii isi amintesc, mandri ca „pe vremea lor” scoala era scoala. Iar, in ultimii ani, multe institutii de invatamant din tara au incercat sa puna frau libertatii elevilor de a se imbraca ultimul racnet si au resuscitat obiceiul. Si au inventat si pedepse pe masura pentru elevii care dau sacoul pe cate un tricou cu strasuri, anunta EVZ.

Cat costa sa iti faci un mic serviciu secret. Ce poti avea in arsenalul de spion: de la softuri, la scrumiere si mouse-uri care au incorporata aparatura de interceptare. Imediat ce detecteaza voci, aparatul apeleaza numarul de telefon al spionului, care apoi poate asculta si inregistra tot ce se discuta in preajma microfonului mascat. Pentru 400 – 500 de euro se poate achizitiona un soft care, odata instalat intr-un telefon mobil, il transforma intr-un interceptor de convorbiri si sms-uri – tot ceea ce aude si vede proprietarul telefonului va putea fi auzit si vazut de catre cel care a instalat softul, informeaza Gandul.

Gheorghita Geana, antropolog: „Ce autoritate are o profesoara in haine saracute in fata elevilor imbracati la moda?”. Generatia tanara din prezent e pe cale sa-si rateze menirea, aceea de a revigora moral acest popor, iar societatea romaneasca se poate remodela doar pornind de la educatia copiilor, incepand cu cei de gradinita, afirma antropologul Gheorghita Geana, in partea a doua a interviului acordat adevarul.ro. In prima parte, prof. Gheorghita Geana a vorbit despre schimbarile care au intervenit in cultura si societatea romaneasca, odata cu instaurarea regimului comunist, si cum au influentat acestea comportamentul romanului. Profesorul Geana subliniaza, acum, necesitatea transmiterii cultului si culturii stramosilor, scrie Adevarul.

Cernobil – cosmarul care poate reveni. Data de 26 aprilie 1986 va ramane drept una dintre cele mai negre zile in istoria Europei. Pagubele umane si ecologice ale exploziei centralei atomice de la Cernobil nu pot fi inca apreciate la adevarata lor dimensiune. O greseala de constructie urmata de o greseala de manevrare – si ceea ce urma sa fie un banal test al reactorului numarul 4 al centralei atomice de la Cernobil s-a transformat intr-o catastrofa nucleara de proportii nemaiintalnite pe continentul european. Un nor radioactiv a purtat particulele ucigatoare deasupra mai multor state din Europa, si peste 3.900.000 kilometri patrati – adica aproape 40% din suprafata continentului – au fost contaminati cu izotopii radioactivi ai elementului cesiu-137, anunta Romania Libera.

Suntem nepregatiti in caz de accident nuclear la Cernavoda. Primarul orasului Cernavoda, dar si directorul spitalului local spun ca suntem departe de a putea gestiona situatia in caz de urgenta, neavand nici procedura, nici echipamentele necesare. Autoritatile romane sunt total nepregatite pentru a salva populatia in caz de accident nuclear la Cernavoda. O spune chiar primarul orasului, Mariana Mircea, care pana sa ocupe aceasta functie, in 2008, a lucrat la centrala nucleara si stie exact „ce inseamna un plan de urgenta in caz de accident nuclear”. „Numai ca planul, copiat de la canadieni, este perfect pentru ce se intampla in incinta centralei, dar nu si in exteriorul ei. Suntem inca departe de a avea echipamente necesare, profesionistii sau pregatirea pentru gestionarea unui accident nuclear”, avertizeaza edilul din Cernavoda, scrie EVZ.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro