Subiectele Zilei: Macovei: Ultima sansa pentru Legea ANI e la CCR; Cum au scos 1.000 de italieni din Romania 200 de milioane de euro, bani negri; Cine mai angajeaza azi in Romania; Excrocherie in piete: "Pepenii de Dabuleni", adusi din Grecia sau Turcia
Macovei: Ultima sansa pentru Legea ANI e la CCR. Eurodeputatul Monica Macovei acuza guvernul de „manevra” secretizarii averilor si asteapta ca judecatorii sa reintroduca declaratiile publice. Cu cateva ore inainte ca presedintele Traian Basescu sa retrimita la Curtea Constitutionala Legea ANI care secretizeaza averile, eurodeputatul Monica Macovei declara, intr-un interviu acordat EVZ, ca aceasta ar fi ultima sansa ca actul normativ sa fie corectat. „Da, este o ultima sansa si trebuie incercata. Eu nu m-as opri pana nu incerc posibilul si imposibilul, mai ales ca exista o problema cu Senatul care a incalcat principiul bicameralismului”, scrie EVZ.
Cum au scos 1.000 de italieni din Romania 200 de milioane de euro, bani negri. Circa 200 milioane euro, „bani negri” detinuti de 1.147 cetateni italieni in Romania, au parasit tara noastra cu destinatia Italia, intre 15 septembrie 2009 si 30 aprilie 2010, au constatat autoritatile fiscale de la Roma. In urma incheierii perioadei de amnistie fiscala, in care evazionistii au fost invitati sa-si aduca banii ascunsi peste hotare, oficialii italieni au fost surprinsi sa descopere ca Romania se inscrie pe o lista neoficiala a „paradisurilor fiscale”. De aici au ajuns 0,19% din cele 104,5 miliarde euro care au intrat in Italia, respectiv 12% din totalul remiterilor din Romania in strainatate, potrivit statisticilor BNR. IGP va verifica informatiile din Italia si eventuala existenta a unor infractiuni in spatele acestor „bani negri”. Trezoreria italiana a luat impozite de 5,6 miliarde din totalul banilor adusi in tara, aplicand, de-a lungul a trei perioade, impozite de 5, 6 si 7%, anunta Gandul.
Cine mai angajeaza azi in Romania. Abilitatile de comunicare, limbile straine, dar si cunostintele de operare a calculatorului au devenit indispensabile intr-o Romanie in care call-center-urile au ajuns principalii angajatori. Criza economica a schimbat radical portretul-robot al angajatorului mare din Romania. Daca inainte de subrezirea economiei el era fie din domeniul constructiilor, fie din cel financiar, activa in 90% din cazuri in Bucuresti si nu se uita neaparat la calificarea candidatului (cazurile directorilor de sucursale cu liceul la baza sunt notorii), acum el este de cele mai multe ori din domeniul tehnologiei inalte sau din cel al serviciilor conexe si cauta obligatoriu forta de munca supracalificata si cunoscatoare de limbi straine, informeaza Romania Libera.
Excrocherie in piete: „Pepenii de Dabuleni”, adusi din Grecia sau Turcia. Romanii cumpara de cateva saptamani pepeni vanduti sub celebrul brand oltenesc, fara sa stie ca o mare parte din marfa este adusa cu vaporul din Grecia sau Turcia. Adevarul va introduce in culisele marketingului de taraba si va invata cum sa deosebiti un pepene romanesc de unul strain dupa marime, culoare si coaja. Comerciantii din Bucuresti vand pepeni turcesti si grecesti sub numele de Dabuleni sau de Ialomita, de cand au simtit tendinta pietei catre produsele romanesti. Pepenii verzi de Dabuleni sunt primii care s-au copt anul acesta si au ajuns pe tarabe, insa de acest lucru profita si bisnitarii care cumpara produse de import de la angros si le vand sub aceeasi eticheta, scrie Adevarul.
Consilierul prezidential pe probleme de securitate, Iulian Fota, arunca bomba: Strategia de Aparare a Tarii trebuie revizuita anual. Consilierul prezidential, Iulian Fota, a declarat in exclusivitate pentru Puterea ca Strategia de Aparare a Tarii contine o serie de ambiguitati care tin de securitatea nationala, dar ca anumite pasaje trebuie reformulate pentru a se cunoaste exact despre ce este vorba. Oficialul de la Cotroceni sustine ca dinamica relatiilor internationale poate conduce la situatia ca Strategia sa fie revizuita anual. Dupa ce a fost adoptata de CSAT si trimisa spre dezbatere la Parlament, Strategia de Aparare a Tarii a trezit numeroase controverse. Consilierul prezidential pe probleme de securitate nationala, Iulian Fota, ne-a explicat ca exista anumite ambiguitati in aceasta Strategie, dar ca au fost si anumite scapari care vor trebui revizuite, informeaza Puterea.
Un senator PSD a adus la sapa de lemn o familie din Lapus. Sorin Bota a candidat pentru Senat, pe listele PSD, in Colegiul Tirgu Lapus. In acelasi colegiu, Aurora Revnic a concurat pentru Camera Deputatilor. Cei doi s-au inteles ca pe durata competitiei sa se sustina reciproc, dintr-un buget comun de sapte miliarde de lei vechi. Cu micul amanunt ca imprumutul a fost angajat doar pe numele Aurorei Revnic. Parte din bani a fost creditata de la o banca, iar grosul a fost luat cu clauze impovaratoare de pe piata libera, de la camatarii locali. Sorin i-a promis Aurorei ca, daca va intra in imparatia cerurilor, o s-o angajeze intr-o institutie publica, pe un post babanissim, care sa-i permita sa-si scoata in timp real pirleala, adica sa-si poata plati imprumutul, care sa-i justifice investitia. Revnic a pierdut, iar Bota a intrat in imparatia cerurilor, care incepe acolo unde se termina cei sapte ani de acasa. Bota a dobindit, in schimb, imunitatea, acest amagitor substitut al vietii vesnice, cu care deschizi orice usa. Integral in Academia Catavencu.
Spargatorul Ion recidiveaza intr-un film politist. Dupa ce, in anii 80, a golit apartamentele bucurestenilor, Ion Serafimescu a ajuns acum protagonist intr-o productie video educativa a Politiei Romane. Daca l-ar prinde acum un bing-bang in casa straina, exista posibilitatea ca pe Ion Serafimescu sa-l lase inima. La 58 de ani, se multumeste cu suferinte oarecum comune: are boala pe scrumierele prea pline, pe o batrana din vecini care bate noapte si zi in usa apartamentului cu o tigaie si pe societatea de asigurari care de aproape un deceniu refuza sa-i plateasca rascumpararea pe o masina disparuta, anunta EVZ.
Fa un curs de formare profesionala si poti castiga 5.000 euro ca sa iti incepi o afacere. Bugetarii ramasi fara un loc de munca, dar si tinerii absolventi de facultate pot urma cursuri gratuite de formare profesionala, in urma carora pot primi finantare pentru inceperea unei afaceri. Valoarea unui astfel de grant poate ajunge la 20.000 lei (circa 4.700 euro). Cursurile vor fi organizate de firme specializate de formare profesionala, ONG-uri sau de institutii publice precum Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca sau structuri din coordonarea Ministerului Educatiei in cadrul unor proiecte cu fonduri europene in domeniul resurselor umane, scrie Gandul.
Lacul de la Ocna Sugatag, unicat pe continent. Singurul lac antropomorfic de pe continent se afla in statiunea maramureseana Ocna Sugatag, fiind folosit in tratamente medicale. Liant intre cele doua municipii maramuresene, Baia Mare si Sighetu Marmatiei, Ocna Sugatag a schimbat blestemul sarii pe profitul obtinut din turism. Troc echitabil. In localitatea care adaposteste cel mai mare lac antroposalin din Romania, lacul Gavril, oamenii au inteles repede ca singura lor sansa de a-si face traiul mai dulce este… sarea. Asa s-a transformat comuna maramureseana dintr-o salina intr-o cocheta oaza de sanatate. Pe langa fosta statiune balneoclimaterica Ocna Sugatag, ridicata in timpul regimului comunist a aparut o retea de unitati turistice. Astazi, in comuna de la poalele Muntilor Tibles-Gutai exista trei hoteluri, un motel, doua cabane si 24 de pensiuni turistice, informeaza Romania Libera.