Sari direct la conținut

Subiectele zilei: Managerul Institutului Oncologic din Bucuresti, adus cu mandat la DNA; Alerta falsa cu bomba la o cladire de birouri din Capitala. Un angajat a vrut sa faca o gluma; Pompierii mor la datorie si sunt inmormantati prin mila colegilor. Ce spun oficialii IGSU.

HotNews.ro
Subiectele zilei, Foto: Colaj foto
Subiectele zilei, Foto: Colaj foto

Managerul Institutului Oncologic din Bucuresti, adus cu mandat la DNA. Dan Nicolae Straja, managerul Institutului Oncologic din Bucuresti, a fost adus cu mandat la sediul Directiei Nationale Anticoruptie, acesta urmand sa fie audiat in dosarul in care procurorii au facut perchezitii la patru spitale din Capitala. Dan Nicolae Straja, managerul Institutului Oncologic din Bucuresti, a ajuns, joi seara, la sediul DNA pentru a fi audiat in dosarul in care procurorii au facut perchezitii in patru spitale din Capitala. La sosire acesta, intrebat de jurnalisti daca a luat vreodata mita, a spus ca nu a luat niciodata. De asemenea, Dan Nicolae Straja a mai declarat ca nu a favorizat niciodata oameni de afaceri, scrie Gandul.

Alerta falsa cu bomba la o cladire de birouri din Capitala. Un angajat a vrut sa faca o gluma. Alerta falsa cu bomba la o cladire de birouri din Capitala, situata in nordul Bucurestiului. Cladirea, care are 26 de etaje, a fost evacuata pentru mai multe ore. Anuntul a fost facut prin 112, la ora 13.55. In jurul orei 16.00, anchetatorii le-au permis angajatilor sa se intoarca in cladire. Paznicul cladirii a fost dus la audieri. El a recunoscut ca a sunat la 112 vrand sa faca o gluma. Acesta va fi amendat. Barbatul, care este paznicul cladirii Globalworth Tower le-a spus echipajelor ajunse la fata locului ca in imobilul nu se afla niciun dispozitiv exploziv si ca el este cel care a sunat la 112, vrand sa faca o gluma, afirma surse din Politie. Potrivit Politiei, cel mai probabil barbatul va fi amendat pentru alarmarea in fals a autoritatilor insa urmeaza ca un procuror sa decida daca va fi deschisa si o ancheta penala in acest caz, relateaza Adevarul.

Intelegerea cu Turcia afecteaza credibilitatea UE. Parlamentul European s-a prezentat jalnic. Numai cativa europarlamentari au rostit la Strasbourg discursuri in fata unor fotolii goale. Si asta desi ocazia a fost una dintre cele mai grave iar deputatii ar fi trebuit sa cheme la manifestari de solidaritate ample. Dupa ce li s-a ridicat imunitatea, deputatii kurzi ai formatiunii HDP vor disparea probabil foarte curand in inchisoare. Vor sacrifica atunci parlamentarii UE, liberi si coplesiti de privilegii, o ora inainte de cina, pentru a demonstra prin prezenta sprijin pentru legiuitorii kurzi, anunta Deutsche Welle.

Pompierii mor la datorie si sunt inmormantati prin mila colegilor. Ce spun oficialii IGSU. In urma mortii lui Razvan Dumitru Luchian, in timpul interventiei de stingere a incendiului din Jilava, colegii de la ISU acuza nepasarea cu care a fost tratat decesul unui coleg de al lor de catre sefii din MAI si IGSU. Salvatorii aduc in actualitate un adevar crunt: luptatorii cu flacarile, care isi pun viata in pericol, nu au asigurari de viata Multe semne de intrebare legate de riscul la care se expun pompierii au iesit la iveala dupa tragedia care a curmat viata unui salvator, la fabrica de incaltaminte din localitatea Jilava, judetul Ilfov, relateaza EVZ.

Fostul sef Microsoft Romania ar fi prejudiciat statul cu peste cinci milioane de lei. Fostul sef al Microsoft Romania, Calin Tatomir, a prejudiciat statul cu 2.909.547 de lei, respectiv 2.147.759 lei, prin doua firme, in dosar fiind arestat si un fost asociat al fratelui lui Sebastian Ghita, spun procurorii DIICOT potrivit Mediafax. Conform ancheatorilor, Calin Tatomir a facut parte dintr-un grup care se ocupa cu inregistrarea in contabilitatea unor firme de operatiuni fictive de servicii IT, care nu au fost prestate in realitate pentru a nu plati taxele catre stat. Fostul sef al Microsoft Romania ar fi aderat la grup in anul 2007, prin implicarea celor doua societati pe care le controla, SC CCT SRL si SC CD Software Consult SRL, ca beneficiare ale serviciilor a cinci firme fantoma, prin intermediul lor realizandu-se eludarea taxelor catre stat, anunta Romania Libera

Povestea fostului sef al Microsoft Romania care a recunoscut in fata procurorilor ca facea evaziune fiscala. Industria IT din Romania este zguduita de un nou scandal. In vizorul procurorilor sunt nume grele, precum cel al fostului director general Microsoft Romania, Calin Tatomir. Acuzatiile vizeaza infractiuni de evaziune fiscala. Fostul director general Microsoft Romania, Calin Tatomir (foto), si alte sase persoane au fost arestate, miercuri seara, intr-un dosar de evaziune fiscala si spalare de bani, cu un prejudiciu de 12 milioane de lei. Este vorba de un caz instrumentat de procurorii DIICOT, relateaza Adevarul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro