Sari direct la conținut

Subiectele zilei: Ministrul Padurilor: 400.000 de metri cubi de masa lemnoasa au fost transportati ilegal in 2017; MAE evoca evitarea oricaror actiuni care putea sa compromita procesul de pace in Orientul Mijlociu; Romania, la coada clasamentului salariilor din UE. Tara noastra, al treilea cel mai mic salariu minim brut

HotNews.ro
Subiectele zilei, Foto: Colaj foto
Subiectele zilei, Foto: Colaj foto

Ministrul Padurilor: 400.000 de metri cubi de masa lemnoasa au fost transportati ilegal in 2017 Ministrul Apelor si Padurilor, Ioan Denes, a declarat, joi, la Timisoara, ca 400.000 de metri cubi de masa lemnoasa au fost transportati ilegal anul trecut, precizand ca datorita aplicatiei „Inspectorul Padurii” au scazut foarte mult taierile ilegale. Ministrul Apelor si Padurilor a explicat si cum functioneaza aplicatia mobila „Inspectorul Padurii”, cetatenii fiind incurajati sa sune la 112 in cazul in care constata ca un transport de lemne nu este inregistrat in program. Ministrul Apelor si Padurilor a oferit si cateva detalii cu privire la programul informatic SUMAL, prin care este monitorizata toata masa lemnoasa din Romania care este aprobata pentru a fi exploatata, pe baza caruia functioneaza „Inspectorul Padurii”, arata Romania Libera.

MAE evoca evitarea oricaror actiuni care putea sa compromita procesul de pace in Orientul Mijlociu MAE a luat nota de decizia autoritatilor de la Ramallah de a-si chema pentru consultari ambasadorul de la Bucuresti, subliniind necesitatea evitarii oricaror actiuni care ar putea sa compromita procesul de pace. Ministerul Afacerilor Externe precizeaza ca uzantele diplomatice prevad posibilitatea chemarii unui ambasador pentru consultari si spune ca, la acest moment, este nevoie „mai mult decat oricand de un dialog politic sustinut, inclusiv prin intermediul reprezentantelor diplomatice, si de intensificarea contactelor diplomatice, in sprijinul unei abordari constructive in ceea ce priveste problematica israeliano-palestiniana”. Ambasadorul palestinian la Bucuresti a fost chemat, dupa ce Romania e a fost una dintre putinele state din UE care si-a trimis un diplomat la receptia MAE israelian cu ocazia inaugurarii Ambasadei SUA la Ierusalim. De asemenea, MAE roman a decis blocarea unei declaratii comune a UE privind mutarea ambasadelor din Israel, informeaza Euractiv.

Romania, la coada clasamentului salariilor din UE. Tara noastra, al treilea cel mai mic salariu minim brut Romania are al treilea cel mai mic salariu minim brut pe tara din UE, inaintea sa aflandu-se Bulgaria si Lituania, iar cota efectiva de impozitare este de 44% – a saptea cea mai mare din cele 20 de state membre UE, SEE si Elvetia, arata un studiu prezentat joi de compania de consultanta KPMG. „Dintre cele 20 de state membre ale Uniunii Europene, Spatiului Economic European (SEE) si Elvetiei care au un salariu minim stabilit la nivel national, cel mai mic salariu minim brut pe economie il are Bulgaria (261 de euro), urmata de Lituania (400 de euro) si Romania (416 euro). La polul opus, cele mai mari salarii minime brute pe economie se inregistreaza in Luxemburg (1.999 de euro), Irlanda (1.834 de euro) si Germania (1.818 euro)”, arata studiul, potrivit Gandul.

Imigratie in Germania: tot mai multi romani si bulgari la Monchengladbach La sfarsitul lui martie 2018, in acest oras din landul Renania de Nord-Vestfalia traiau cu 72,4% mai multi bulgari si cu 50,7 procente mai multi romani decat la sfarsitul lui 2015. „Principalul motiv de relocare a acestor oameni, indiferent de calificarea profesionala, de la medici la muncitori, il reprezinta posibilitatile de castiguri materiale mai mari si conditiile mai bune de pe piata muncii din Germania”, sustine municipalitatea din Monchengladbach. Romanii si bulgarii se bucura din ianuarie 2014, in calitate de cetateni comunitari, de drept de munca nerestrictionat in toate tarile Uniunii. Adica au acces liber pe piata muncii si drept de a solicita ajutoare sociale, de genul ajutorului de somaj (Hartz IV) sau alocatiilor pentru copii, cu conditia sa fie inregistrati ca locuitori intr-o localitate germana, relateaza Deutsche Welle.

Comisia Europeana confirma ca a refuzat intalnirea cu Viorel Stefan Comisarii europeni Moscovici si Dombrovskis au confirmat joi ca au refuzat intalnirea cu vicepremierul Romaniei, Viorel Stefan, scrie Business Review. Pierre Moscovici si ministrul Valdis Dombrovskis (vicepresedinte pentru Euro si dialogul social, responsabili si de Stabilitatea financiara, servicii financiare si piata pietelor de capital) au confirmat ca Guvernul Romaniei a trimis o cerere de intalnire, in numele vicepremierului Viorel Stefan, pentru aceasta vineri. Publicatia precizeaza ca, potrivit calendarului oficial al reuniunii publice a UE, postat pe site-ul Comisiei Europene, la data de 18 mai, la solicitarea reuniunii, niciunul dintre comisari nu a avut angajamente anterioare oficiale, scrie Adevarul.

Guvernul vrea sa reporneasca schema de ajutoare de stat pentru investitii mari Oficialii spun ca Executivul va aloca un miliard de euro, in urmatorii cinci ani, pentru sustinerea investitiilor in productie. „Vreau sa dau un semnal ca ne dorim stimularea unor noi investitii majore in Romania si din acest motiv vom adopta si alte masuri care sa sustina acest lucru. Dorim sa asiguram o dinamica pozitiva a economiei si astazi anuntam ca in scurt timp se va deschide schema de ajutor de stat pentru investitiile private mai mari de 10 milioane de euro, in investitii in deschiderea sau extinderea capacitatilor de productie”, a declarat premierul Viorica Dancila la lansarea editiei din 2018 a schemei de ajutor de stat instituita prin HG 807, eveniment organizat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat la Palatul Parlamentului, arata Euractiv.

Salonul militar international de la Bucuresti: Romania isi prezinta cu mandrie armamentul sovietic Militarii romani nu se pot lauda, din pacate, ca ar detine arme ultramoderne, dar merita felicitati pentru ambitia cu care le mentin in functiune pe cele vechi, de fabricatie sovietica, demne de a fi trimise la muzeu. Salonul de armament Black Sea Defense and Aerospace (BSDA) 2018, care s-a deschis ieri la Bucuresti, reuneste aproape 300 de expozanti din 25 de tari. Din Occident au venit cele mai mari companii de armament ale lumii, unele dintre ele fiind direct interesate sa obtina contracte cu Romania, in conditiile in care bugetul Apararii reprezinta, in anul 2018, 2% din PIB. Militarii romani si-ar dori armament nou, care sa le permita sa concureze, si din acest punct de vedere, cu camarazii lor din NATO. Dar pana la semnarea marilor contracte de inzestrare a Armatei, ei au expus, la BSDA, cateva echipamente din dotarea curenta, precizeaza Romania Libera.

Legea anti ITP luat pe spaga: de cand e activa si ce trebuie sa faci Data de 20 mai 2018 le da fiori soferilor din Romania. Legea se va schimba si pentru soferii care conduc automobile mai vechi. Acestora le va fi mult mai greu sa treaca ITP-ul intrucat conditiile se vor inaspri si operatorii vor fi aspru verificati de RAR. Astfel, din 20 mai 2018, conducatorii auto care vor fi surprinsi in trafic cu Inspectia Tehnica Periodica expirata vor primi o dovada fara drept de circulatie si vor fi amendati. In plus, omul legii are dreptul sa retina talonul si placutele cu numerele de inmatriculare ale masinii. Probleme vor avea si cei care au cumparat sau vandut masina, dar nu a fost trecut pe numele noului proprietar in termen de 90 de zile de la instrainare. Pedeapsa este aceeasi si cei vinovati vor primi o dovada fara drept de circulatie si vor fi amendati, conform Playtech.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro