Subiectele zilei: Noua moneda de 50 de bani, o necunoscuta; Romania anilor '90, vazuta de la Hollywood si de aproape; Liceenii romani au dat televizorul pe Facebook
Vlad Filat: „Orice lider politic trebuie sa aiba aspiratii prezidentiale”. Premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, este convins ca partidele pro-europene vor ramane unite dupa alegerile de duminica si ia in calcul candidatura la functia suprema. Intr-un interviu acordat EVZ.ro cu doar cateva zile inaintea alegerilor legislative de la Chisinau, premierul Vlad Filat, care este si liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), declara ca obiectivul formatiunii sale este castigarea scrutinului si ramanerea la guvernare alaturi de actualii parteneri din Alianta pentru Integrare Europeana (AIE);
Primarii intra in spiritul sarbatorilor. Mos Craciunii 3D, pitici de 100.000 de euro si lista localitatilor cu buget de iarna. In Sectorul 3, se estimeaza ca se vor cheltui 492.832 lei pentru 61 de tipuri de decoratiuni atent masurate (la centimetru!) si colorate, inclusiv Mos Craciuni 3D, cu sanie 2D. Primaria Sectorului 3 a estimat ca va cheltui 492.832 de lei (114.402 euro) pentru decorarea parcului bucurestean. Alexandru Ioan Cuza, cu prilejul Sarbatorilor de iarna. Figurine tridimensionale de Mos Craciuni, reni si un elf, un castel, un om de zapada, un ingeras de 2 metri, o sanie, brazi si alte decoratiuni, cu descrieri extrem de detaliate, se regasesc, deocamdata, in anexele caietelor de sarcini ale celor doua anunturi – „invitatii de participare la cerere de oferta”, publicate de subordonatii primarului Liviu Negoita, pe site-ul guvernamental www.e-licitatie-ro, scrie Gandul.info;
Nunti fara brizbrizuri. Departe de oras si de ochii critici ai rudelor, doua cupluri de tineri care traiesc in Bucuresti si-au luat prietenii cei mai buni, parintii si verii si au petrecut ca-n povesti, la aer curat, intr-un decor salbatic. N-au vrut sa joace hora in fata blocului, sa dea voalul pe basma, sa le rupa matusile turta in cap, iar apoi sa fie rascumparate pe-o sticla de whisky. Ca sa scape de nunta traditionala, Diana (29 de ani) si Mirela (30 de ani), au pus la cale petreceri nonconformiste, fara pretentii si brizbrizuri, departe de oras si de ochii critici ai rudelor mai indepartate. Citeste tot reportajul in Romania Libera;
Ingineriile financiare ale familiei Fatuloiu. Alex Fatuloiu, fiul fostului secretar de stat de la Ministerul de Interne, risca sa fie cercetat penal pentru „activitatile financiare” facute in numele lui Dan Fatuloiu. Unul dintre arestatii din dosarul „Mita pentru Fatuloiu” a declarat procurorilor ca a acceptat sa fie paravan pentru Alex Fatuloiu in operatiuni de spalare de bani. La 26 de ani, Alexandru Fatuloiu are propriile afaceri, fara a se feri in a folosi numele tatalui. „Beizadeaua din Topoloveni”, cum i se mai spune, detine mai multe firme in Arges. Alexandru Fatuloiu isi conduce afacerile din Topoloveni, unde duce o viata prospera. El detine mai multe autoturisme de lux, printre care un Porsche si un Mercedes CLS, avand in numerele de inmatriculare combinatia de litere „ALX”. Citeste mai multe pe Adevarul.ro;
Romania anilor ’90, vazuta de la Hollywood si de aproape. Jurnalistul american Michael Carroll, unul dintre primii corespondenti straini care au relatat despre „orfanii lui Ceausescu”, vorbeste despre documentarul „Hand Held”, care va avea curand premiera in Romania. Daca in 2010 se mai poate spune ceva despre „copiii lui Ceausescu”, „orfelinatele groazei” sau despre micutii bolnavi de SIDA incarcerati dupa zabrelele paturilor din fier, daca exista sensuri nedescoperite in cei 20 de ani in care aceste povesti, cu detaliile si imaginile lor socante, au facut de mii de ori inconjurul, lumii, urmeaza sa demonstreze doi profesionisti americani. Citeste materialul integral, exclusiv pe EVZ.ro;
Coplata pentru serviciile medicale intra in linie dreapta. Romanii vor scoate bani in plus din buzunar cel tarziu din iulie 2011. Opt milioane insa sunt exceptati. Cabinetul Boc a dat unda verde, miercuri, proiectului de lege prin care se va pune in miscare de anul viitor mult anuntatul sistem de coplata din domeniul Sanatatii. Ministrul Attila Cseke a declarat ca proiectul de lege va fi transmis Parlamentului pentru ca sistemul sa poata intra in vigoare in anul 2011. El a explicat ca acest act normativ introduce un „tichet moderator”, care va avea o limita anuala de 600 lei per pacient, iar de la acest sistem vor fi scutite circa 8 milioane de persoane, informeaza Gandul.info;
Mai are Romania nevoie de euro? Dupa doar un deceniu de euro, Germania a ajuns sa suporte cea mai mare parte a facturii acumulate de guvernele indisciplinate fiscal si de bancile care au scapat creditarea de sub control. Acesta este pretul platit pentru avantajul ca in toata aceasta perioada excedentul comercial nu s-a transformat intr-o apreciere relativa a monedei, permitand economiei sa ramana competitiva. Practic, Germania a fost nevoita sa imprumute surplusul de capital catre propriii clienti. Inevitabilul s-a produs: clientii nu au mai putut plati. Citeste analiza completa, numai in Romania Libera;
Dabuleniul a cazut in patima curselor de caini. In timp ce antropologii ii urmaresc evolutia pe calculatoare de ultima generatie, elaborand studii alarmante si inutile, satul romanesc isi vede de ale lui. Se schimba si el odata cu vremurile, lasandu-se ademenit de toate nascocirile lumesti, ca o fata de la tara care pleaca sa-si caute norocul si sfarseste orbita de ispitele si de luminile marilor orase. Intr-o localitate din Campia Olteniei, necuratul pare sa-si fi varat coada mai abitir ca oriunde, impingandu-i pe oameni in focurile unei patimi dintre cele mai ciudate. Fapetele sunt simple si totodata ravasitoare, ca si imaginea nefardata a ruralului din zilele noastre. Citeste reportajul integral pe Adevarul.ro;
Liceenii romani au dat televizorul pe Facebook. „Cred ca jumatate din clasa mea, inclusiv eu, si cam 20% dintre colegii mei din tot liceul sunt dependenti de Facebook. Nu este foarte bine, imi propun sa fac ceva si aman, din cauza ca stau prea mult pe Facebook. Am inceput sa intru pe Facebook mai intai, cand ajung la PC, si nu sa-mi verific e-mailul. Daca nu am acces doua zile la fb, simt ca nu mai traiesc. Stiu ca nu e bine, dar incerc sa ma cumpatez”, este marturia unui licean pe forumul site-ului sigur.info. Dependentii de internet sunt recunoscuti dupa numarul de ore pe care le petrec in fata computerului si, mai ales, pentru ca aleg sa stea in fata tastaturii in defavoarea altor activitati in aer liber sau intalniri cu prietenii, scrie EVZ.ro;
Cum au ajuns oamenii din top 300 sa viseze la un scor perfect de 300 in bowling. Viata pentru un om de afaceri din top 300 poate fi plictisitoare. De acest lucru si-a dat seama si Ion Grecu acum cinci ani. Departe de sotie si copii, la Bucuresti, nu stia cum sa-si omoare timpul liber, asa ca s-a apucat de bowling. „Mai intai de agrement, dar m-a prins atat de tare incat am trecut la profesionisti. Putine sporturi dau atata dependenta cum da bowlingul”, spune Ion Grecu, membru al echipei IDM. „E vorba de endorfina care se secreta in creier si care te face dependent”. „Endorfina creeaza placerea care da dependenta”, il corecteaza Viorel Simut, fost director al CFR, acum veteran in bowling si bun prieten cu afaceristul. El are o alta explicatie pentru faptul ca s-a apucat de bowling. „E sportul ideal pentru oamenii trecuti de prima tinerete, scunzi, grasi si lenesi. Cu cat ai centrul de greutate mai jos, cu atat arunci mai bine”, glumeste acesta. Ion Grecu ii da dreptate, cel putin in privinta varstei. „In bowling, jucatorii de 20 de ani primesc chiar handicap. Iti trebuie multa experienta ca sa joci cat de cat bine. Altfel poti juca si pana la 90 de ani”. Citeste reportajul integral pe Gandul.info;
Noua moneda de 50 de bani, o necunoscuta. Comerciantii nu cunosc noua versiune a monedei de 50 de bani, lansata la finele lunii trecute de Banca Nationala a Romaniei. „Fugi mama d-aci cu banii astia!”, „Nu schimbam monede straine” sau „Am si eu una de-asta acasa, e un dintr-ala, eurocent, nu?” – sunt doar cateva dintre replicile pe care le-am primit din partea vanzatorilor atunci cand ne-am incercat norocul la cumparaturi cu noua moneda de 50 de bani. Este atat de noua, incat nici chiar angajatii bancilor nu au auzit de ea. Noua moneda de 50 de bani circula deja prin portofelele romanilor de aproape o luna, intr-un milion de exemplare, scrie Adevarul.ro.