Sari direct la conținut

Subiectele zilei: Primul concept de sat vertical în România. Investiţie de 14 milioane de euro pentru o clădire pe care vor creşte arbori şi plante; Grădiniţa din Maramureş care a costat 1 euro. A fost adusă din Olanda şi cântăreşte 24 de tone;  Haosul din sistemul de salarizare, declanșat de Ion Iliescu

HotNews.ro

Grădiniţa din Maramureş care a costat 1 euro. A fost adusă din Olanda şi cântăreşte 24 de tone. Primăria Coltău (Maramureş) a achiziţionat, recent, o grădiniţă pentru cei 20 de copii din sat. În clădirea dezafectată a funcţionat o şcoală în Olanda, iar pentru demontarea ei au lucrat 13 oameni timp de 21 de zile. Panourile au fost încărcate în şapte camioane şi aduse la Coltău. Localnicii au reuşit să adune din donaţii 11.000 de lei din cei 25.000 de euro, cât a costat transportul. Restul banilor au fost donaţi de ONG-ul din Olanda. Clădirea, realizată din panouri modulare, a fost adusă dintr-un orăşel din Olanda şi a costat 1 euro. „Noi avem o colaborare mai veche cu un ONG din Olanda, ei vin la noi o dată sau de două ori pe an. Vorbind cu ei, le-am spus despre problema noastră cu spaţiul pentru grădiniţă, iar ei au aflat despre această clădire”, a explicat primarul Lajos Csendes, potrivitadevarul.ro

Cabinet de ministru în guvernarea Dăncilă! El este consilierul care s-a dat la radio drept admirator al ministrului sportului, Ioana Bran. Cetățenii au ajuns să plătească din bani publici personaje precum Florin Mulcuțan, care nu pot explica pentru ce sunt angajate în cabinetul ministrului sportului. Vine din județul Satu Mare, ca și ministrul Ioana Bran. A fost unul dintre cei doi consilieri care au sunat la Europa FM și s-au prezentat drept ”ascultători”. ”Înainte de toate, aș dori să o felicit pe domnișoara ministru pentru noua funcție…”, așa și-a început intervenția consilierul-admirator Florin Mulcuțan, care și-a dat un alt nume. Mulcuțan este un împătimit al microfonului, fiind invitat să cânte la diferite evenimente ”Acesta este noul stil al MTS. O mână de oameni parașutați, fără legătură cu sportul, aduși de ministrul Ioana Bran, bagă spaima în angajați!”, spune unul dintre funcționarii sportului românesc, potrivitTolo.ro

A strâns cinci milioane de euro pentru copii bolnavi. Povestea remarcabilă a unui tânăr din Botoşani. Cinci milioane de euro, strânse în patru ani. Un lucru remarcabil, reuşit de un tânăr din judeţul Botoşani, dar şi mai remarcabil e că toţi banii au mers pentru vindecarea a sute de copii grav bolnavi. Totul s-a derulat transparent, prin intermediul unui site pe care au fost publicate poveştile celor care au nevoie de ajutor, dar şi chitanţe pentru fiecare leu cheltuit. Peste 50.000 de persoane din toată lumea au donat până acum, iar succesul l-a făcut pe omul din spatele acestui proiect caritabil să renunţe la serviciu, ca să se ocupe doar de salvat vieţi. Vlad Plăcintă: „Aseară am vorbit cu mama copilului și am plătit ședință de chimoterapie pe luna ianuarie și februarie. Programam o plată pentru un copil care a făcut o parte din tratament în Turcia și acum îl fac în Italia. Şi mă pregăteam pentru deschiderea unei noi campanii, a unui copil”, potrivitdigi24.ro.

Primul concept de sat vertical în România. Investiţie de 14 milioane de euro pentru o clădire pe care vor creşte arbori şi plante. Vox Vertical Village va fi un proiect rezidenţial dezvoltat la Timişoara de Werk Property Group, care a construit şi clădirea de birouri ultra-modernă Vox Technology Park (investiţie care se ridică la 30 de milioane de euro). Proiectul, care se ridică la aproximativ 14 milioane de euro, reprezintă primul concept “vertical village” de pe piaţa imobiliară din România. Se va construi o clădire de zece etaje, care va avea 120 de locuinţe. Proiectul include o “pădure pe verticală” compusă dintr-o multitudine de arbori şi alte tipuri de plante, care vor fi amplasate atât în interior cât şi pe terase, potrivitadevarul.ro.

Preşedintele, scos din procedura organizării referendumului de revizuire a Constituţiei. Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri, cu 195 de voturi „pentru”, 71 de voturi „împotrivă” şi 6 abţineri, proiectul de lege prin care preşedintele fiind scos din procedura organizării referendumului de revizuire a Constituţiei. Camera Deputaţilor a votat, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind referendumul în forma iniţială, în condiţiile în care preşedintele Klaus Iohannis ceruse reexaminarea. Modificările aduse legii referendumului îl scoate din procedura organizării referendumului pe preşedintele României, având în vedere că, până în prezent, Parlamentul elabora câte un proiect separat de lege de fiecare dată când se organiza un referendum, pe care preşedintele îl promulga sau îl putea retrimite la reexaminare, potrivitgandul.info.

Haosul din sistemul de salarizare, declanșat de Ion Iliescu. Tot mai dese sunt în ultima perioadă nemulțumirile legate de inechitățile din sistemul de salarizare, mai ales în domeniul bugetar. Haosul de azi a fost declanșat însă în urmă cu 28 de ani, de președintele de la acea vreme. Totul a început imediat după ianuarie 1990, când Frontul Salvării Naționale a devenit „partidul – stat” și pentru câștigarea alegerilor din „Duminica Orbului”, de pe 20 mai 1990, avea nevoie de atragerea voturilor tipografilor, șoferilor, minerilor, siderurgiștilor etc. În acest context, din februarie 1990 până la alegerile de pe 20 mai, guvernarea FSN a adoptat peste 40 de acte normative prin care făcea cadouri electorale în domeniul salarizării, de la încadrări în grupele 1 și 2 la salarii mai mari și sporuri acordate unor categorii socio-profesionale, potrivitRomania Libera.

Puşcăria „Altfel“ sau cum să faci Justiţia inutilă. Măsurile propuse de parlamentarii Puterii prin care condamnaţii pentru corupţie sau infracţiuni de serviciu sunt ţinuţi cât mai departe de închisori, mai exact, la ei acasă, în arest la domiciliu, a stârnit reacţii puternice din partea societăţii civile şi nu numai. În faţa criticilor, aleşii au preferat să nu tulbure apele şi mai rău. Deşi, ieri, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor urma să se pronunţe asupra controversatului proiect, raportul final a fost amânat, dezbaterile urmând să fie reluate, cel mai probabil, după Paşti. Reamintim că majoritatea PSD-ALDE-UDMR din Comisia juridică de la Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, mai multe amendamente ale PSD la o serie de proiecte de lege privind măsurile de executare a pedepselor privative de libertate, prin care condamnaţii pentru corupţie sau infracţiuni de serviciu să-şi ispăşească pedeapsa la domiciliu, potrivit adevarul.ro

Restauraţia securistă şi victima română.La Moscova şi Bucureşti se regresează vesel spre totalitarism. Iar regimul dragniot nu se mai oboseşte să-şi mascheze intenţiile ci a trecut la oficializarea restauraţionismului său. Doar victimele tac. Oare de ce? Investigatorul independent Robert Mueller, fost şef al FBI, a îngropat în fine securea războiului stângii cu preşedintele american, negăsind dovezi de complicitate a lui Trump cu Putin. La rândul său, prinţul moştenitor saudit îşi continuă revoluţia modernizatoare, recunoscând, gest colosal, dreptul la existenţă al Israelului. Numai Kremlinul şi regimul Dragnea nu se dezmint. Doar la Moscova şi Bucureşti tupeul restauraţionist escaladează noi culmi, împingându-i pe ruşi şi pe români să regreseze vesel către totalitarism. Împreună cu discursul antioccidental, cu flirtul cu autocraţiile răsăritene şi cu şicanarea unor magistraţi independenţi de felul Cameliei Bogdan a continuat la Bucureşti şi o a treia mişcare de întoarcere hotărâtă spre trecutul ceauşist. E poate cea mai gravă, potrivitDeutsche Welle.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro