Subiectele zilei: Problemele Netflix cu mafia lemnului din România; Procesul Colectiv se apropie de verdict; Consiliul din Veneția a fost inundat imediat după ce a respins măsurile pentru schimbarea climatică
Consiliul din Veneția a fost inundat imediat după ce a respins măsurile pentru schimbarea climatică. Consiliul regional Veneto a fost inundat pentru prima oară în istorie, marți seară, la scurt timp după ce a refuzat măsurile pentru combaterea schimbării climatice. Regiunea istorică italiană a fost îngenuncheată săptămâna aceasta, după cele mai mari inundații din ultimii 50 de ani. Oficialii se aflau în clădire atunci când acesta s-a inundat, discutând bugetul regional pe anul 2020, potrivit consilierului democratic Andrea Zanoni. Printre amendamentele respinse se numărau măsuri care finanțau surse regenerabile, ca să înlocuiască autobuzele diesel cu unele „mai eficiente și mai puțin poluante” și reducerea impactului pe care plasticul îl are asupra mediului, scrie Digi24.
Dezbaterea de după omerta. Cum să fie o dezbatere, după trei ani de omerta? Ştirile dezastrului iscat de evul PSD-ist năvălesc, iată, în spaţiul public, cu forţa apelor Niagarei prăvălindu-se în hău. Realitatea care transpare e dură pentru români. Cum va trebui oare votat în absenţa unei dezbateri între candidaţii la prezidenţiale? Ea se cere cu vigoare, fiindcă democraţia, e drept, presupune discuţii, dialog şi transparenţă. Dar hai să nu uităm anii de mister şi opacitate ai epocii Dragnea. Modul imperativ în care Dăncilă, ţaţele şi baronii ei roşii îi cer preşedintelui dezbaterea pe care Iohannis, nu fără motiv, le-o refuză, e insolent la culme, potrivit DW.
Elevele unei școli de dans din Constanța, abuzate de coregraf. „Erau ţinute ca sclavii”. Un caz revoltător a ajuns în atenția DIICOT. Mai multe eleve îl acuză pe coregraful unei școli private de dans din Constanța că le-ar fi obligat la munci grele după ce le-ar fi indus ideea că urmează un război catastrofal și doar așa vor supraviețui. În plus, anchetatorii spun că suspectul ar fi trimis unele fete să danseze în barurile din Italia. Acuzat de trafic de minori și pornografie infantilă, bărbatul a transmis că nu poate să comenteze, pentru că dosarul a ajuns pe masa judecătorilor, se arată în articolul Știrile Pro Tv.
Procesul Colectiv se apropie de verdict. La următoarea înfățișare vor fi audiați ultimii trei inculpați Un nou termen din procesul Colectiv a avut loc, joi, la Tribunalul București. Judecătorul a anunțat în ședință că a primit înregistrarea ISU publicată de Libertatea, cu intervenția în Colectiv. Tot astăzi Cristian-Popescu Piedone a fost audiat timp de aproximativ două ore. Iar foștii patroni ai clubului Colectiv, care au cerut recuzarea judecătorului, au fost amendaţi, pentru „abuz de drept”. Judecătorul Bălănescu a anunțat că a fost finalizată administrarea probelor și că la următorul termen, peste o săptămână, vor fi audiați ultimii trei inculpați: Moise Marian, pirotehnistul care a aprins artificiile în Colectiv, Radu Antonina, angajata ISU care ar fi trebuit să verifice clubul Colectiv, și Nițu Daniela, patroana firmei de artificii, relatează Libertatea.
L-au „făcut” pe primarul Boc în instanță: Primăria aplică criterii nelegale la acordarea de locuințe sociale. Au câștigat și în 2018 și câștigă din nou în instanță. Profesorul universitar Eniko Vincze marchează public o victorie pentru un Cluj social și nerasist: civicii, alături de locuitorii din Pata Rât, au demonstrat din nou practiciile ilegale ale Primăriei Cluj în privința politicii de locuire față în față cu săracii Clujului. Recent, primarul Boc a acuzat-o la o ședință de Consiliu Local că instigă romii din Pata Rât și îi folosește politic ca masă de manevră, în loc să vină cu propuneri concrete, dar și că singura șansă pentru oamenii de acolo să iasă din starea de marginalizare socială este educația. Acum, Vincze spune că instanța a decis definitiv anularea criteriilor de acordare a locuințelor sociale în vigoare în Cluj-Napoca, notează Actual de Cluj.
Problemele Netflix cu mafia lemnului din România. Jurnalişti sechestraţi în timpul filmărilor: „Au tăiat arbori care să se dărâme pe maşinile noastre“. Tăierile ilegale de lemn din codrii seculari sau din parcurile naţionale ale României fac subiectul unei anchete realizate de o echipă de jurnalişti americani şi vor fi prezentate în cadrul unui mini-serial difuzat de Netflix intitulat „Broken“. Pentru realizarea investigaţiei, jurnaliştii l-au contactat şi au stat de vorbă cu Gabriel Păun, activist de mediu la Agent Green, o organizaţie non-guvernamentală implicată activ în combaterea furtului de lemn din zona Banatului. Păun i-a condus prin pădurile care furnizează lemnul pentru fabricile de mobilier. Gabriel Păun povesteşte că, în timpul filmărilor pentru documentar, atât el cât şi jurnaliştii americani au trecut prin clipe de coşmar, fiind sechestraţi în pădure de către exploatatorii de lemn, scrie Adevărul.
Un film exploziv! Managerul de la Institutul Socola către o angajată: „Rade-o de aici”. Ziarul de Iaşi a intrat în posesia unei înregistrări care arată modul în care se comportă Gabriel Oprişanu, managerul Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi cu angajaţii. Din filmare se poate observa că managerul îi spune unei persoane de sex feminine: „rade-o de aici”. Femeia, care este asistentă, susţine că ar fi fost agresată şi a făcut şi plângere la Poliţie. Filmul a fost postat pe Facebook de către asistenta Lola Mitrica. Ea este una dintre semnatarele scrisorii deschise în care cereau demisia managerului, relatează Ziarul de Iași.