Sari direct la conținut

Subiectele Zilei: Reprezentantul special al lui Vladimir Putin: "Pachetul Energetic III" al UE creeaza probleme suplimentare in cooperarea Romania-Rusia; Reteaua care capusa statul de 20 de ani; Fascinantele povesti ascunse in ruinele castelelor; DW: Sistemul scolar nu poate fi reformat

HotNews.ro
SUBIECTELE ZILEI, Foto: Colaj foto
SUBIECTELE ZILEI, Foto: Colaj foto

Reteaua care capusa statul de 20 de ani. De-a lungul ultimilor 20 de ani, fuziunea dintre retelele de crima organizata a cunoscut suisuri si coborasuri, insa autoritatile statului nu au reusit o spargere definitiva. Noile structuri ale Parchetului (DIICOT si DNA), alaturi de SRI, au facut si fac eforturi deosebite sa infraneze activitatile ilegale ce rezulta din aceste asocieri periculoase. Evaziunea fiscala comisa de importatorii romani, turci, arabi sau asiatici este o practica aflata in vizorul politiei si al departamentelor de ancheta economica, inca de la inceputul anilor ’90. Sefii retelelor de contrabanda cu tigari, cu legume, fructe, carne sau zahar (marii evazionisti) s-au schimbat de-a lungul timpului, insa filierele si obiceiurile au ramas. Afacerile derulate de acestia au continuat fara sincope importante. Asa s-a intamplat si in cazul comertului evazionist cu legume si fructe patronat de turcul Sahin Yuksek, supranumit „Regele legumelor”, scrie EVZ.

Fascinantele povesti ascunse in ruinele castelelor: Micul Trianon, ridicat dupa modelul Versailles, Casa Miclescu, unde s-a filmat „Enigma Otiliei”, Castelul Bolyai, unde erau schingiuiti iobagii. Nobilii si boierii din secolele trecute ne-au lasat mostenire conacele si castelele pe care acestia le-au construit. Majoritatea au ajuns in zilele noastre niste ruine, desi ar putea fi adevarate comori turistice. Adevarul.ro va prezinta frumoasele povesti ale castelelor si conacelor abandonate in intreaga tara. Printre ruinele lor ascund povesti de dragoste sau de razboi. Conacul unde s-a filmat „Enigma Otiliei”, o ruina in inima Bucurestiului Casa Miclescu, de pe Soseaua Kiseleff, locul unde s-a filmat ecranizarea romanului „Enigma Otiliei”, este lasata astazi sa se autodemoleze. Casa a fost proiectata de Ion Mincu pentru pictorul George Demetrescu si cumparata de colonelul de cavalerie Radu Miclescu, pentru ca in prezent sa se afle in proprietatea lui Dumitru Dumitriu, un antrenor roman de fotbal, anunta Adevarul.

Reprezentantul special al lui Vladimir Putin: „Pachetul Energetic III” al UE creeaza probleme suplimentare in cooperarea Romania-Rusia. Federatia Rusa este interesata in dezvoltarea si diversificarea relatiilor economice cu Romania, in conditiile in care cresterile din ultimii ani au fost modeste, iar volumul schimburilor ramane in urma potentialului, sustine, intr-un interviu acordat Romaniei libere, Konstantin Kosachev, co-presedinte al Comisiei interguvernamentale (mixte) romano-ruse de colaborare economica si tehnico-stiintifica. Prezent la Bucuresti intre 18 si 19 aprilie, la cea de-a XI-a sesiune de discutii, oficialul adauga, insa, ca disponibilitatea existenta la Moscova si Bucuresti se confrunta cu unele obstacole, informeaza Romania Libera.

Ministrul Energiei, Constantin Nita, despre contractele „baietilor destepti” si exploatarea gazelor de sist. „Ne plangem ca in povestea cu drobul de sare”. Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nita, a declarat, miercuri la seara Gandul Live, ca in primul rand Romania trebuie sa vada daca are gaze de sist si abia apoi sa se puna problema implicatiilor exploatarii lor asupra mediului. „Daca in SUA exploatarea gazelor de sist a creat 500.000 de locuri de munca si pretul este undeva la 113 dolari mia de metri cubi, o fi bine? Nu sunt si acolo ONG-uri, organizatii care sprijina mediul? Eu cred ca da. Ne plangem ca in povestea cu drobul de sare, nu stim daca le avem, dar daca le-am avea nu stim daca le vom exploata. (…) Principial trebuie sa vedem intai daca avem. Daca avem, specialistii nostri si cei europeni trebuie sa ne spuna daca exploatarea acestor gaze de sist are sau nu implicatii asupra mediului”, a raspuns ministrul delegat pentru Energie, intrebat daca personal sustine exploatarea gazelor de sist, scrie Gandul.

Romania s-a strecurat in 2012 sub limita de 3% deficit. Evolutia finantelor in criza. Deficitul bugetului general consolidat inregistrat de Romania a coborat anul trecut sub limita de 3% impusa prin tratatul de la Maastricht, conform datelor oficiale communicate de Eurostat. Cu precizarea ca este vorba despre contabilitatea europeana ESA 95, pe baza de angajamente deja asumate si nu de cifrele comunicate pe sistem cash ( 2,5%, potrivit platilor efectuate), conform uzantelor nationale. Astfel, am reusit sa evitam de putin plasarea in randul statelor care au inregistrat deficit excesiv ( de 3% si peste 3% din PIB). Aceste state sunt in numar de 17, cu Spania (10,6%) si Grecia (10,0%) aflate in mare dificultate din punct de vedere al echilibrarii finantelor publice. Danemarca, Slovenia (ambele cu 4%), Belgia si Polonia ( ambele cu 3,9%), Malta (3,3%), Lituania (3,2%) si Italia (3%) au fost pe cale de a realiza intrarea sub limita impusa, anunta Cursdeguvernare.ro.

DW: Sistemul scolar nu poate fi reformat. Scoala romaneasca are tendinta de a „nationaliza” efortul si meritele elevilor sai, fabricand o imagine de sine plina de aroganta si autosuficienta. Exista un invatamant clasicist in Romania? Intrebarea este pur retorica. Limbile clasice au fost scoase de mult din programele scolare generale, iar liceele clasice nu mai exista nici ele de mult. Cu exceptia clasei a VIII-a din gimnaziu, in cursul careia se face putina latina, dar numai atat cat sa afle elevii ca limba romana se trage din vechea limba a romanilor, nu mai exista decat o umbra de studiu clasic in primii doi ai liceului de profil filologic, cate o ora de latina pe saptamana. Mai multa latina (si putina elina) se face in liceele confesionale, informeaza Deutsche Welle.

Henry Mavrodin: „Nu sunt modest, ci mai curand prudent”. Henry Mavrodin, este unul dintre cei mai importanti artisti contemporani, discipol fidel al lui Corneliu Baba, cu expozitii in toata lumea. In 1970, a emigrat in Italia. In prezent are dubla cetatenie si dubla rezidenta. A fost decan al Facultatii de Istoria si Teoria Artei si Profesor la mai multe universitati. EVZ: De la inceputuri, iesirea dumneavoastra in spatiul public a fost masurata, rarindu- se in timp, pana la a deveni eveniment, comportament atipic pentru cei ce produc cultura. La expozitia de la Mogosoaia, impuneti privitorului o singura panza. – Henry Mavrodin: Nu stiu cat il poate interesa pe cititor justificarea comportamentului meu. Cred ca este o chestiune de educatie: nu ridica mana, asteapta sa fii intrebat, sfat insistent care, in timp, s-a manifestat sub variate forme. Nu sunt modest, ci mai curand prudent. Unica panza expusa acum la Mogosoaia, am mai spus, se diferentiaza de o expozitie mai ampla, doar cantitativ. Integral in EVZ.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro