Sari direct la conținut

Subiectele zilei: Săptămână de foc la Curtea Constituțională: Sunt așteptate decizii pe Codul penal, legile Justiției, Codul administrativ și redefinirea familiei; Comisarul european Phil Hogan, implicat în campania „Mănânci produse românești, mănânci sănătos”; Educația în postcomunism. Reforme multe, carte puțină

HotNews.ro
Subiectele zilei, Foto: Colaj foto
Subiectele zilei, Foto: Colaj foto

De câte ori a schimbat PSD legea ca să treacă referendumul pentru familie.Pragul de prezenţă la referendumul pentru modificarea definiţiei căsătoriei din Constituţie îi îngrijorează pe cei din PSD care, deşi în trecut au mai schimbat Legea referendumului, pregătesc noi modificări pentru a se asigură de faptul că această consultare populară va fi validată de CCR, potrivit unor surse politice. Legea referendumului a fost schimbată de mai multe ori în ultimii ani, fiind modificate atât pragul privind prezenţa, cât şi atribuţiile şefului statului. Nici aşa PSD nu e sigur că referendumul pentru familia tradiţională va trece, conformadevarul.ro

Săptămână de foc la Curtea Constituțională: Sunt așteptate decizii pe Codul penal, legile Justiției, Codul administrativ și redefinirea familiei.Curtea Constituțională (CCR) are programate, începând de luni și până joi, termene privind o serie subiecte cruciale: modificările aduse de PSD-ALDE Codului penal prin care a fost dezincriminată infracțiunea de abuz în serviciu pentru care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și jumătate de închisoare, modificările aduse legii privind statutul magistraților și a celei privind funcționarea CSM (legile Justiției), modificările controversate aduse Codului administrativ, precum și legea de revizuire a Constituției în sensul redefinirii familiei drept căsătoria dintre un bărbat și o femeie, conformg4media.ro

Comisarul european Phil Hogan, implicat în campania „Mănânci produse românești, mănânci sănătos”.Europarlamentarul Daniel Buda a reluat campania „Mănânci produse româneşti, mănânci sănătos!” și l-a invitat și pe comisarul european pentru agricultură, Phil Hogan, să se implice. Oficialul european a fost prezent ieri, alături de Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, la Zilele Recoltei, eveniment desfășurat la Cluj Napoca, pentru a-i sărbători pe agricultorii locali. „În cadrul acestei sărbători, am revenit cu campania Mănânci produse româneşti, mănânci sănătos!, pe care am lansat-o în urmă cu 5 ani în piețele din cele 6 județe ale Regiunii de N-V a Transilvaniei, prin care încurajez cetățenii să consume produse româneşti, scrieactualdecluj.ro

Educația în postcomunism. Reforme multe, carte puțină.Un învățământ neperformant, care pune în pericol viitorul elevilor – este rezultatul zecilor de reforme din sistemul de educație postcomunistă. Elev în perioada tranziției eterne, așa s-ar putea intitula acest episod din cei 100 de ani de educație în România. În urmă cu 100 de ani, 47% dintre români erau analfabeți. În prezent, patru din zece elevi sunt analfabeți funcțional. Este efectul reformelor eșuate, din ultimii 30 de ani, atrag atenția experții în educație, conformdigi24.ro

Marine Le Pen susține că ideile ei „sunt deja la putere” în mai multe țări.Lidera extremei-drepte din Franţa, Marine Le Pen, și-a exprimat satisfacția pentru faptul că ideile ei ultranaţionaliste şi antiimigraţie „se află deja la putere” în Ungaria, Polonia, Austria şi Italia. Ea a dat asigurări că „revenirea la naţiuni” este de neoprit, relatează Agerpres, care preia relatările agențiilor France-Presse și EFE.În faţa a 800 de militanţi ai formaţiunii, şefa Adunării Naţionale (RN, fostul Front Naţional) a rostit duminică un discurs în localitatea Fréjus (sud), oraş aflat sub controlul RN, unde a criticat „supunerea (guvernului francez) faţă de Bruxelles şi faţă de nebunia sa politică imigraţionistă”, scriedigi24.ro

O nouă minciună despre autostradă. A8 – bolmojeală incredibilă şi inacceptabilă!Autostrada mult-visată a ieşenilor va începe, când se va întâmpla asta, pe un imens munte de minciuni ale politicienilor. Ultima dintre acestea este chiar despre primul pas concret care trebuie făcut în acest proiect. În ciuda asigurărilor date recent de ministrul Mediului, Graţiela Davidescu (ALDE), în legătură cu avizele pentru tronsoane din Autostrada Montana, Ungheni – Iaşi – Târgu Mureş, o verificare a „Ziarului de Iaşi“ la instituţii abilitate relevă că nu există absolut niciun astfel de aviz. A8 nu apare nici în solicitările de avize la Ministerul Mediului, scrieziaruldeiasi.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro