Subiectele zilei: Tudorel Toader, discutii la Bruxelles cu Frans Timmermans si Corina Cretu despre imbunatatirea conditiilor din penitenciare; Logica de la Roma: Europa federala sau noua Cortina de fier. Cu totii, impreuna, mai integrati; In ajunul Brexitului, Parisul si Londra lanseaza un proiect comun de rachete.
Tudorel Toader, discutii la Bruxelles cu Frans Timmermans si Corina Cretu despre imbunatatirea conditiilor din penitenciare. Ministerul Justitiei a anuntat prin intermediul unui comunicat de presa ca ministrul Justitiei, Tutorel Toader a discutat, marti, la Bruxelles, cu prim-vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, si cu comisarul european pentru politica regionala, Corina Cretu despre posibilitatile de concretizare a asistentei financiare a Uniunii Europene pentru imbunatatirea conditiilor din penitenciare. Tudorel Toader a participat, marti, la Consiliul JAI de la Bruxelles, unde a semnat scrisoarea prin care Romania, impreuna cu alte 12 state membre au declansat procedura de instituire a cooperarii consolidate. Ministrul Justitiei s-a intalnit, tot marti, cu prim-viceprestedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, la intrevedere participand si secretarul general adjunct al Comisiei Europene, responsabil de tematica Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV), Paraskevi Michou, scrie Romania Libera.
Logica de la Roma: Europa federala sau noua Cortina de fier. Cu totii, impreuna, mai integrati. La 60 de ani de la semnarea tratatului de infiintare al comunitatilor europene, reuniunea de la Roma a marcat un moment aniversar si unul profund pragmatic. Pana la urma, Comisia Europeana si sefii de state si de guverne au avut nevoie sa transmita un mesaj de unitate inainte de anuntarea formala a accesarii articolului 50 din tratatul de la Lisabona de catre Marea Britanie si initierea negocierilor pentru iesirea din UE. Pentru ca la 29 martie, premierul Theresa May va anunta formal Brexitul. Doua au fost marile probleme ale Declaratiei de la Roma: consacrarea formala a Europei cu doua sau mai multe viteze, a Europei cu geometrie variabila sau a celei cercurilor concentrice – in fapt ruperea Europei si mutarea deciziei la nivelul strict al nucleului dur European, noteaza Adevarul.
In ajunul Brexitului, Parisul si Londra lanseaza un proiect comun de rachete. Parisul si Londra au semnat marti un acord pentru lansarea proiectului unor viitoare rachete cu grupul european MBDA. Acest plan confirma legatura strategica intre Marea Britanie si Franta, in ciuda Brexitului, potrivit AFP. Acordul, semnat la Londra in prezenta lui Harriett Baldwin, ministrul britanic al achizitiilor din aparare, si a lui Laurent Collet-Billon, director general pentru armament (DGA), intervine in ajunul activarii articolului 50 al Tratatului de la Lisabona care va declansa oficial procesul de iesire din Uniunea Europeana a Regatului Unit. Finantat in parti egale de Franta si Regatul Unit, programul Viitoarea racheta anti-nava/Viitoarea racheta de croaziera (FMAN/FMC – in franceza, n.red) „este un nou exemplu al colaborarii in cadrul tratatului de la Lancaster House”, potrivit Romania Libera.
Tot ce trebuie sa stii despre condamnarea Elenei Udrea in Gala Bute. Elena Udrea tocmai a incasat azi sase ani de puscarie intr-unul din cele mai grele dosare penale in care a fost anchetata. Bine, asta poate fi si o veste buna pentru ea, in conditiile in care procurorii au cerut 21 de ani. Si, oricum, decizia Inalte Curti nu este definitiva. Chiar daca nu te intereseaza in mod deosebit soarta protejatei lui Basescu, sentinta asta ar trebui sa-ti dea de gandit. Parca incepi sa-i intelegi pe cei care vorbeau si inca vorbesc despre asa numita „camarila basista”. In ultimii ani, am inteles tot mai clar ca Basescu si apropiatii sai erau facuti cam din acelasi aluat ca PSD-istii pe care-i injuram acum de zor. Pentru foarte mult timp, cei din PDL si-au pacalit sustinatorii loiali ca doar PSD-ul e corupt si au crezut sincer ca ei vor ramane neatinsi de justitie, informeaza Vice.
Industria auto: frana totala la investitii. Marii producatori auto si-au redus masiv investitiile, dupa profitabilul an 2015, mai ales in China si Europa de Vest, potrivit unui studiu. Unul din motive: asteptata trecere la automobilele electrice. Principalele concerne auto si-au redus masiv anul trecut investitiile in fabrici noi sau in modernizarea celor existente. Numarul proiectelor de investitii nou demarate a scazut cu 45%, de la 179 la 98, valoarea totala a acestora micsorandu-se si mai mult, cu 69 de procente – de la 52,5 la 16,3 miliarde de euro. Acestea sunt rezultatele unui studiu al firmei de consultanta Ernst & Young (EY), dat publicitatii la inceputul saptamanii la Frankfurt pe Main. Potrivit cercetarii, constructorii auto au apasat serios pedala de frana in 2016, dupa profiturile record inregistrate de sectorul auto in 2015. Cele mai afectate regiuni au fost Europa de Vest si China, unde volumul de investitii s-a redus cu 87 respectiv 79 de procente, potrivit Deutsche Welle.
Cum imparte CJ Dolj 25 de milioane de euro din bugetul pe 2017. Fondurile europene raman singura solutie pentru dezvoltarea judetului Dolj dupa cum rezulta din prezentarea bugetului Consiliului Judetean pe anul in curs. Din cele 375 de milioane de lei, cat reprezinta bugetul total al institutiei, 117 milioane de lei (circa 25 de milioane de euro) sunt destinate dezvoltarii. Cu acesti bani se fac investitii in Aeroportul din Craiova, in Spitalul Judetean de Urgenta si alte unitati sanitare sau in drumuri si obiective culturale. Daca s-ar rezuma la banii proprii, CJ i-ar trebui 30 de ani sa ajunga la nivelul atins cu ajutorul fondurilor de la UE. Bugetul pe anul in curs al CJ Dolj este destinat cu prioritate investitiilor in Sanatate. Aproape jumatate (46%) din fondurile proprii pentru dezvoltare ale institutiei se duc in acest domeniu (27 de milioane de lei), noteaza Gazeta de Sud.