Sari direct la conținut

Subiectele zilei: TVR, suparat ca Pro TV le-a "suflat" Euro. Au mers la CNA: "e a doua oara cand fac asta. Nu sunt free to air"; Voteaza, omule, daca vrei sa traiesti; Parlamentarii se inghesuie sa devina baroni locali

HotNews.ro
Subiectele zilei, Foto: Colaj foto
Subiectele zilei, Foto: Colaj foto

TVR, suparat ca Pro TV le-a „suflat” Euro. Au mers la CNA: „e a doua oara cand fac asta. Nu sunt free to air”.TVR nu se impaca cu ideea ca nu a reusit sa ia drepturile pentru Euro 2016. Avea sau nu dreptul Pro TV sa ia optiunea free to air pentru meciurile Euro 2016? Oamenii din TVR sunt cei care au pus intrebarea, catre CNA. Oficialii Televiziunii publice au spus ca Pro TV nu ar fi un post „free to air”, „iesind din must carry si nemaiputand fi receptionat de orice cetatean”. Publicitate CNA nu a dat un raspuns catre TVR, urmand ca discutia sa se reia intr-o sedinta viitoare, scriePagina de Media.

Voteaza, omule, daca vrei sa traiesti.Bagati-va mintile in cap, imi vine sa soptesc, zambind amar, celor in aparenta cool, care se cred inteligenti, in pas cu moda si in sanul lui Avram, afisandu-si la orice pas fie indignarea si mania incomensurabila, imposibil de calmat, fie dispretul fata de toate partidele. Intrucat prea putini au timp sa studieze istoria, psihologia, sociologia ori politologia, nu inteleg multi ca democratia se poate omori simplu, ucigandu-se mintile prin sugestionarea lor astfel incat sa fie stapanite de o idee simpla si fixa. Ca totul ar fi, chipurile, o apa si un pamant. Ca „toate partidele fura”. Ca „toti” am fi fost, pasamite, „vinovati” pentru comunism, potrivitDeutsche Welle.

Parlamentarii se inghesuie sa devina baroni locali.117 deputati si 34 de senatori, in total 151 de parlamentari, candideaza la alegerile locale din 5 iunie, adica un sfert din numarul total de parlamentari, 541. Dintre parlamentari, 53 au optat pentru primarii, iar restul pentru posturi de consilieri. Unii vor sa se refugieze din Parlament in administratia locala, altii vor sa fie locomotive electorale pentru partidele lor. Senatorii si deputatii care au optat pentru administratia locala pot fi impartiti in doua mari categorii, anuntaRomania Libera.

Cum il vede pe Putin omul care a sfatuit 30 de ani administratiile SUA: „Daca as fi in locul Romaniei, nu m-as ingrijora prea mult”.Amenintarile lui Vladimir Putin la adresa Romaniei si Poloniei, legate de gazduirea componentelor sistemului SUA-NATO de aparare antiracheta sunt „false”: „Sincer cred ca este mai mult vorba de el”, considera intr-un interviu acordat Gandul profesorul doctor Joel Shapiro, de la National Intelligence University din Washington, academia americana unde sunt scoliti membrii serviciilor secrete din SUA. Expertul in intelligence, care a consiliat administratiile americane timp de aproape 30 de ani, considera ca Rusia si Putin nu au niciun interes sa atace un stat membru NATO sau sa declanseze un razboi deschis si de amploare, care ar putea sa escaladeze la scara nucleara, insa intre timp fac parada in Siria, in folosul sprijinului rusilor de acasa si al etalarii fortei de alta data, relateazaGandul.

Romania sub ape. S-a instituit codul rosu de inundatii.Dupa valul de temperaturi ridicate din primele zile ale acestei saptamani, ploile abundente au declansat avertizarile de inundatii. Joi s-a instituit Cod Rosu de inundatii pentru 6 judete din Romania. Este vorba despre judetele Bacau, Covasna, Harghita, Suceava, Neamt si Vrancea. Potrivit Institutului National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor (INHGA), Codul este valabil incepand de joi, de la ora 22,00, pana vineri la ora 18,00, pe rauri din bazinele hidrografice R. Negru (judetele Harghita si Covasna), afluentii din bazinul superior si mijlociu al Bistritei (judetele Suceava, Harghita si Neamt), Trotus (judetele Harghita, Neamt si Bacau) si Putna (judetul Vrancea), transmite Agerpres, citat deEVZ.

Medicul care se juca de-a Dumnezeu. Criteriile dupa care se hotara cui i se ofera o sansa la viata, la Spitalul Pantelimon.Ziua si scandalul in Sanatate. Sefa sectiei de Terapie Intensiva de la Spitalul Sfantul Pantelimon este acuzata de discriminarea pacientilor, dupa ce a fost inregistrata spunand ca i se pare corect sa primeasca tratament doar anumiti bolnavi, pentru ca nu ar fi suficiente medicamente. Scandal urias la Spitalul Sfantul Pantelimon, din Capitala. Sefa Sectiei ATI a spitalului, medicul Laura Constantinescu, si asistenta-sefa, Laura Manea, au fost suspendate dupa ce in presa a aparut o inregistrare in care sefa Sectiei ATI afirma ca medicamentele trebuie administrate doar pacientilor care „merita”, scrieAdevarul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro