Sari direct la conținut

Subiectele Zilei:  Victor Atanasie Stanculescu: "L-am ridicat in aer pe Ceausescu ca sa-i iau puterea“; Lista bomba cu cine a tras in noi dupa 22; CFR ne-ar putea despagubi pentru intarzieri. Din 2025; Programul Rosia Montana va fi reevaluat

HotNews.ro

CFR ne-ar putea despagubi pentru intarzieri. Din 2025. Calatorii abandonati de CFR in garile neprimitoare nu vor primi nici o despagubire, spune secretarul de stat Gheorghe Popa. Romania nu poate pune in aplicare Regulamentul European 1371/2007, prin care statele membre UE sunt obligate sa-i despagubeasca pe cei care circula cu trenul pentru orice neplaceri pricinuite de companiile nationale si care ar fi trebuit sa intre in vigoare la inceputul acestei luni. Majoritatea statelor UE, printre care si Romania, au cerut, de altfel, derogari de pana la cinci ani pentru a nu fi nevoite sa acorde despagubiri, scrie Romania Libera.

Sever Muresan, bun de plata. Curtea de Apel Constanta a respins recursul formulat de Sever Muresan si Mircea Hossu, fost director al Bancii „Dacia Felix”, impotriva deciziei Tribunalului Constanta prin care cei doi au fost obligati la plata a peste 120 milioane euro. Potrivit rechizitoriului procurorilor, Muresan si Hossu au obtinut, prin folosirea unor documente false, peste 1.000 miliarde lei vechi de la fosta banca „Dacia Felix”. Acestia au scapat de o mare parte din acuzatii dupa ce faptele s-au prescris, scrie Romania Libera.

Programul Rosia Montana va fi reevaluat. Programul de guvernare prevede reevaluarea proiectului Rosia Montana, dar pe baza unor expertize. Programul de guvernare al viitorului Cabinet prevede reevaluarea proiectului Rosia Montana, dar pe baza unor expertize interne si internationale, concomitent cu realizarea unei strategii nationale pentru valorificarea resurselor minerale non-energetice, scrie Mediafax. Proiectul Rosia Montana a fost inclus astfel in programul de guvernare, dar intr-o forma „atenuata”, dupa negocierile dintre ministrul nominalizat pentru portofoliul Economiei, Adriean Videanu (PDL), si cel nominalizat pentru Mediu, Laszlo Borbely (UDMR), au declarat surse oficiale. Integral in Romania Libera.

Lista bomba cu cine a tras in noi dupa 22. Nicolae si Elena Ceausescu au fost executati, in decembrie 1989, in ziua de Craciun si pentru uciderea, la Timisoara si Bucuresti, a 162 de romani. Ulterior, nu mai putin de 102 ofiteri de armata si militie, in frunte cu fostul presedinte Ion Iliescu, au fost pusi sub acuzare pentru moartea a 942 de persoane care au continuat „sa lupte pentru libertate” dupa 22 decembrie, cand dictatorul cedase deja puterea. O realitate care a fost tinuta la secret de fostul procuror militar Dan Voinea si scoasa la lumina de EVZ. Pe „lista” inculpatilor se regasesc nume grele precum: Silviu Brucan, Ioan Geoana (tatal liderului PSD, Mircea Geoana), Eugen Badalan, Toma Zaharia, Mircea Muresan sau Cico Dumitrescu.

Istoria uita lectia adevarului despre revolutie. Chiar daca elevii din generatiile de azi s-au nascut si traiesc in democratie, ei vin cu lectia invatata la ora de istorie despre prabusirea comunismului in tara noastra. Au aflat de acasa. Stiu de ani buni despre Ceausescu si povesti triste din comunism ori tragedii din insangeratul si caldurosul Craciun de acum 20 de ani. O mana de adolescenti de la Colegiul National „I.L. Caragiale” din Capitala a transformat o ora de istorie intr-o dezbatere despre revolutia din ’89, chiar inainte de vacanta. Subiectul a prins. Tinerii s-au contrazis, s-au justificat si mai ales au pus intrebari, scrie EvZ.

Vremea se indreapta; cum au reusit romanii sa supravietuiasca in nameti. Duminica, dupa-amiaza, dupa ultimele ninsori, la Centrul Infotrafic al Politiei Romane erau semnalate sosele nationale blocate din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile in judetele Buzau, Mehedinti si Galati. In Mehedinti, existau blocaje pe DN 56C Devesel – Gogosu. Peste o suta de autovehicule erau inzapezite, duminica dupa-amiaza, pe drumuri judetene, din cauza viscolului puternic. Cele mai mari probleme erau in zona de sud a judetului Mehedinti, scrie Gandul.

Paguba de 4 milioane de euro adusa statului de trei maghiari si cinci vamesi din afaceri cu uleiuri. Trei cetateni maghiari, cinci vamesi aradeni si doi soferi din Sibiu au fost trimisi in judecata pentru fraudarea statului cu patru milioane de euro, in urma unor afaceri cu uleiuri minerale pentru care nu s-au platit taxele la bugetul de stat, informeaza Directia Nationala Anticoruptie (DNA). Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Timisoara au dispus trimiterea in judecata a lui Seres Jozsef, cetatean maghiar, administrator si asociat unic al SC Slov Oil Line SRL-comuna Sanleani, judetul Arad, pentru livrarea de uleiuri minerale de catre antrepozitarii autorizati pentru productie fara prezentarea de catre cumparator, persoana juridica, a documentului de plata care sa ateste virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantitatii ce urmeaza a fi facturate, scrie Gardianul.

Victor Atanasie Stanculescu: „L-am ridicat in aer pe Ceausescu ca sa-i iau puterea“. Intr-un interviu-maraton acordat ziarului „Adevarul“, Victor Atanasie Stanculescu explica momente importante ale Revolutiei romane din decembrie 1989. Discutia nu ocoleste niciun reper major al acelor zile: fuga Ceausestilor, piciorul in ghips, rolul lui Lupoi, numirea lui Militaru, macelul de la MApN, procesul de la Targoviste etc. Integral in Adevarul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro