Sari direct la conținut

Subiectele Zilei: Victor Ponta: 2 ani la putere. Puncte tari si puncte slabe ale guvernarii; PSD destructureaza PNL. Cum l-a racolat Ponta pe Silaghi la "Sambra Oilor": "Am tradat dupa ce Antonescu m-a tradat de trei ori"; Familia Nemes, acuzata de evaziune fiscala in dosarul Marta-Blejnar, locuia intr-un bunker de lux in SUA

HotNews.ro
Subiectele zilei, Foto: Colaj foto
Subiectele zilei, Foto: Colaj foto

Victor Ponta: 2 ani la putere. Puncte tari si puncte slabe ale guvernarii. Acum exact doi ani, Victor Ponta primea votul de incredere al Parlamentului, ca premier al USL, dupa ce o motiune de cenzura debarcase Guvernul Mihai Razvan Ungureanu. „Adevarul” va prezinta o retrospectiva a celor trei guverne conduse de Victor Ponta in acesti doi ani. Primul Guvern Ponta a inceput cu stangul. Victor Alistar, propunerea premierului pentru postul de ministru delegat pentru strategii guvernamentale, a fost retras imediat dupa ce presa a sesizat ca a fost declarat incompatibil. Doi ministri ai Educatiei, unul propus, Corina Dumitrescu, si altul numit, Ioan Mang, au fost acuzati de plagiat si au fost retrasi. Cu o acuzatie de plagiat s-a confruntat si Victor Ponta, la numai cateva saptamani de la preluarea mandatului de prim-ministru, scrie Adevarul.

PSD destructureaza PNL. Cum l-a racolat Ponta pe Silaghi la „Sambra Oilor”: „Am tradat dupa ce Antonescu m-a tradat de trei ori”. „Cine a tradat primul?”, reactioneaza Ovidiu Silaghi cand este acuzat ca a tradat PNL pentru PSD. „Am tradat dupa ce Antonescu m-a tradat de trei ori”, isi continua propria versiune a povestii electorale din Satu Mare fostul ministru si vicepresedinte al PNL. Negocierile au avut loc cu premierul Ponta chiar la Sambra Oilor, dezvaluie Ovidiu Silaghi. In urma cu zece zile era candidatul PNL a alegerile partiale, apoi a trecut la PSD. Liberalii il acuza ca a cedat presiunii PSD din cauza dosarului de la DNA. Gandul va prezinta cum a reusit Victor Ponta sa racoleze din curtea PNL un vicepresedinte liberal, provocand pagube mari in plan local liberalilor. Victor Ponta a reusit dea o lovitura grea partidului condus de Crin Antonescu, dupa ce l-a racolat pe fostul ministru Ovidiu Silaghi, care urmeaza sa candideze din partea PSD la alegerile partiale din 25 mai, scrie Gandul.

Campania bate anticoruptia. Pentru a nu fi criticati in campania electorala ca iar blocheaza justitia, prin neaprobarea cererii DNA de arestare preventiva a fostului sef al CJ Dambovita Florin Popescu, deputatii puterii au recurs ieri la un subterfugiu: au parasit sala inainte de vot. O alta cerere de arestare preventiva treneaza la Senat de aproape o luna. Teoretic, solicitarea DNA de incuviintare a arestarii preventive a lui Florin Popescu va fi dezbatuta martea viitoare. In practica insa, sunt sanse reduse ca acest lucru sa se intample, din cel putin doua motive. Primul tine de lipsa de interes a alesilor de a transa rapid cererea DNA, al doilea, de campania electorala in plina desfasurare, fiind foarte posibil ca, dupa modelul colegilor senatori, deputatii sa nu mai vina la lucrarile Parlamentului pana dupa alegerile europarlamentare, scrie Romania libera.

„Filiera Mustata” a rasturnat topul retelelor mafiote din magistratura. „Evenimentul zilei” a realizat un clasament al celor mai mediatizate zece anchete ale procurorilor DNA privind magistratii corupti. Abilitatea si ingeniozitatea cu care negocia spaga judecatorul Stan Mustata l-a propulsat pe acesta direct pe podium. Judecatorul Stan Mustata de la Curtea de Apel Bucuresti sta in celula si imparte mancarea cu unii dintre cei pe care i-a trimis dupa gratii. Stan Mustata este celebru pentru modul in care negocia sentinte in functie de bani, si pentru faptul ca trebuia sa solutioneze dosarul fraudarii ICA-Dan Voiculescu. „Ba, ti-am zis ca de admis, in principiu, ma obliga legea, da’ mai departe o … (cuvant obscen) Pe lege, o … (cuvant obscen), sa fiu al dracu’,” explica, potrivit DNA, Mustata complicilor sai, cum se poate interpreta legea, scrie EVZ.

Familia Nemes, acuzata de evaziune fiscala in dosarul Marta-Blejnar, locuia intr-un bunker de lux in SUA. Diana si Radu Nemes, care au locuit in partea de vest a statului Washington, vor fi extradati in Romania, fiind acuzati de evaziune fiscala in valoare de 68 de milioane de dolari. FBI a facut publice imagini cu bunker-ul in care acestia au locuit. Bunker-ul se afla pe proprietatea familiei Nemes din Yelm, care are peste 21 de hectare. Locuinta a fost descoperita de agentii FBI pe 18 martie a.c. Informatia a aparut in editia electronica de marti a Daily News America. Anchetatorii au adus un georadar, pentru a cauta aurul despre care se crede ca a fost ingropat pe proprietate. Documente bancare arata ca Radu Nemes a cheltuit peste un milion de dolari la un comerciant de metale pretioase cu sediul la Federal Way, cumparand lingouri de aur. Investigatorii cred ca acesta a achizitionat aur si de la vanzatorii de monede, scrie Romania libera.

Burleanu, un presedinte de 90 de zile? Cum a reusit Sandu sa pregateasca debarcarea actualului sef FRF. Tribunalul Bucuresti nu l-a validat nici marti pe invingatorul alegerilor de la 5 martie, iar la urmatorul termen, 3 iunie, domnia actualului sef de la „Casa Fotbalului” se poate incheia. Mircea Sandu a condus fotbalul romanesc timp de 24 de ani si planul sau era ca, din 2014, sa devina omul din umbra, lasandu-i fotoliul de presedinte lui Gica Popescu. Fostul capitan al tricolorilor a fost insa condamnat la inchisoare, cu 24 de ore inainte de alegeri, iar de planul lui „Nasul” si gasca sa s-a ales praful. In lipsa unei solutii de back-up, Sandu a incercat, intr-o prima faza, sa obtina amanarea alegerilor de la 5 martie. Astfel, multi dintre cei cu drept de vot au fost „sfatuiti” sa nu mearga la Adunarea Generala, in speranta ca nu se va intruni cvorumul necesar alegerii unui nou presedinte. Si acest plan a esuat: din totalul celor 224 de membri, 173 au participat la alegeri, scrie Adevarul.

Moscova are nevoie de o Moldova panicata, pentru a o federaliza. La doar 120 de kilometri de Chisinau si aproximativ 60 de kilometri de cel mai apropiat punct de trece moldo-ucrainean, la Odesa, au murit zeci de oameni in confruntari armate. Serviciul ucrainean de Informatii a retinut luni, la Cernauti, noua persoane care transportau, din Transnistria, 1,5 kg de uraniu ce urma sa fie folosit, potrivit procurorilor ucraineni, in atacuri teroriste pe teritoriul Ucrainei. Presedintele Republicii Moldova, seful Legislativului si prim-ministrul tarii au convocat luni seara conducerea tuturor structurilor de forta, iar ministrul moldovean de Externe l-a convocat marti, 6 mai, pe ambasadorul Federatiei Ruse la Chisinau in legatura cu presupuse provocari, scrie Deutsche Welle.

Interviu cu un spion: „Moscova a platit majoritatea Bundestagului”. Scenariul izbucnirii unui razboi in Ucraina a devenit din ce in ce mai verosimil, in conditiile in care fortele implicate in acest conflict – armata ucraineana, Rusia, SUA – sunt pregatite sa intervina. Deja luptele violente din aceasta regiune au facut victime. Ziarul Bursa a reusit sa faca interviu cu un agent sub acoperire implicat in acest conflict. Iata ce a spus acesta. Reporter: Vom avea razboi in Ucraina? Agent: Armata rusa din Crimeea si de la granitele cu Ucraina este gata de actiune. In regiunea Odessa, federalistii pro rusi vor sa-si ia revansa. Kievul si-a pierdut incetul cu incetul controlul in regiune. Nimeni nu iarta ce s-a intamplat la Odessa. Sangele este cel mai puternic argument in orice conflict, scrie Bursa.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro