Subiectele zilei: Viraje spre dreapta în tot mai multe ţări europene; Dragnea laudă votul privind familia tradiţională. Liderul PSD, ironizat pe Facebook: „Tu şi Irinuca vă încadraţi la familia tradiţională?“
Viraje spre dreapta în tot mai multe ţări europene.Suedia e doar cel mai recent exemplu. Pe fondul crizei refugiaţilor, la aproape toate alegerile care au avut loc în Europa, formaţiunile populiste au punctat la urne, ajungând parţial la guvernare.Italia Ministrul de Interne al Italiei, Matteo Salvini, le-a urat deja succes populiştilor de dreapta suedezi. În Italia, formaţiunea sa Lega a ajuns chiar mai departe decât Democraţii Suedezidevenind din postura de a treia forţă politică a ţării, partener de coaliţie al Mişcării 5 Stele în guvernul condus de Giuseppe Conte, economist fără experienţă politică, scriedeutschewele.com
Dragnea laudă votul privind familia tradiţională. Liderul PSD, ironizat pe Facebook: „Tu şi Irinuca vă încadraţi la familia tradiţională?“Liderul PSD, Liviu Dragnea, i-a lăudat pe colegii senatori care au votat proiectul pentru modificarea Constituţiei astfel încât „familia se bazează pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie“. După ce a anunţat că va merge să voteze la referendum, Dragnea a fost ironizat de numeroşi internauţi pe Facebook, fiind întrebat dacă el şi partenera s-ar încadra în categoria familiei tradiţionale, scrieadevarul.ro
Atac dur la adresa practicilor DNA din partea judecătorului Dana Gârbovan.Judecătoarea clujeană Dana Gârbovan – președinte al Uniunii Naționale a Judecătorilor din România – critică practicile Direcției Naționale Anticorupție, subliniind că dacă acestea nu ar fi ajuns să fie investigate de instituții abilitate, nu ar fi ieșit niciodată la iveală. „Numărul mare de dosare penale cu magistrați indică o problemă sistemică deosebit de gravă, ce a fost în mod nepermis ignorată sau minimalizată, atât de Procurorul General, cât și de foști sau actuali membri CSM, scrieactualdecluj.ro
Polițiștii locali din Sectorul 3 lovesc cu pumnul și îi pun cătușele unui copil pentru că a pescuit în lacul IOR.Mai mulți polițiști locali din Sectorul 3 al Capitalei au fost filmați cum îl lovesc cu pumnul pe un copil pentru că ar fi prins câțiva pești din lacul IOR. Filmarea a fost postată pe Facebook de jurnalistul Radu Ciorniciuc, care povestește că, ulterior, copilul a fost legat cu cătușele de un coș de gunoi.Azi, Rică și Vali – doi dintre copiii din Deltă – au fost bătuți și legați cu cătușele de un coș de gunoi de către Poliția Locală Sector 3 pentru că au prins patru pești în parcul IOR, conformg4media.ro
Taxa de poluare. Exact ce (nu) au promis în campanie…Români, am scăpat de poluare! O iniţiativă minunată a Ministerului Mediului va reduce complet poluarea în marile oraşe. Nu, nu este vorba despre gazarea, corecţia fizică şi arestarea tuturor şoferilor (acesta a fost planul A), ci despre noua taxă de poluare!Exact ce au promis în campania electorală: noi taxe şi impozite. Rectific: exact ce au promis în campania electorală: scoaterea a 105 taxe şi impozite. Rectific din nou, 104 taxe. Însă poate o să mă credeţi nebun, e o măsură foarte bună, conformgandul.info
Polonia: Un ajutor de 500 zloți pentru un pensionar promite PiS înaintea alegerilor. Președintele partidului polonez Lege și Justiție (PiS), Jaroslaw Kaczynski, a anunțat în coloanele ziarului „Super Express” că „se vor găsi mijloace financiare pentru a îmbunătăți soarta pensionarilor”. În opinia sa, guvernul și conducerea partidului lucrează deja la programul de ajutor suplimentar pentru pensionari. Nu a dezvăluit însă amănuntele. Acesta este un mod verificat deja de a câștiga alegerile. Adausul de 500 zloți pentru al doilea și următorul copil a ajutat acest partid deja să câștige alegerile din anul 2015, potrivit Rador, care citează Rzeczpospolita.
China participă cu 30 de aparate de zbor la exerciţiile militare ruseşti Vostok-2018, cele mai mari din istoria modernă a Rusiei. Şase avioane şi 24 de elicoptere ale forțelor aeriene chineze vor participa la exerciţiile militare Vostok-2018, desfăşurate în perioada 1 septembrie – 17 septembrie, în Siberia orientală şi în Extremul Orient rus – informează, marţi, Ministerul Apărării de la Moscova, potrivit rador, care citează gazeta.ru. Pregătirile pentru cele mai ample exerciţii militare ale Rusiei de la încheierea Războiul Rece şi până în prezent continuă în Siberia Orientală. La cei 300 de mii de militari care vor participa la manevrele militare „Vostok-2018” se vor alătura şi 3200 de soldaţi din China, precum şi numeroase vehicule blindate. Şi Mongolia trimite militari la aceste exerciţii, potrivit Gazeta.ru.
Asociaţia ACCEPT: Senatul României ridică homofobia la valoare de stat.Reprezentanţii Asociaţiei ACCEPT afirmă, după ce propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei, în sensul redefinirii familiei, a fost adoptată de Senat, că această instituţie „ridică homofobia la valoare de stat şi sacrifică protecţia constituţională pentru numeroase familii din România”. Ei susţin că votul de marţi este o încălcare a dreptului la viaţă privată şi de familie şi că speranţa atragerii unui electorat conservator va transforma familiile tuturor românilor în victime colaterale, impactul fiind simţit în ultimii ani mai ales de familiile monoparentale, familiile de facto, familiile extinse cu părinţi plecaţi să lucreze în afara ţării, dar şi cele bazate pe cupluri de acelaşi sex, conformdigi24.ro