Substante cu efecte nocive in timpul sarcinii
Malformatiile congenitale apar la aproximativ 3 % dintre nou nascuti, existand numeroase cauze care le pot determina – cauze genetice, factori de mediu, agenti infectiosi etc. Malformatiile pot fi unice sau multiple (asocieri de malformatii), cu semnificatie clinica majora sau minora.
Malformatiile unice minore pot aparea la aproximativ 14 % dintre nou nascuti si nu au nici o consecinta asupra dezvoltarii acestuia (de exemplu pliu palmar unic)
Exista anumiti factori care pot duce la aparitia malformatiilor fetale, acestia fiind numiti agenti teratogeni. Agentii teratogeni pot fi factori fizici, chimici sau infectiosi care altereaza morfologia si dezvoltarea fetala.
Efectul nociv al agentilor teratogeni depinde de capacitatea lui de a trece bariera feto – placentara. Stadiul de dezvoltare al embrionului determina susceptibilitatea (sensibilitatea) la actiunea nociva a teratogenilor.
Fiecare organ al fatului prezinta o perioada critica in dezvoltare in care orice actiune agresiva fizica, chimica sau infectioasa ii poate perturba structura si/ sau functia. De exemplu, un nivel crescut de radiatii poate produce malformatii ale sistemului nervos central si ale ochilor daca actioneaza intre saptamanile 8 – 16 de gestatie.
Recunosterea posibilelor substante cu efecte nocive asupra dezvoltarii fatului ofera oportunitatea de a putea preveni expunerea la acestea, in special in perioadele critice ale dezvoltarii embrio – fetale.
In general, medicamentele, aditivii alimentari sunt testate pentru a le determina efectele nocive asupra fatului (studiile sunt realizate pe modele animale). Exista un numar mic de medicamente la care s-a dovedit stiintific potentialulteratogen si care trebuie evitate la femeile insarcinate ( anumite antibiotice, derivatii vitaminei A).
Iata cateva exemple de substante cu efecte nocive asupra dezvoltarii embrio – fetale :
- Nicotina – nu determina malformatii fetale, dar are efecte asupra cresterii acestuia. Fumatul in timpul sarcinii poate duce la restrictie de crestere intrauterine si creste riscul de nastere prematura. Nicotina produce constrictia vaselor de la nivelul uterului determinand scaderea aportului de oxigen si substante nutritive catre fat. Poate influenta dezvoltarea mentala.
- Alcoolul este frecvent consumat in timpul sarcinii, putand duce la deficit de crestere pre – si postnatal. Copii nascuti din mame care au baut chiar si cantitati moderate de alcool in timpul sarcinii pot avea sindromul alcoolo – fetal. Acest sindrom se caracterizeaza prin trasaturi faciale particulare, defecte cardiace, tulburari de comportament, retard mental.
- Tetraciclina – este un antibiotic care trece bariera placentara si se depune la nivelul oaselor fatului determinand retard de crestere a oaselor lungi. In plus, tetraciclina poate duce la defecte ale smaltului dentar.
- Vitamina A si derivatii ei – au efecte nocive asupra fatului , in special daca actioneaza intre saptamanile 2 – 5 de gestatie. Determina aparitia unor trasaturi particulare ale fetei, despicatura palatine, defecte in formarea sistemului nervos.
- Metotrexatul – poate determina defecte cardiace, malformatii scheletale, renale.
Cititi mai multe si adresati intrebari specialistului in genetica medicala, dr. Viorica Radoi.