Succesiunea Patriarhului (de Alexandru Lazescu)

Disparitia patriarhului nu a facut decit sa aduca in atentia publica o batalie pentru succesiune inceputa de fapt cu multi ani in urma. Realitatea e ca nimeni nu isi imagina la inceputul anilor 1990 ca Teoctist va pastori inca atit de multa vreme Biserica Ortodoxa Romana.

La cea vreme el a fost vazut ca o solutie de compromis in stare sa asigure echilibrul si stabilitatea institutionala a Bisericii Ortodoxe in timpuri extrem de agitate, motiv pentru care demersul de indepartare a sa imediat dupa caderea regimului Ceausescu, cind i s-a imputat colaborarea mult prea strinsa cu fosta putere comunista, a fost destul de repede blocat din teama de a nu crea bulversari periculoase in interiorul bisericii.

Dupa obicei ar trebui sa-i urmeze in scaunul patriarhal IPS Daniel, mitropolitul Moldovei si Bucovinei. Faptul ca se aud voci preocupate sa acrediteze ideea ca nimic nu este batut in cuie din acest punct de vedere, citind o situatie similara consumata in prima parte a secolului trecut e pina la urma doar o expresie a unei aprige batalii de culise deja cu destule reverberatii in mass media.

Adversarii IPS Daniel, e vorba in principal de grup constituit pe o axa Bucuresti – Cluj care, se speculeaza, l-ar vrea mai degraba in scaunul patriarhal pe Teofan, mitropolitul Olteniei, au iesit repede la atac in presa mai ales ca arhiepiscopul de Iasi a preluat intre timp conducerea interimara a BOR, ceea ce evident ii asigura o pozitionare privilegiata in economia viitoarelor confruntari.

E o victorie simbolica si practica importanta pentru ca cealalta tabara ar fi dorit ca interimatul sa fie asigurat de decanul de virsta al inaltilor ierarhi, adica de Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului.

La prima vedere IPS Daniel pare sa aiba cele mai mari sanse. De fapt el a fost vazut de multa lume inca de la inceputul inscaunarii sale in 1990 drept succesorul natural al lui Teoctist. Inteligent, cultivat, un intelectual sofisticat, mitropolitul Moldovei dispune de extinse legaturi peste hotare si nu doar in cercurile religioase.

A inteles in mult mai mare masura decit ceilalti inalti ierarhi cit de mult conteaza comunicarea, perceptia, in lumea contemporana motiv pentru care a avut grija sa construiasca o structura mass media proprie a bisericii, reteaua de de radio „Trinitas” si ziarul „Lumina”.

Asa ca exista toate premizele ca daca va deveni patriarh actualul arhiepiscop de Iasi sa fie o personalitate mult mai implicata in viata societatii romanesti decit predecesorul sau. O personalitate care va dori fara indoiala sa-si puna amprenta asupra cursului evenimentelor, ceea ce i-ar si putea deranja pe multi.

Batalia va fi insa extrem de dura, complicata si cu probabile consecinte pe termen lung.

E suficient sa ne reamintim ce s-a intimplat cu mai putin de doi ani in urma atunci cind disputa aprinsa pentru scaunul de mitropolit al Ardealului, Maramuresului si Crisanei cistigata dupa doua tururi de scrutin la doar citeva voturi de arhiepiscopul Laurentiu Streza, sprijinit de IPS Daniel, a dus in final la impartirea acesteia in doua entitati separate, cu sediile la Sibiu si Cluj – Napoca.

Oricum, indiferent de rezultat in fruntea BOR va veni un om relativ tinar, IPS Daniel are 56 de ani iar arhiepiscopul de Craiova are 48 de ani, care se va bucura de o mare influenta si autoritate, cu ramificatii mult extinse dincolo de limitele spatiului religios.

Capitalul simbolic exceptional de care se bucura BOR exercita in mod natural o mare atractie pentru politicieni, a caror cota de credibilitate si de popularitate se afla exact la polul opus.

De aceea e aproape sigur ca principalii jucatori politici autohtoni se vor angrena si ei in culise in batalia pentru scaunul patriarhal, mai ales ca se apropie o suita de trei rinduri de alegeri intr-un an si jumatate.

Cum viata politica autohtona trece in prezent prin turbulente si transformari fara precedent din 1990 incoace e de presupus ca principalii actori politici se vor bate pentru a obtine daca nu un sprijin direct si explicit al BOR macar un suport discret care poate fi util in perioada urmatoare.

Probabil insa ca principala provocare a noului patriarh va fi alta. Desi se afla neincetat in fruntea listei atunci cind se face topul credibilitatii institutiilor romanesti conducerea BOR a ezitat, daca nu a refuzat de-a dreptul, sa ia pozitie in cele citeva momente de mare cumpana prin care a trecut Romania in ultimii 17 ani. Cum ar fi mineriada din 13 – 15 iunie 2000, de pilda.

Desi societatea romaneasca are nevoie disperata de repere morale, de o scara corecta a valorilor, biserica nu parut in stare sa le impuna nici inainte de 1990 si nici in perioada post-comunista.

Am avut intr-un fel o explicatie zilele trecute dupa ce l-am auzit intr-o interventie televizata pe Bartolomeu Anania, arhiepiscopul de Cluj, rememorind o intimplare dinainte de 1990.

Atunci, desi initial dorise sa se opuna darimarii unei biserici actualul mitropolit a renuntat in final sa o faca, dupa o discutie telefonica cu patriarhul Teoctist – a marturisit el, motivind, intr-un socant si pina la urma dezamagitor acces de pragmatism, ca gestul sau ar fi fost inutil: el ar fi fost probabil arestat si biserica oricum darimata.

Or, fundamental credinta crestina si reperele valorice care ar tebui sa stea la baza societatii s-au construit tocmai pe gesturi simbolice care trebuie sa fi fost si ele poate considerate inutile la vremea lor.

Au fost oare inutile jertfele martirilor crestini, sau, mult mai recent, sacrificiul parintelui Popielusko in Polonia sau gestul lui Jan Palach care si-a dat foc la Praga in semn de protest fata de invazia trupelor sovietice ? Felul in care raspundem la acesta intrebare va influenta in buna masura maniera in care se vor aseza in viitor liniile de forta definitorii ale societatii romanesti.