Sari direct la conținut

Suciu (BNR): Preţurile la energie şi combustibili sunt cele care influenţează inflaţia. Dacă nu ar fi fost compensate, am fi avut o inflaţie de 20%

HotNews.ro
Dan Suciu, Foto: Agerpres
Dan Suciu, Foto: Agerpres

Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, afirmă că, din perspectiva temperării inflaţiei, compensarea preţurilor la energie şi combustibili a fost o decizie binevenită. Suciu consideră că inflaţia ar fi trecut de 20% fără această măsură, scrie News.ro.

Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a afirmat, vineri seară, la Digi 24, că puseul inflaţionist nu pare să mai crească, iar tendinţa se schimbă uşor.

”Din păcate, nu se pot schimba mai radical ţinând cont de preţurile la energie, care continuă să fie principalul factor inflaţionist (…) Preţurile la energie şi combustibili sunt cele care influenţează inflaţia”, a afirmat Suciu.

Acesta s-a referit şi la compensarea din partea statului

Întrebat dacă există o estimare a sumelor care se compensează, Suciu a afirmat: ”Nu. Noi avem în schimb o estimare a inflaţiei, cât ar fi fost dacă nu ar fi fost compensate aceste preţuri. Am fi avut o inflaţie de 20%, ar fi trecut cifra de 20%. Deci, din perspectiva aceasta a temperării inflaţiei, a fost o decizie bine-venită, nu avem estimarea de costuri”, a mai afirmat Suciu.

Suciu a adăugat că, spre finalul anului, inflaţia va începe să scadă, apropiindu-se de prognoza de 13,9.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro