Sari direct la conținut

Suciu, doar locul 4 la individual compus

Gazeta Sporturilor

Dupa cele doua zile in care s-au desfasurat finalele pe echipe, grecii s-au indragostit de gimnastica. Asa ca, si aseara, ei au umplut din nou Indoor Hall pentru intrecerea masculina de individual compus. In concurs si-au facut loc si doi romani.

Marian Dragulescu si Ioan Suciu ocupasera pozitiile a patra, respectiv a sasea in calificari, fapt ce le dadea dreptul de a concura in aceeasi serie cu favoritii principali la medalii.

Dragulescu a ezitat la start

Primul care a urcat pe covorul albastru de la sol a fost Marian Dragulescu, campionul mondial de la acest aparat din 2001 si 2002. „Marocanul” a calcat afara si a obtinut 9,612. Suciu n-a gresit insa si a adunat 9,650. Dupa prima rotatie ai nostri erau pe locurile 3 si 5, lideri fiind americanul Paul Hamm si chinezul Wei Yang, ambii cu 9,725.

Pentru grupa favoritilor a urmat imblinzirea calului cu minere. Dragulescu a incercat primul si n-a reusit decit un 9,525, care l-a aruncat pe 9 la general. Apoi, cu 9,737, japonezul Tomita si Ioan Suciu s-au apropiat cel mai mult de perfectiune. Dar in frunte au ramas tot Hamm si Yang.

Spectacol romanesc la sarituri

Inelele le-au adus alor nostri note apropiate. 9,550 pentru Suciu si 9,562 pentru Dragulescu. Cu acestea, cei doi abordau a doua jumatate a intrecerii de pe locurile 4 si 8. Sariturile l-au scos din concurs pe Paul Hamm, care a cazut la aterizare si a luat doar 9,137, dar i-a aruncat in fata pe romani. 9,737 – Suciu, 9,850 – Dragulescu si sperantele la medalii cresteau.

Wei Yang rateaza la bara fixa, dar si Suciu si Dragulescu ezita la paralele. Exercitiul lui Hamm e aproape perfect si clasamentul inaintea ultimei rotatii prezinta o situatie inedita. Doi romani si un american pe locul 4 la egalitate. Bara fixa a lui Suciu e de 9,662, dar prinde numai locul 4. Dragulescu il urmeaza la 4 pozitii si titlul ajunge la americanul Paul Hamm.

„Imi pare rau de greseala de la paralele pentru ca din cauza ei am pierdut sansa unei medalii olimpice individuale. Sper sa rezist pina la Beijing. Poate o voi cistiga acolo”

„Concursul a fost greu, iar arbitrajul perfect cu o singura exceptie. Sa iei titlul olimpic cu 9,137 la sarituri e cam mult”

Ioan Suciu

„Am avut sansele mele, dar bara fixa foarte grea m-a tras inapoi. Mai am doua finale si trei zile de pauza. Sper sa ramin concentrat pina atunci”

Marian Dragulescu

Marian Dragulescu

Data nasterii: 18.12.1980

Campion mondial la sol in 2002, 2001

Campion mondial la sarituri in 2001

Campion european cu echipa in 2002

Campion european la sarituri in 2002

locul 3 la sol la CE 2002

locul 3 cu echipa la JO 2004

Ioan Suciu

Data nasterii: 24.11.1977

Campion european cu echipa in 2002

locul 2 la cal cu minere la CE 2002

locul 3 cu echipa la JO 2004

Clasament general final

1. Paul Hamm (SUA) 57,823

2. Dae Eun Kim (CdS) 57,811

3. Tae Young Yang (CdS) 57,774

4. Ioan Suciu (Rom) 57,648

5. Rafael Martinez (Spa) 57,549

6. Hiroyuki Tomita (Jap) 57,485

7. Yang Wei (Chn) 57,361

8. Marian Dragulescu (Rom) 57,323

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro