Suedia a reintrat in recesiune in ultimul trimestru din 2009
Economia Suediei a reintrat in mod neasteptat in recesiune in ultimul trimestru din 2009, pe fondul scaderii puternice a investitiilor, potrivit datelor biroului national de statistica citate de The Wall Street Journal. Produsul Intern Brut (PIB) al Suediei a scazut cu 0,6% in ultimele trei luni ale anului, acesta fiind cel de-al doilea trimestru consecutiv de declin al economiei.
Datele revizuite ale institutiei au aratat ca economia Suediei a scazut cu 0,1% in al treilea trimestru din 2009, dupa ce initial a anuntat o crestere economica de 0,2%.
Datele prezentate luni de biroul national de statistica sunt sub estimarile analistilor, care se asteptau ca economia sa avanseze cu 0,4% in ultimul trimestru al anului.
Olle Holmgren, economist la SEB, a caracterizat noile date economice ca fiind dezamagitoare, in vreme ce economistul Stefan Hornell se asteapta ca economia sa revina pe crestere in primul trimestru al acestui an.
Cei doi arata ca datele sunt ciudate avand in vedere indicatorii economici, care arata cresterea numarului de salariati, ameliorarea sentimentului consumatorilor si finantele publice solide.
Pe intregul an 2009, economia Suediei s-a comprimat cu 4,9% fata de anul anterior, in vreme ce banca centrala prognoza o contractie de 4,5%. Pentru acest an, banca centrala estimeaza o crestere economica de 2,5%.