Sari direct la conținut

Suma pe care statul trebuie să o împrumute anul acesta a urcat cu 33 miliarde lei/ Finanțele au revizuit documentul

HotNews.ro
Ministerul Finantelor Publice, Foto: Hotnews
Ministerul Finantelor Publice, Foto: Hotnews

Suma totală pe care statul o împrumută anul acesta este de 120 miliarde lei, conform unui document semnat de ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, crescând cu 33 miliarde lei comparativ cu varianta inițială. Practic, acesta este necesarul brut de finanțare, adică deficit bugetar plus rambursarea datoriilor.

Vezi documentul revizuit cu privire la necesarul brut de finantare pentru acest an.

(În documentul de la începutul anului suma era de 86,9 miliarde lei)

„Necesarul brut de finanțare pentru anul 2020 se revizuiește la suma de 120 miliarde lei, determinat de nivelul previzionat de 6,7% din PIB (cca. 72,5 miliarde lei) al deficitului bugetar, urmare a primei rectificări bugetare aprobată prin Ordonanța de urgență a Guvernului”, se arată în document.

Volumul datoriei de refinanțat este de 47,4 miliarde lei.

Având în vedere că suntem la jumătatea anului și va mai veni o rectificare bugetară, este posibil să vedem un deficit mai mare (dacă ne uităm la prognozele Consiliului Fiscal, de exemplu), iar necesarul brut de finanțare să depășească 120 miliarde lei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro