Sari direct la conținut

Sundar Pichai afirmă că Google nu va lansa deocamdată vreun motor de căutări online în China

HotNews.ro
Google, Foto: Google
Google, Foto: Google

Directorul general al companiei Google, Sundar Pichai, a declarat marţi, în Congresul SUA, că nu există niciun plan privind lansarea unui motor de căutări online în China şi a subliniat că firma pe care o conduce nu favorizează opinii politice specifice, potrivit Mediafax.

Întrebat în cursul audierilor în Comisia Juridică a Camerei Reprezentanţilor din SUA despre planul de lansare a unui motor de căutare online în China, prin introducerea unor filtre de cenzură, Sundar Pichai a declarat: „În acest moment, nu există niciun plan de lansare a unui produs de căutări online în China”.

„Avem misiunea centrală de a le furniza utilizatorilor informaţii. (…) Dar în acest moment nu există niciun plan pentru China. Dacă ne vom apropia de un asemenea proiect, eu voi fi foarte transparent şi vom lansa consultări. Noi gândim mereu că este datoria noastră să explorăm posibilităţi de a le oferi utilizatorilor acces la informaţii”, a precizat Sundar Pichai, citat de CNBC, Breibart şi Axios.com.

Întrebat despre Reglementările Generale ale Uniunii Europene privind Protecţia Datelor, Pichai a subliniat că Google se numără printre „companiile care au reglementări consistente pe plan mondial”.

Rugat să explice criticile privind favorizarea de către Google a anumitor idei politice, Sundar Pichai a explicat că algoritmii motorului de căutări online nu favorizează ideologii specifice.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro