Sunt utile olimpiadele școlare? Ce ne-au spus câțiva olimpici și cât de mult i-au ajutat în viață olimpiadele
Sunt utile sau relevante olimpiadele școlare? Te ajută în viață mai departe? De ce ai alege să participi la acest tip de competiție? Foști elevi olimpici din Focșani, Buzău, Tg. Jiu și București își împărtășesc experiențele de la olimpiade. Ca să nu rămână corigenți sau ca să lupte împotriva discriminării sunt doar câteva dintre motivele care i-au determinat să participe. Unii au rămas cu experiențe memorabile și care i-au călăuzit spre alegerea facultății, alții au rămas cu un gust amar. Tot ei povestesc cum au fost primiți acasă de părinți și profesori și cât de implicate au fost de fapt autoritățile în premierea tinerilor olimpici.
Cât de utile sunt de fapt olimpiadele? Mai au vreo relevanță în viața elevilor de azi? Te ajută cu ceva mai departe în educație sau în carieră? La întrebările astea am încercat să găsim un răspuns discutând cu câțiva foști olimpici, studenți sau absolvenți acum.
Pentru mulți poate, din exterior, olimpiadele școlare nu par a fi importante sau că ar mai avea vreo relevanță în ziua de azi, însă foștii olimpici pe care i-am întrebat sunt de altă părere.
Andrei, Ana, Alexandru, Robert și fosta lui profesoară de istorie și-au spus poveștile în rândurile ce urmează.
Pentru Andrei, olimpiada de informatică a fost evadarea din probleme, pentru Ana matematica a fost arma în lupta împotriva discriminării în școală, pentru Alexandru olimpiada de istorie a fost încercarea de a fructifica potențialul pe care profesorul său îl remarcase, iar pentru Robert a fost călăuza către alegerea facultății.
Fără să-și dea seama, toți s-au pus de acord asupra unui aspect: olimpiada te dezvoltă cu siguranță din punct de vedere psihologic, prin pregătirea necesară de dinainte de participare și prin împărtășirea ulterioară a experienței.
„Am participat la olimpiada de TIC ca să nu rămân corigent pentru că am spart site-ul liceului”
Foto: Andrei Dragoș Pătrașcu
Andrei Dragoș Pătrașcu are 18 ani și este proaspăt absolvent al profilului filologic la Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” din Focșani. Participarea la olimpiada de TIC (Tehnologia Informației și a Comunicațiilor – materie predată în ciclul liceal) a fost pedeapsa sa pentru că în clasa a IX-a a spart site-ul liceului și și-a trecut numele în locul directorului. El lucrase și în trecut în domeniul securității cibernetice pentru o instituție publică, iar fapta care i-a adus pedeapsa fusese doar o glumă. Totuși, i-a atras supărarea profesorului de TIC care crease site-ul.
„Ca să nu mă lase corigent, m-a trimis la olimpiadă”, povestește amuzat Andrei.
A participat trei ani consecutiv și a ajuns până la faza națională, unde a obținut medaliile de aur, argint și bronz.
„O dată am luat locul II, la diferență de un punct de primul, pentru că am uitat să pun o virgulă undeva”, își amintește Andrei.
Era cât pe-aci să piardă primul loc la faza județeană din cauza unei erori făcute de profesorii corectori
„Totul a început când am luat locul II la județeană. Mă așteptam să iau locul I, așa că am depus contestație. S-a dovedit că profesorii corectori nu știau să deblocheze o formă pe care o creasem acolo. Mi-au dat locul II pentru că nu înțelegeau ce făcusem. I-am explicat unei profesoare și ulterior am ieșit pe locul I. Am fost destul de fericit, niciodată nu m-au impresionat lucrurile de genul acesta”, își amintește proaspătul absolvent.
Andrei crede că olimpiadele sunt utile pentru că te ajută să-ți gestionezi timpul și emoțiile.
Te-a influențat în carieră participarea la olimpiadă?
„Prima mea formă de antreprenoriat a fost înainte de olimpiada de TIC. Aveam 10 ani și vindeam servere de jocuri. Olimpiada a venit în completarea pasiunii”, povestește Andrei.
În octombrie 2019 și-a înființat propria companie și în ultimul an de liceu s-a împărțit între învățat pentru bacalaureat, muncă și pasiunea pentru marketing și relații publice. „Îmi place să încerc cât mai multe activități. Am practicat tenis de câmp timp de 10 ani și arte marțiale 2 ani”, spune el.
Cum a fost primit acasă după olimpiadă și cum s-a implicat primăria în premiere
Andrei Pătrașcu își amintește că mama sa a fost foarte dezamăgită după ce a auzit că a spart site-ul liceului. „Se aliase cu profesorul de TIC ca să mă oblige să merg la olimpiadă”, povestește el râzând. Totuși, l-a așteptat acasă cu o masă specială, unde a chemat cele mai apropiate rude.
După rezultatul de la olimpiadă și primăria l-a recompensat cu 180 de lei. „Copiii de clasa a II-a primeau sume mult mai mari pentru că au rostit două fraze în franceză la un concurs, în timp ce pentru olimpiada de TIC este foarte multă muncă”, adaugă el indignat.
„Eram discriminată de colegi pentru că eram de la țară. Participarea la olimpiadă a fost felul meu de a demonstra că nu contează de unde ești”
Foto: Ana-Maria Rusu
Ana-Maria Rusu are 20 de ani, este studentă la Facultatea de Sociologie din București și este pasionată de muzică. Provine din apropierea orașului Tg.Jiu, iar în timpul liceului locuia în cămin.
„Eram la profil de filologie intensiv engleză, dar îmi plăcea mai mult matematica. Eram discriminată de colegi pentru că eram de la țară, iar participarea la olimpiada de matematică a fost felul meu de a le demonstra că nu contează de unde ești, că poți reuși”, povestește Ana.
Își amintește că îi era greu în perioada în care era liceană, pentru că locuia în cămin și își vedea familia doar în weekend.
Ana a participat la olimpiadă în primii doi ani de liceu și a obținut mențiune și locul III la faza județeană.
De unde provine pasiunea pentru matematică?
Ușor melancolică, Ana povestește despre copilăria alături de bunicul ei care era foarte pasionat de matematică. Îți amintește că era fascinată de caietele bunicului și, deși era mult prea mică ca să poată scrie, aștepta cu nerăbdare să meargă la școală să învețe să calculeze.
„Bunicul îmi promisese că după ce voi începe școala mă va învăța tainele matematicii. Din păcate a murit mult prea devreme, înainte să mă vadă rezolvând exerciții. El a fost modelul meu în viață. Mi-ar fi plăcut să mă vadă mergând la olimpiadă, cred că ar fi fost mândru de mine că îi duc pasiunea mai departe”, povestește Ana.
Cât de importante sunt olimpiadele?
Ana crede că participarea este importantă pentru că este un mod de a acumula experiență, de a învăța cum să-ți gestionezi emoțiile.
„Chiar dacă nu câștigi, din întristarea de moment poți face o ambiție pentru viitor. Contează foarte mult și profesorul, interacțiunea dintre voi. Eu am avut parte de un profesor cu adevărat implicat. La premiere am fost foarte încântată, munca mea a dat roade”, spune ea.
Cum i-a influențat olimpiada parcursul profesional
Deși Ana a participat la olimpiada de matematică și a luat premii, viața ei profesională a mers în cu totul altă direcție. Spune că nu s-a gândit nicio clipă să lucreze într-un domeniu cu științe exacte, iar Facultatea de Matematică nici măcar nu era pe lista ei de opțiuni.
„Țin minte că în liceu îmi doream să ajung polițistă”, spune studenta.
Cu toate acestea, profilul din liceu a jucat un rol important în alegerea facultății.
„M-am gândit că dacă tot am fost 4 ani la un profil umanist, să fac o facultate apropiată de această ramură”, completează ea. Astfel, a ajuns să studieze resurse umane la Facultatea de Sociologie. Plănuiește ca pe viitor să lucreze în domeniul recrutării, deși recunoaște că are un alt mare vis.
„Mi-aș dori să am o carieră în muzică…”, spune Ana, zâmbind timid.
După ce a participat la olimpiada de istorie, s-a înscris la facultatea de profil și acum vrea o carieră în diplomație
Foto: Robert Grigore
Robert Grigore este fost elev la profilul filologic al Colegiului Național „Spiru Haret”din Buzău și este pasionat de istorie încă din școala generală. Odată ajuns la liceu, a participat la două ediții ale olimpiadei de istorie, îndrumat de profesoara Felicia Boscodeală. A obținut mențiune cu media 9,60 și s-a calificat la faza națională de la Drobeta. Pe lângă istorie, a participat la mai multe concursuri de eseuri. A fost felul său de a combina pasiunea pentru istorie cu cea pentru scris.
Robert își amintește că la olimpiadă nu i-a fost deloc ușor
Deși s-a pregătit intens, la olimpiadă a avut emoții mari din cauza numărului foarte mare de elevi și profesori prezenți. „Dna profesor m-a încurajat ori de câte ori aveam emoții. Nu aș fi reușit fără dânsa!”, spune Robert zâmbind. În ciuda încurajării de care a avut parte, condițiile din sala de prezentare i-au pus bețe-n roate. „Era vară, iar în sală era o căldură infernală. Mă concentram cu greu, m-a încurcat temperatura”, completează tânărul.
Robert nu se declară în totalitate mulțumit de prezentarea sa, dar recunoaște că s-a simțit oricum foarte mândru de el fiindcă a ajuns până la faza națională și crede că această reușită l-a ambiționat și mai tare.
Chiar sunt importante olimpiadele?
„Da. Foarte!”, răspunde Robert.
„În primul rând pentru că faci o pregătire, ca să te acomodezi cu atmosfera și presiunea, deoarece sunt anumite formalități care la prima vedere creează emoții”, adaugă el. Robert crede că o olimpiadă te pregătește și pentru viitor, mai exact pentru următoarea ocazie când vei avea o foaie de examen în față, te ajută să nu te pierzi cu firea.
„Mai mult, dezvoltă spiritul de competiție. În cazul meu, a fost atât o pregătire bună pentru bacalaureat, cât și un mod de a mă redescoperi și de a-mi da seama ce vreau să fac cu viața mea”, povestește Robert.
Cum ai fost primit când te-ai întors?
„Profesorii m-au scos în fața clasei și m-au felicitat. Cine nu s-ar simți bine când munca îi este apreciată? Părinții mei au fost foarte mândri, așa cum orice părinte ar trebui să fie atunci când copilul are o reușită.”, își amintește tânărul student.
După olimpiada de istorie, Robert Grigore a participat la Sesiunea de Referate și Comunicări Științifice cu lucrarea „România și diviza balcanică” și a obținut nota 8,87 la faza națională de la Arad. Ulterior a fost premiat de Societatea Aurel Vlaicu cu premiul special, o experiență care l-a emoționat profund. A continuat să scrie lucrări științifice, în special despre personalități marcante din județul din care provine, precum Marin Constantin (muzician cunoscut și dirijorul Corului Național de Cameră Madrigal până în 2011).
Te-a influențat olimpiada când ai ales facultatea?
„La mine a fost o influență cu siguranță”, răspunde Robert. „Sunt student la Facultatea de Istorie a Universității din București, la secțiunea Relații Internaționale și Studii Europene. Eu inițial îmi doream să merg la Academia de Poliție, chiar mă pregătisem doi ani, însă după olimpiadă m-am convins că acela nu era drumul meu. Acum îmi doresc o carieră în diplomație”, spune tânărul.
„Cu cât participi mai des, cu atât te prinde microbul competiției mai repede.”
Foto: prof. Felicia Boscodeală
Felicia Boscodeală este profesoară la Colegiul Național „Spiru Haret” din Buzău și fosta profesoară de istorie a lui Robert Grigore. Predă de 22 de ani, însă nu dintotdeauna istorie. La începutul carierei preda educație civică.
Participați des la olimpiade cu elevii?
„Da. De câte ori dăm de elevi ambițioși, ne înscriem la olimpiade. Noi suntem dornici tot timpul, dar trebuie să fie și elevii motivați”, spune Boscodeală râzând. „Atunci când găsești elevi ca Robert Grigore, care la început nu au fost atât de pasionați de istorie, dar cu timpul, participând, au luat „microbul competiției”, își doreau și mai mult, cum să nu participi?”, adaugă dascălul. Profesoara vede olimpiada ca pe un prilej de a te împrieteni cu alți elevi, de a împărtăși cunoștințe și experiențe.
Ce v-a determinat să îl alegeți pe Robert?
„El mai participase în trecut la concursuri de istorie, unde a și câștigat. Atunci l-am remarcat. Cu cat participa la mai multe concursuri, cu atât mai motivat devenea. Era foarte serios și punctual, citea foarte mult. Când dai de un astfel de elev, ești tentat să ți-l imaginezi la olimpiadă”, își amintește fosta profesoară a lui Robert. „Din clasa lui, s-a remarcat de la bun început, deși nu era prea atras de istorie. Totuși avea mult potențial”, adaugă dascălul.
Felicia Boscodeală crede că pregătirea unui elev pentru olimpiadă nu se face de pe-o zi pe alta, ci este un proces îndelungat și permanent.
„Nu este atât de ușor pe cât pare. Materia nu este chiar la îndemână. Trebuie să citești în plus și mai trebuie să te pregătești și pentru celelalte obiecte de la școală. Robert abia din clasa a X-a începuse să dea randament”, crede profesoara de istorie.
Își amintește că Robert era navetist în perioada liceului – era un efort în plus pe care profesoara l-a admirat. „El pe unde a participat, a lăsat impresie bună. Contează și acest lucru, să impresionezi juriul”, crede profesoara Boscodeală, care își amintește că actualul student i-a adus satisfacții nu doar ca olimpic, ci și ca elev la clasă.
„Mulți elevi au potențial, dar la un moment dat se opresc. Olimpiada este o competiție dificilă, unde informația nu se rezumă de cele mai multe ori la ce ți se predă la clasă. Robert mereu mă întreba ce cărți să mai citească”, povestește profesoara de istorie. „Ce m-a impresionat la el a fost că, pe măsură ce parcurgea o carte, își scoatea notițe. La începutul clasei a XII-a a venit cu „O istorie sinceră a poporului român” de Florin Constantiniu rezumată și organizată frumos la calculator”, adaugă Boscodeală încântată.
Cum trebuie să fie un elev pentru a participa la olimpiadă?
Felicia Boscodeală crede că rezultatele la olimpiadă sunt o combinație între seriozitatea elevului, pasiunea lui și munca profesorului-coordonator. „Elevul trebuie să fie perseverent. În vara de dinaintea participării la Sesiunea de Referate și Comunicări Științifice, ne întâlneam zilnic la pregătire”, își amintește dascălul.
„Zilnic lucram câte 3-4 ore, însă Robert nu se plângea niciodată. Totuși te gândești că era un copil care se trezea în fiecare dimineață mai devreme decât restul colegilor ca să prindă trenul, stătea întreg programul la școală, apoi lucra pentru olimpiadă, iar după olimpiadă financiar nu primești mare lucru…”, adaugă Boscodeală tristă.
Dascălul este convins însă că multitudinea de cunoștințe acumulate la olimpiadă îi sunt de ajutor la facultate fostului elev. „Cei care vor să participe la olimpiade trebuie să fie conștienți că fără muncă susținută nu se poate ajunge la performanță. Nu-i simplu să știi că inclusiv în vacanțe colegii tăi ies în oraș să se distreze, iar tu stai în casă și citești. Însă doar cei serioși valorifică această experiență în viitor”, spune profesoara de istorie.
După părerea profesoarei de istorie, olimpicul trebuie să fie capabil să surprindă membrii juriului și să îi câștige de partea lui. „Faptul că în clasa a XII-a Robert a ajuns la naționala de la Arad a fost o surpriză pentru tot județul, deoarece elevii liceului nostru de obicei luau locurile II, III și IV la județeană și nu mai apucau să se califice mai departe”, povestește Boscodeală.
În timp ce împătimiții buzoieni ai olimpiadelor se așteptau ca elevii de la Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, care se situau pe locul fruntaș mereu, să se califice din nou pentru faza națională, Robert se pregătea din greu zilnic. Ulterior, el și încă doi colegi s-au calificat la națională.
„M-a învățat să mă informez din mai multe surse, să mă feresc de fake news.”
Foto: Alexandru Barbu
Alexandru Barbu are 20 de ani și este pasionat de fotbal. A învățat la Colegiul Național „Matei Basarab” din București, iar în clasa a XII-a a participat la olimpiada de istorie. A ajuns până la faza națională, unde a luat mențiune.
„Îmi plăcea istoria, însă nu eram suficient de motivat încât să particip la olimpiadă. Profesorul m-a ambiționat să mă duc măcar la faza pe școală. Pentru mine, dânsul a avut un rol foarte important. Probabil că a văzut o sclipire de potențial în mine. Nu mă așteptam să trec de faza pe școală, darămite să ajung până la națională.”, povestește Alexandru.
Acum este anul 1 la Facultatea de Istorie, la secțiunea Relații Internaționale și Studii Europene și este voluntar în asociația studențească.
„A fost o experiență frumoasă fiindcă am învățat foarte multe lucruri interesante și m-am și distrat în același timp.”, spune Alexandru.
„Mi-a dezvoltat capacitatea de analiză, de a înțelege mult mai bine un text la prima vedere, m-a învățat să mă informez din mai multe surse. Ultimul aspect m-a ajutat mult timp după olimpiadă, să mă feresc de fake news. Cred că sunt utile olimpiadele pentru că se remarcă cei mai buni. Amintirile de genul acesta rămân și peste ani, de povestit copiilor”,adaugă Alexandru vesel.
„Primăria tot promitea premii”
Alexandru își amintește că părinții au fost foarte bucuroși, deși îi anunțase deja rezultatul prin telefon. „I-am făcut mândri. Sunt singurul olimpic din familie. Toți profesorii m-au felicitat”, spune tânărul.
Cât privește primirea de acasă, Alexandru își amintește că a existat și o dezamăgire. „Primăria tot promitea premii, dar nu am primit absolut nimic nici până în ziua de astăzi. A fost dezamăgitor. Totuși nu port ranchiună, am câștigat pentru mine, nu pentru primărie!”, spune el.
„Nu m-am gândit încă la o carieră. Probabil ceva în domeniul diplomației. Nu știi unde te aduce viața”, adaugă tânărul.
Citește și:
INTERVIURILE HotNews.ro