Sunteți pregătiți pentru controalele autorităților de reglementare? Câteva recomandări pentru a răspunde adecvat acestor evenimente
În incertitudinea actuală a pieței, cu război, tensiuni geopolitice, atacuri cibernetice, fraude și sancțiuni, autoritățile de reglementare impun companiilor un standard mai înalt de conformitate, cu reguli și reglementări din ce în ce mai complexe și stricte. De asemenea, controalele din partea acestor instituții sunt tot mai dese și amănunțite, iar amenzile pe măsură. Vizate sunt în continuare industriile oricum foarte reglementate precum serviciile financiare, energie, telecom și farma, dar și alte sectoare.
Conformitatea cu reglementările se referă la respectarea legilor și reglementărilor impuse companiilor de guvern și autoritățile de reglementare pentru o bună funcționare a industriilor în care activează, pentru a reduce expunerea la risc în sectoarele vitale pentru economie, reducerea corupției, fraudelor și practicilor neconcurențiale. Companiile trebuie să identifice toate legile și reglementările aplicabile care le afectează afacerea și să recunoască, să evalueze și să atenueze orice risc privind neconformitatea, pentru a minimiza un potențial prejudiciu financiar, dar și reputațional.
De altfel, potrivit celui mai recent raport CEO Survey, 68% dintre directorii generali din România spun că reglementările guvernamentale sunt unul dintre principalii factori care influențează modul în care companiile din România generează valoare și care impun transformarea acestora pentru a rămâne viabile și peste zece ani.
Ce implică o investigație de reglementare și cum trebuie să se pregătească organizațiile?
O investigație de reglementare este o anchetă oficială efectuată de o instituție a statului sau de un organism de reglementare pentru a examina eventualele încălcări ale legilor sau regulilor de către companii sau anumite sectoare. Investigațiile pot fi declanșate de diverse evenimente, inclusiv autodenunțuri, plângeri din partea consumatorilor sau a concurenților, nereguli în raportarea financiară, rapoarte ale avertizorilor de integritate sau pur și simplu în cadrul unor activități obișnuite de monitorizare și supraveghere ale autorităților de reglementare.
Citește continuarea articolului pe blogul PwC România
Articol semnat de Ana Sebov, Director Forensic, PwC România
Articol susținut de PwC România