Super-bateria pe care o companie din China anunță că o va lansa pentru mașinile electrice. Încărcare în timp record și o autonomie care îi face pe specialiști să aibă îndoieli

Chinezii de la BYD anunțau la jumătatea lunii martie o super-baterie care va permite mașinilor electrice să parcurgă 400 de kilometri după doar câteva minute de încărcare. Acum, CATL, cel mai mare producător mondial de baterii, anunță o baterie și mai performantă, care să permită autonomie de 515 kilometri, după doar cinci minute de încărcare.
Compania chineză Contemporary Amperex Technology (CATL) este cel mai mare producător mondial de baterii pentru vehicule electrice, deține mai mult de o treime din piață și produce pentru 16 companii auto. Mai exact, CATL are 38% din piața mondială, iar BYD, 17%. Printre clienții CATL se numără Tesla, BMW, Volkswagen și Ford, scrie CNN.
CATL a prezentat o baterie îmbunătățită despre care susține că oferă o autonomie chiar mai mare decât cea a tehnologiei de vârf dezvoltate de rivalul său BYD.
Noua baterie, denumită Shenxing, oferă o autonomie de 515 kilometri după cinci minute de încărcare, ceea ce înseamnă o autonomie cu 100 de kilometri mai mare decât cea promisă de BYD cu tehnologia sa, conform CATL.
Îndoielile analiștilor
Unii analiști au privit cu scepticism acest anunț, menționând posibile obstacole tehnice și costuri prea ridicate. Totuși, dacă tehnologia se va dovedi viabilă la scară largă, ar putea contribui la reducerea temerilor consumatorilor legate de faptul că mașinile electrice au o autonomie scăzută față de cele pe benzină sau motorină. Autonomia este unul dintre motivele pentru care o bună parte dintre clienți nu vor să cumpere mașini full-electrice, scrie CNBC.
Cum se întâmplă cu orice tehnologii noi – și aceste baterii sofisticate vor fi disponibile pe scară largă abia peste câțiva ani și se vor regăsi pe modelele mai scumpe.
Afirmațiile recente ale CATL plasează viteza de încărcare a companiei cu mult înaintea concurenței. Cele mai noi stații Supercharger de la Tesla pot adăuga până la 270 km de autonomie în 15 minute, în timp ce Mercedes-Benz a anunțat recent că una dintre bateriile sale poate fi încărcată până la 325 km autonomie în 10 minute.
„O dată în plus, împingem limitele performanței dincolo de ceea ce era considerat posibil”, a spus Gao Huan, director tehnologic al CATL, la un eveniment de presă unde au fost anunțate și alte noutăți legate de baterii care vor fi disponibile pe mașini în anii următori.