SuperLiga: Campioana României și-a stabilit partidele amicale / Două meciuri în Olanda înaintea SuperCupei

FCSB va disputa două meciuri amicale în cantonamentul pe care îl va efectua, în Olanda, între 20 iunie și 4 iulie, relatează Golazo.ro
FCSB s-a reunit astăzi pentru a efectua vizita medicală de la Centrul Medical din Chiajna.
Roș-albaștrii vor pleca joi în Olanda, acolo unde vor disputa două amicale împotriva celor de la Almere City FC (liga a doua din Olanda) și FC Utrecht.
„Campionii României vor participa, între 20 iunie si 4 iulie, la un turneu de pregătire în Țările de Jos.
Delegația roș-albastră va fi cantonată în Apeldoorn, la Hotelul Bilderberg De Keizerskroon, urmând ca antrenamentele să se desfășoare la baza WWNA, din Wenum-Wiesel.
În această perioadă, echipa noastră va disputa două partide amicale, împotriva celor de la Almere City FC și FC Utrecht. Primul joc va avea loc pe 28 iunie, începând cu ora 14:00 (ora României), în timp ce a doua se va desfășura pe 1 iulie, la aceeași oră.
Ambele partide vor fi în baze sportive și se vor juca fără spectatori, în conformitate cu legile țării”, a anunțat FCSB.
FCSB va debuta în noul sezon pe 5 iulie, în Supercupa României, contra CFR Cluj, câștigătoarea Cupei. Meciul va avea loc pe stadionul Steaua din Ghencea.