Sari direct la conținut

SuperLiga: CFR Cluj ratează ocazia de a egala liderul FCSB. Remiză cu Rapid

HotNews.ro
Dan Petrescu, Foto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia
Dan Petrescu, Foto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

CFR Cluj și Rapid București au temrinat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat în etapa a patra din play-off-ul SuperLigii.

CFR Cluj – Rapid București 1-1, în etapa #4 din play-off

Echipa lui Dan Petrescu a avut nevoie de doar șapte minute pentru a deschide scorul: Korenica a centrat din corner, iar Bolgado a câștigat un duel aerian cu Ciobotariu și a înscris cu o lovitură de cap.

Trupa antrenată de Marius Șumudică a egalat în minutul 53, când Petrila a găsit o pasă excelentă pentru Kait, iar estonianul l-a învins pe Hindrich.

În minutul 69, arbitrul Florin Andrei i-a arătat al doilea „galben” lui Kait, pentru o simulare în careul advers, însă a revăzut faza pe monitorul VAR și a anulat cartonașul pentru că Dobre se afla în ofsaid.

Rapid a fost aproape de victorie în minutul 90, însă Christensen nu a reușit să înscrie dintr-o poziție ideală.

În urma acestui rezultat, CFR Cluj rămâne pe locul 2 în play-off: are 34 de puncte, cu două mai puține decât liderul FCSB. De cealaltă parte, Rapid e pe locul 6, cu 28 de puncte.

Au evoluat echipele:

  • CFR Cluj: Hindrich – Rocha (Păun ’60), Bolgado, M. Ilie, Camora (Abeid ’79) – Emerllahu, Djokovic, Fică (Nkololo ’61) – Korenica, L. Munteanu, Kamara. Antrenor: Dan Petrescu
  • Rapid: Stolz – Onea, Ciobotariu (Ignat ’46), Pașcanu, Borza – Ademo (Koljic ’46), Kait (Vulturar ’79), Christensen (Grameni ’90+4) – Dobre, Petrila, Burmaz (Ankeye ’89). Antrenor: Marius Șumudică.

Superliga, clasament play-off după 4 etape

Loc/EchipăGolaverajPuncte
1. FCSB6-436
2. CFR Cluj6-334
3. Universitatea Craiova5-333
4. Dinamo București6-829
5. Universitatea Cluj3-829
6. Rapd București6-628
INTERVIURILE HotNews.ro