Sari direct la conținut

SuperLiga: CFR Cluj vs Universitatea Craiova – Derby european în Gruia

HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro


CFR Cluj – Universitatea Craiova, meci contând pentru etapa a 3-a din campionatul României, este programat, duminică, 27 iulie, de la ora 22:00, pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.


CFR Cluj şi Universitatea Craiova, două echipe de play-off, dar care au dezamăgit la debutul în cupele europene, se întâlnesc în derby-ul etapei a 3-a din SuperLiga.


CFR Cluj are patru puncte: a debutat cu o victorie în noua ediţie din SuperLiga, 3-2 pe teren propriu cu Dinamo, revenind spectaculos după ce a fost condusă cu 2-0, apoi a remizat în Giuleşti, scor 2-2, după ce a condus de două ori, fiind egalată în ultimul minut de prelungiri!


În cel mai recent meci oficial, echipa antrenată de Dan Petrescu a remizat acasă cu Neman Grodno (Belarus), în prima manşă a turului al doilea preliminar din Conference League (returul se joacă, joi, 1 august, la Budapesta, în Ungaria).


În partidele amicale din această vară, ardelenii au câştigat cu Slovan Bratislava, scor 1-0, au remizat cu LASK Linz, scor 1-1, şi au pierdut cu Slask Wroclaw, scor 0-1.


La nivelul lotului, CFR Cluj este încă o echipă în reconstrucţie, cu foarte multe schimbări de efectiv în această vară: au venit, printre alţii, Armend Thaqi de la Ballkani, Andrei Artean de la Apollon, Adrian Păun de la Hapoel Beer-Sheva şi Anton Kresic de la Rijeka, dar au plecat nume importante ca Omar El Kaddouri (liber de contract), Cristian Manea (Rapid), Cristian Bălgrădean (liber de contract) şi Cătălin Căbuz (Hermannstadt).


Universitatea Craiova are tot patru puncte, obţinute după o remiză pe terenul celor de la Hermannstadt, scor 1-1, şi un succes pe teren propriu, scor 4-2 cu UTA.


Oltenii au pierdut la debutul european, scor 0-2 în deplasare cu Maribor (Slovenia), în prima manşă a turului al doilea preliminar din Conference League (returul se joacă, joi, 1 august, la Craiova).


În meciurile de pregătire din această vară, echipa antrentă de Costel Gâlcă a disputat patru amicale cu adeversare de calibru şi a bifat un succes, 1-0 cu Legia Varşovia, şi trei eşecuri, 1-2 cu Pafos, 1-4 cu Ludogorets şi 1-2 cu St. Gallen.

Oltenii şi-au întărit lotul în pauza competiţională, printre alţii, cu Oshima Takuto (de la Cracovia), Luis Paradella (de la Saprissa), Silviu Lung (de la Poli Iaşi) şi Gregorio Sierra (de la Burgos), dar i-au pierdut pe George Cîmpanu (UTA), Jovan Markovic (U Cluj) – ambii împrumutaţi, Alexandru Mateiu (Petrolul) şi Ante Rogiljic (liber de contract).


Cele două echipe s-au confruntat de patru ori în ediţia trecută din campionat: în sezonul regulat, au remizat în Gruia, în tur, scor 1-1, pentru ca, în retur, oltenii să se impună în Bănie cu 1-0; în play-off, fiecare s-a impus pe terenul adversarei, Universitatea Craiova în tur, cu 2-1, iar CFR Cluj în retur, cu 1-0.


Superbet oferă cota 1,25 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul CFR Cluj – Universitatea Craiova.

CFR Cluj – Universitatea Craiova. 1X
Cotă 1,25

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol
INTERVIURILE HotNews.ro