Sari direct la conținut

SuperLiga: Cinci goluri în primul meci din 2025. Unirea Slobozia, victorie cu Sepsi

HotNews.ro
SuperLiga: Cinci goluri în primul meci din 2025. Unirea Slobozia, victorie cu Sepsi
Adrian Mihalcea. FOTO: Flaviu Buboi/NurPhoto/Shuttersto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Unirea Slobozia s-a impus în fața echipei Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 3-2, în primul meci disputat în SuperLiga în 2025, în etapa a 22-a.

Unirea Slobozia – Sepsi Sf. Gheorghe 3-2, în etapa #22 din SuperLiga

Gruparea ialomițeană a început mult mai bine meciul de la Clinceni, iar Gele a deschis scorul în minutul 8, din pasa lui Afalna. Douăzeci de minute mai târziu, Afalna a profitat de o eroare în defensiva oaspeților și a făcut 2-0.

Sepsi a redus din diferență prin El Sawy (’51), după ce fotbalistul împrumutat de la Rapid a preluat în careu și a marcat cu un șut la colțul scurt.

Echipa covăsneană a egalat prin Oberlin, care a insistat după ce a avut un șut blocat și până la urmă a trimis mingea în poarta lui Rusu.

Scorul final a fost stabilit în minutul 78, când Vlăsceanu a centrat excelent din lovitură liberă, Ibrian a trimis cu capul spre poartă, iar portarul Niczuly a scăpat mingea printre mâini.

Grație acestui succes, Unirea Slobozia a acumulat 25 de puncte și a urcat pe locul 11 în clasament, la egalitate cu UTA Arad (de pe 10). De cealaltă parte, Sepsi rămâne pe locul 7, cu 30 de puncte.

Au evoluat echipele:

  • Unirea Slobozia: Rusu – Medina (Ibrian ’70), I. Dinu, Antoche, Șerbănică – Coadă – Afalna (Yusov ’82), Purece (Lupu ’58), Aganovic (Blazek ’70), Vlăsceanu (F. Ilie ’82) – Gele. Antrenor: Adrian Mihalcea
  • Sepsi: Niczuly – Haruț, Ninaj, Tamas – Siger, Kallaku (Neskovic ’46), C. Matei, Dumitrescu – Oberlin, M. Coman (Babunski ’80), El Sawy (Ghimfuș ’90). Antrenor: Valentin Suciu.
INTERVIURILE HotNews.ro