SuperLiga: Farul Constanța și Poli Iași, remiză în prima etapă din play-out

Farul Constanța a terminat la egalitate cu Poli Iași, scor 0-0, într-un meci disputat sâmbătă, pe teren propriu, în prima etapă din play-out-ul SuperLigii.
Farul Constanța – Poli Iași 0-0, în prima etapă din play-out
Oaspeții au fost aproape de gol după doar 18 secunde, după ce Sîrbu a aruncat greșit de la marginea terenului, mingea a ajuns la Diakhaby, însă francezul nu a reușit să-l învingă pe Buzbuchi.
Farul a răspuns prin Cojocaru, care a căutat vinclul cu un șut puternic de la marginea careului, însă mingea s-a dus puțin peste poartă.
Echipa lui Gică Hagi a avut mai multe ocazii importante prin Alibec, care a nimerit și bara dintr-o lovitură liberă, însă nu a reușit să marcheze.
În urma acestui rezultat, Farul Constanța ocupă locul 5 în play-out, cu 19 puncte, în timp ce Poli Iași se află pe 7, cu 17 puncte.
Au evoluat echipele:
- Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Marins ’60), Larie, Bălașa (Fabinho ’80), Ganea – Vînă, Dican (N. Popescu ’60), Casap (A. Ciobanu ’60) – Grigoryan (Băsceanu ’68), Alibec, Cojocaru. Antrenor: Gheorghe Hagi;
- Poli Iaşi: J. Fernandez – Adăscăliței, Samayoa, Umar, Ispas – Diakhaby (Skuka ’64), Bordeianu (Nardini ’83), Marchioni, Ștefanovici – A. Roman (D. Ciobanu ’89) – S. Camara (Tailson ’89). Antrenor: Vasile Miriuță.