Sari direct la conținut

SuperLiga: FC Botoșani, victorie mare pe terenul Gloriei Buzău

HotNews.ro
SuperLiga: FC Botoșani, victorie mare pe terenul Gloriei Buzău
Leo Grozavu. FOTO: Răzvan Păsărică /SPORT PICTURES / imago sportfotodienst / Profimedia

FC Botoșani s-a impus în duelul ultimelor clasate din SuperLiga, 2-0 pe terenul echipei Gloria Buzău, în etapa cu numărul 25.

Gloria Buzău – FC Botoșani 0-2, în etapa #25 din SuperLiga

Echipa lui Leo Grozavu a deschis scorul în minutul 14, când Chică-Roșă a preluat la marginea careului și l-a învins pe Lazar cu un voleu.

Același Chică-Roșă a făcut „dubla” în minutul 72, după ce a primit o pasă cu călcâiul de la Bodișteanu și Enrico Papa a lăsat mingea să treacă. Atacantul a înscris cu un șut la firul ierbii.

Grație acestui succes, FC Botoșani a acumulat 23 de puncte și a urcat pe locul 14. De cealaltă parte, Gloria Buzău rămâne ultima, cu 19 puncte. Între cele două echipe se află Poli Iași, cu 22 de puncte, echipa din Copou urmând să primească vizita celor de la UTA Arad.

INTERVIURILE HotNews.ro