Sari direct la conținut

SuperLiga: FCSB, învinsă de FC Botoșani în minutul 90+8 – Gol din lovitură liberă

HotNews.ro
Foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES / imago sportfotodienst / Profimedia
Elias Charalambous Foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES / imago sportfotodienst / Profimedia

FCSB a pierdut pe terenul echipei FC Botoșani, scor 0-1, într-un meci restant din etapa a patra din SuperLiga.

Campioana en-titre a României s-a confruntat cu multe probleme de lot înaintea acestei partide și a fost nevoită să apeleze la mai multe improvizații.

FC Botoșani – FCSB 1-0, într-o restanță din etapa #4

Ambele echipe au avut câteva ocazii mari în prima repriză a meciului de la Botoșani. Bîrligea (’28) l-a pus la încercare pe Anestis cu un șut la colțul lung, însă portarul a fost atent și a respins.

Gazdele nu au reușit să profite de o pasă trimisă greșit de Mihai Popescu: Chică-Roșă (’28) a interceptat, l-a dribat pe Târnovanu, dar a trimis peste poarta goală.

FCSB a răspuns în minutul 36, când Olaru l-a găsit excelent pe Edjouma în fața porții, însă acesta a ratat complet șutul.

Echipa lui Elias Charalambous a forțat și în repriză secundă. Phelipe (’67) a nimerit bara cu un șut plasat din interiorul careului, iar Anestis a respins la execuția lui Ștefănescu (’70) din lovitură liberă.

Pe final, Ongenda (’84) a tras surprinzător din întoarcere, însă Târnovanu a avut un reflex excelent și a respins în corner.

Elevii lui Liviu Ciobotariu au dat lovitura decisivă în minutul 90+8: Ongenda a fost faultat la marginea careului, iar Zoran Mitrov a înscris cu un șut excelent din lovitură liberă.

În urma acestui rezultat, FCSB rămâne cu 24 de puncte și se află pe locul 6 în clasament. De cealaltă parte, FC Botoșani adună 16 puncte și ocupă locul 14.

Au evoluat echipele:

  • FC Botoșani: Anestis – F. Adams, Matricardi, Miron, M. Pavlovic – Francisco Jr. (Petro ’86), E. David (Mitrov ’65) – E. Florescu (Bodișteanu ’71)), H. Ongenda, L. Fulop (Aldair ’65) – Chică-Roşă (Lopez ’71). Antrenor: Liviu Ciobotariu
  • FCSB: Târnovanu – M. Popescu, Dawa, Chiricheș, Radunovic – Baeten (Ștefănescu ’46), Edjouma (Popa ’86) – Miculescu (Luis Phelipe ’62), Olaru, Musi – Bîrligea. Antrenor: Elias Charalambous,
INTERVIURILE HotNews.ro