SuperLiga: Fotbalistul dorit de FCSB: „Dacă ar fi liber, l-ai semna în secunda 1”
FCSB are ca obiectiv câștigarea celui de-al doilea titlu consecutiv în SuperLiga, iar gruparea bucureșteană dorește să-l transfere pe Juri Cisotti (31 de ani), potrivit lui Mihai Stoica.
FCSB îl vrea pe Juri Cisotti: „Nu a făcut niciun meci prost”
Președintele Consiliului de Administrație al FCSB spune că a fost impresionat de mijlocașul italian al echipei Oțelul Galați.
„Cisotti e un jucător pe care l-am remarcat, genul de jucător pe care liber l-ai semna în secunda 1. Mi-a plăcut tot timpul, dar are contract până în vară, din vară putem vorbi mai multe. Are 31 de ani, dar nu a făcut niciun meci prost până acum”, a declarat Stoica, citat de orangesport.ro.
Fotbalistul este cotat de Transfermarkt la 700.000 de euro, iar antrenorul Dorinel Munteanu a vorbit despre evoluțiile sale din ultima perioadă, după înfrângerea clară cu FCSB, scor 1-4: „Nu îl acuz pe Juri de joc slab pentru că este curtat de echipe, fiecare poate pleca unde își dorește, unde îi este mai bine”.
Cisotti a ajuns la Galați în vara anului 2021, după despărțirea de Silema Wanderers (Malta). Mijlocașul a adunat 92 de meciuri în tricoul Oțelului, a marcat 17 goluri, a oferit 9 pase decisive și poartă banderola de căpitan.