Sari direct la conținut

SuperLiga: Gloria Buzău vs Sepsi – Misiune dificilă pentru gazde

HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Gloria Buzău – Sepsi, meci contând pentru etapa a 2-a din campionatul României, este programat, luni, 22 iulie, de la ora 19:00, pe Stadionul Gloria, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.


Gloria Buzău, revenită în primul eşalon după 15 ani, şi Sepsi, care a debutat promiţător noul sezon, se întâlnesc într-una dintre cele mai interesante partide ale etapei a 2-a din SuperLiga.


Gloria Buzău are un punct în clasament după ce a început acest campionat cu o remiză nescontată, obţinută la Ploieşti, scor 0-0 cu Petrolul.


În vară, echipa antrenată de Andrei Prepeliţă a disputat cinci partide de verificare şi nu a reuşit să câştige nici măcar una: 1-4 cu Rapid, 0-2 cu Olimpija Ljubljana, 2-2 cu Radomlje, 1-1 cu Hebar şi 1-2 cu Steaua.


La nivelul lotului, buzoienii s-au întărit, printre alţii, cu fotbalişti cu experienţă la nivelul primei ligi, precum Constantin Budescu (Farul), Dragoş Tescan (U Cluj), Grigore Turda (Voluntari) şi Dragoş Grigore (Rapid), iar la capitolul plecări numele importante sunt Idan Golan (liber de conttact) şi Ovidiu Perianu (revenit după împrumut la FCSB).


Gloria Buzău a terminat sezonul precedent pe locul 4 în play-off-ul din Liga 2 şi a ajuns în SuperLiga deoarece a doua clasată, Corvinul, şi echipa de pe locul 3, Şelimbăr, nu au avut drept de promovare.


Sepsi are trei puncte după prima rundă, în care s-a impus pe teren propriu în faţa celor de la Poli Iaşi, scor 1-0.


Echipa antrenată de germanul Bernd Storck a disputat trei meciuri amicale în pauza competiţională, 1-1 cu Unirea Slobozia, 4-4 cu Ferencvaros, campioana Ungariei, şi 1-3 cu Austria Viena, locul 8 în ultima ediţie a campionatului din Austria.


Principalele veniri în lot ale verii sunt Sota Mino (Hermannstadt), Marcelo Freitas (UTA), Marius Coman (Corvinul), alături de revenirile lui Ion Gheorghe (Stal Mielec) şi Vitalie Damaşcan (Lausanne Ouchy), iar plecările importante se numesc Marius Ştefănescu (FCSB), Andres Dumitrescu (revenit după împrumut la Slavia Praga), Mihai Bălaşa (Farul), Adan Aganovic (Unirea Slobozia), Roland Varga (Kazincbarcika), Pavol Safranko (Sabah), Jonathan Rodriguez şi Mario Rondon (ambii liberi de contract).


Sepsi a terminat sezonul precedent pe locul 5 în play-off şi a ratat prezenţa în cupele europene.


Cele două echipe nu s-au mai întâlnit niciodată până acum, nici măcar într-o partidă amicală.


Superbet oferă cota 1,30 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul Gloria Buzău – Sepsi.

Gloria Buzău – Sepsi X2
Cotă 1,30

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol
INTERVIURILE HotNews.ro