Sari direct la conținut

SuperLiga: În premieră, 30 de etape consecutive cu goluri ale jucătorilor U21, anunță FRF / Ce recorduri au mai stabilit fotbaliștii U21

HotNews.ro
SuperLiga: În premieră, 30 de etape consecutive cu goluri ale jucătorilor U21, anunță FRF / Ce recorduri au mai stabilit fotbaliștii U21
Cătălin Cîrjan (Dinamo), sărbătorind golul de 2-0, în meciul cu FC Hermannstadt, din SuperLiga, 3 martie 2025. FOTO: VLAD BEREHOLSCHI / imago sportfotodienst / Profimedia

Jucătorii U21 folosiţi în sezonul regular al SuperLigii, ediţia 2024-2025, au stabilit mai multe recorduri, a anunțat marți Federația Română de Fotbal (FRF).

Este sezonul cu numărul 9 în care este valabilă Regula U21 în primul eşalon fotbalistic din România. În forma actuală, cluburile au obligativitatea de a avea în permanenţă pe teren un jucător eligibil pentru naţionala U21 a României, adică născut începând cu 1 ianuarie 2002.

În premieră, în fiecare etapă din sezonul regular s-a marcat cel puţin un gol U21. „30 de etape consecutive cu cel puţin un tânăr marcator român!”, a transmis FRF.

Procentul golurilor marcate de fotbaliştii U21 este de 18,44%, cel mai mare din toate cele 9 sezoane în care a fost activă această regulă.

La fel cum s-a mai întâmplat doar de două ori, sunt 4 echipe care au cel puţin câte 10 goluri marcate de jucători U21. „Dinamo mai are nevoie până la finalul sezonului de măcar două reuşite U21 pentru o nouă premieră absolută!”, mai scrie în anunțul publicat pe site-ul FRF, potrivit news.ro.

Iată statisticile detaliate ale jucătorilor U21 după cele 30 de runde ale sezonului regular 2024-2025:

  • 104 jucători U21 au evoluat până acum în SuperLigă, deja mai mulţi decât în întreg sezonul trecut (102).
  • 102 goluri au înscris aceştia în cele 30 de etape, adică 18,44% din totalul golurilor din SuperLigă. Recordul de goluri U21 este de 125, în ediţia 2020-2021, când regula prevedea ca fiecare echipă să aibă câte doi tineri în formula de start.
  • 3 hat-trick-uri s-au marcat în actualul sezon, toate 3 fiind reuşite de jucători U21: Louis Munteanu – CFR Cluj (de două ori) şi Ianis Stoica – Hermannstadt.
  • 22 de jucători U21 au debutat în actualul sezon, cei mai mulţi la Petrolul, Dinamo, UTA Arad şi Universitatea Cluj (câte 4).
  • Etapele 24 şi 25 au fost cele în care au evoluat cei mai mulţi tineri jucători (câte 45), iar în etapele 12 şi 19 au înscris cel mai mult (câte 7 goluri).
  • Nouă jucători U21 au marcat în premieră în SuperLigă: Cîrjan (Dinamo), Dorobanţu, F. Ilie, Perianu şi Vlăsceanu (Unirea Slobozia), Rădulescu şi Tolea (Petrolul), El Sawy (Sepsi), C. Mihai (UTA Arad).

Cluburile cu cei mai mulţi jucători U21 folosiţi:

  • Farul Constanţa – 12;
  • Dinamo, UTA Arad, Oţelul Galaţi – 9;
  • Petrolul – 8.
  • Echipele cu cele mai multe goluri U21:
  • CFR Cluj – 21;
  • Universitatea Craiova, Hermannstadt – 11;
  • Universitatea Cluj – 10.

Topul marcatorilor U21:

  • Louis Munteanu (CFR Cluj) – 19;
  • Ştefan Baiaram (Universitatea Craiova), Vladislav Blănuţă (Universitatea Cluj) – 10;
  • Ianis Stoica (Hermannstadt) – 8;
  • Cătălin Cîrjan (Dinamo) – 7.

16 echipe din 16 au avut cel puţin un gol U21 marcat până acum. În patru din precedentele opt sezoane au existat echipe care au încheiat campionatul fără niciun gol U21, a precizat FRF.

INTERVIURILE HotNews.ro