SuperLiga: Koljic, atacantul Rapidului care a adus un punct în meciul cu FCSB: S-a simțit puțină oboseală la ei
Fotbalistul formației FC Rapid, Elvir Koljic, a declarat, duminică seara, după remiza, 2-2, cu FCSB, că este fericit că a reușit să marcheze două goluri și că și-a ajutat echipa să obțină un punct în derby, scrie Agerpres.
„Meritul este al întregii echipe pentru că toți am luptat din primul până în ultimul minut. Chiar dacă am fost conduși cu 2-0, am reușit totuși să revenim și să luăm un punct. Sunt fericit că am reușit să marchez două goluri și că mi-am ajutat echipa. Sper să o fac în continuare. Le mulțumesc suporterilor care ne-au susținut și când eram conduși. Ne-au împins de la spate până la capăt, punctul ăsta este pentru ei”, a spus atacantul la postul Digisport.
„La primul gol am primit un pic mingea în spate și singura soluție în poziția aceea a fost să dau cu călcâiul. Am încercat, l-am prins și pe Târnovanu pe picior greșit, nu a putut să reacționeze și mingea a intrat în plasă. Am jucat împotriva campioanei din ultimele două sezoane, dar s-a simțit puțină oboseală la ei în ultimele minute. E bine că mereu jucăm o repriză, dar cu cât trece timpul o să ajungem să jucăm bine 90 de minute”, a adăugat Elvir Koljic.
FC Rapid București și FCSB au încheiat la egalitate, 2-2 (0-1), duminică seara, pe Arena Națională, în etapa a șasea a Superligii de fotbal.
FCSB a marcat prin Mihai Lixandru (7), Daniel Bîrligea (61), dar Rapid a revenit pe final și a smuls egalul, grație dublei lui Elvir Koljic (83, 90+2).