Sari direct la conținut

SuperLiga: Meciul pe care îl va arbitra Istvan Kovacs înainte de finala Ligii Campionilor

HotNews.ro
Foto: Sven Beyrich / Zuma Press / Profimedia
Istvan Kovacs Foto: Sven Beyrich / Zuma Press / Profimedia

Istvan Kovacs va arbitra meciul Dinamo – Universitatea Cluj, programat vineri, de la ora 21:00, în etapa a noua a play-off-ului dn SuperLiga.

Delegat de UEFA la finala Ligii Campionilor, PSG – Inter Milano, pe 31 mai, Istvan Kovacs își face încălzirea cu un meci din campionatul intern.

Istvan Kovacs va arbitra Dinamo – U Cluj

„Centralul” din Carei va fi ajutat de Mihai Marius Marca și Ferencz Tunyogi, în timp ce Andrei Moroiță a fost desemnat arbitru de rezervă. În camera VAR se vor afla Iulian Dima și Cătălin Popa.

Înainte de meciul de vineri, Dinamo se află pe locul 6 în play-off, ultimul, cu 31 de puncte, iar U Cluj ocupă locul 4, cu 35 de puncte.

Tot vineri, de la ora 18:00, se va disputa Oțelul Galați – Farul Constanța, meci din play-out-ul SuperLigii. La centru se va afla Iulian Călin, iar asistenți vor fi Cosmin Vatamanu și Mihaela Țepușă. Bogdan Dumitrache va fi al patrulea oficial, Horia Gabriel Mladinovici va îndeplini rolul de arbitru VAR, iar asistentul său va fi Valentin Porumbel.

Oțelul e pe locul 2 în play-out, cu 34 de puncte, în timp ce Farul ocupă poziția a treia, cu 30 de puncte.

INTERVIURILE HotNews.ro