SuperLiga: Mijlocașul Ștefan Bană, împrumutat de Universitatea Craiova la Oțelul

Mijlocașul Ștefan Bană a fost împrumutat de echipa de fotbal Universitatea Craiova la SC Oțelul Galați, până la finalul sezonului competițional 2025-2026, au anunțat, joi, cele două cluburi pe Facebook, conform Agerpres.
Bană (20 ani) va fi una dintre soluțiile clubului de la Dunăre pentru regula Under-21, a precizat Oțelul.
„Transferul chiar și sub formă de împrumut la Oțelul este o provocare importantă pentru mine și îmi doresc să demonstrez că nu întâmplător sunt așteptări mari în privința mea. Vreau să ajut Oțelul să își atingă toate obiectivele următorului sezon și mă bucur că noii mei colegi m-au primit foarte bine. Avem mult de muncă pentru pregătirea noului campionat și le transmit suporterilor să aibă încredere în echipă. Hai, Oțelul!”, a declarat Bană pe site-ul clubului.
Ștefan Daniel Bană a adunat 27 de meciuri în Superligă și 5 în Cupa României. El a marcat până acum 3 goluri pentru Universitatea, oferind și 2 assist-uri. De asemenea, are selecții la naționala Under-20.
Gălățenii i-au mai adus în această vară pe mijlocașul Andrei Ciobanu (Farul Constanța), fundașul Răzvan Trif (UTA), atacantul capverdian Patrick Fernandes (Maritimo Funchal) și pe tânărul atacant Daniel Sandu (Metaloglobus).
Universitatea s-a mai despărțit în această vară de fundașul nord-macedonean Gjoko Zajkov, de atacantul brazilian Allison Safira și de atacantul bosniac Jovo Lukic.