Sari direct la conținut

SuperLiga: Mircea Rednic și-a anunțat plecarea de la UTA Arad: „Suporterii nu au fost alături de echipă”

HotNews.ro
SuperLiga: Mircea Rednic și-a anunțat plecarea de la UTA Arad: „Suporterii nu au fost alături de echipă”
Mircea Rednic. Sursă foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES / imago sportfotodienst / Profimedia

Antrenorul Mircea Rednic (63 de ani) a anunțat că va părăsi echipa UTA Arad, după remiza din ultima etapă a play-out-ului SuperLigii, 0-0 cu Gloria Buzău.

UTA a terminat play-out-ul cu 31 de puncte și a evitat retrogradarea, însă relația sa cu suporterii a fost una tensionată în ultimele luni.

Mircea Rednic pleacă de la UTA: „Am antrenat echipe cu ultrași adevărați, nu ca la UTA”

„Îmi felicit jucătorii și pe toți cei cu care am lucrat în acest sezon. Am reușit să salvez UTA pentru a treia oară, sper ca rezultatele să ne ajute și să terminăm mai sus. La ce probleme au fost sezonul ăsta, este ok.

Le-am spus că nu voi mai continua aici, le doresc mult succes celor din echipă. Aici mereu s-au bătut numai la campionat, la anul sunt sigur că vor fi o echipă puternică, sunt sigur că se vor lupta la play-off.

Ne-am dus la Constanța la băieții ultrași și nu strigau nimic, chiar dacă noi câștigasem. Erau pregătite bannerele, toate lucrurile, credeam că sunt altfel. Totuși, cred că există și suporteri adevărați.

Am antrenat echipe cu ultrași adevărați, nu ca la Arad, cu 150-200. Sper să fie alături de echipă, chiar dacă în acest sezon nu au făcut-o. Mulțumesc domnului Meszar că m-a adus aici și că am ținut UTA în prima ligă”, a declarat Rednic, potrivit digisport.ro.

De-a lungul carierei, Rednic a mai antrenat echipele Rapid, Dinamo, Universitatea Craiova, FC Vaslui, Astra, Petrolul Ploiești, CFR Cluj, Poli Iași, Viitorul Constanța (din România), Al-Nassr, Al-Faisaly (Arabia Saudită), Alania Vladikavkaz (Rusia), Khazar Lankaran (Azerbaidjan), Standard Liege, Gent, Excel Mouscron (Belgia).

INTERVIURILE HotNews.ro