SuperLiga: Ovidiu Burcă, noul antrenor al echipei Oţelul Galaţi
Ovidiu Burcă este noul antrenor al echipei de fotbal Oţelul Galaţi, a anunţat clubul din Superligă, miercuri, pe site-ul său oficial, potrivit Agerpres.
Cele două părţi au semnat un contract valabil până în vara anului acestui an, cu opţiunea de prelungire până în iunie 2027.
Burcă va anunţa în zilele următoare stafful tehnic pe care se va baza.
„Sunt foarte fericit că mă întorc la Galaţi după 10 ani. Vreau să le mulţumesc suporterilor şi în mod special lui Dorinel pentru că au reînviat povestea şi spiritul unui oraş care arde pentru fotbal. Vom încerca să ducem mai departe legământul pe care Dorinel l-a lăsat la această echipă: pasiune, seriozitate, disciplină, atribute care stau la baza oricărei performanţe. Vom face tot posibilul ca oamenii să plece fericiţi de la stadion şi îi asigurăm de toată implicarea şi dăruirea noastră”, a declarat Ovidiu Burcă.
Ovidiu Burcă va ajunge în zilele următoare la Galaţi, iar sâmbătă 4 ianuarie, la ora 13:00, este programată reunirea lotului pentru partea secundă a sezonului 2024-2025.
Ovidiu Burcă, 44 de ani, a jucat în carieră la echipe importante din România, precum Universitatea Craiova, Dinamo Bucureşti, FC Naţional, Poli Timişoara sau Rapid Bucureşti, dar şi la formaţii de peste hotare, în Germania, Japonia sau China.
Ovidiu Burcă, care a fost director sportiv la Oţelul în sezonul 2014-2015, le-a mai antrenat în carieră pe Rapid Bucureşti, CSM Slatina, Dinamo Bucureşti şi FC Voluntari.
Burcă îl înlocuieşte pe Dorinel Munteanu, care a demisionat la finalul anului din cauza situaţiei financiare dificile a clubului.
Munteanu a lăsat echipa Oţelul pe locul 11 în Superligă după 21 de etape, cu 24 de puncte.
Burcă s-a despărţit pe 30 decembrie de echipa de ligă secundă FC Voluntari, la numai o lună (27 noiembrie) de la numirea sa. Bilanţul său pe banca echipei ilfovene a fost de două victorii şi un egal.
Ovidiu Burcă va debuta oficial ca antrenor al echipei Oţelul pe teren propriu, cu Petrolul Ploieşti, în etapa a 22-a (18-19 ianuarie).