Sari direct la conținut

SuperLiga: Pleacă de la UTA! Mircea Rednic a început negocierile cu altă echipă

HotNews.ro
Mircea Rednic, Foto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia
Mircea Rednic, Foto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Presa din Azerbaidjan a anunțat că Mircea Rednic, antrenorul celor de la UTA Arad, se află în negocieri cu Kapaz, echipă care se bate pentru salvarea de la retrogradare, scrie GSP.ro.

Mircea Rednic (62 de ani) este pe banca arădenilor din aprilie 2023, iar contractul său urmează să se încheie la finalul sezonului.

În presa din Azerbaidjan au apărut informații că s-ar afla în negocieri cu Kapaz, echipă care în acest moment ocupă locul 9 în campionat. Mircea Rednic nu ar fi la prima aventură cu o echipă din Azerbaidjan. Între iulie 2010 și decembrie 2011, a stat pe banca celor de la Khazar Lankaran, pe care i-a condus în 50 de meciuri.

„Kapaz plănuiește să îți păstreze locul în prima ligă și în sezonul viitor și vrea să aducă un antrenor străin în vară. Primul antrenor străin pe care conducerea clubului l-a contactat a fost Mircea Rednic, care a fost în trecut tehnicianul lui Khazar Lankaran. Potrivit informațiilor noastre, au avut deja loc negocieri preliminare cu românul. De menționat că el antrenează în prezent UTA Arad, care participă în SuperLiga României. Contractul său cu clubul expiră pe 31 mai”, au scris azerii de la Sport24.az.

UTA Arad ocupă în acest moment locul 12 în SuperLiga, cu 20 de puncte. Echipa a fost umilită în ultima etapă pe terenul celor de la Poli Iași cu scorul de 0-4, amintește GSP.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro