Sari direct la conținut

SuperLiga: Poli Iaşi vs Botoşani – Orgolii mari în Moldova

HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Poli Iaşi – Botoşani, meci contând pentru etapa a 2-a din campionatul României, este programat, vineri, 19 iulie, de la ora 19:00, pe Stadionul Emil Alexandrescu, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.


Poli Iaşi şi Botoşani, două echipe care au debutat cu înfrângere în actuala ediţie de campionat şi care au nevoie de puncte pentru a sta cât mai departe de poziţiile retrogradabile, se întâlnesc în partida care deschide etapa a 2-a din SuperLiga.


Poli Iaşi ocupă în acest momentul locul 16, ultimul, în campionat, fără niciun punct, după ce a în prima etapă a pierdut pe terenul celor de la Sepsi, scor 0-1.


În această vară, echipa antrenată de portughezul Tony a disputat patru partide amicale, reuşind o victorie, 2-0 cu Pirin Blagoevgrad (liga a doua din Bulgaria), două remize, 1-1 cu Montana (liga a doua din Bulgaria) şi 2-2 cu Radnicki Nis (prima ligă din Serbia), şi un eşec, 1-2 cu ŢSKA Sofia (prima ligă din Bulgaria).


În pauza competiţională, ieşenii au adis zece jucători noi, cei mai reprezentativi fiind Jesus Fernandez (portar, de la Voluntari), Valentin Gheorghe (extremă, de la U Cluj) şi Matei Tănasă (extremă, de la FCSB), dar i-au pierdut pe Silviu Lung (portar, plecat la Universitatea Craiova) şi Sergiu Buş (atacant, plecat la Corvinul).


În sezonul trecut, Poli Iaşi a terminat pe locul 6 în play-out (12 la general), reuşind să evite atât retrogradarea directă, cât şi meciurile pentru barajul de menţinere-promovare în SuperLiga.


Botoşani este pe locul 13 după prima etapă, fără niciun punct, în care a pierdut pe teren propriu în faţa celor de la Oţelul, scor 2-3 (după ce a condus la un moment dat cu 2-1).


Bogdan Andone, antrenorul botoşănenilor, a fost suspendat pentru patru etape după această partidă, pentru injurii aduse brigăzii de arbitri!


În cele patru meciuri amicale disputate în această vară, Botoşani s-a impus de trei ori, 5-0 cu Chiemgau Traunstein (liga a şasea din Germania), 3-1 cu Reichenau (liga a patra din Austria) şi 3-2 cu Jablonec (prima ligă din Cehia), şi a pierdut o dată, 0-6 cu Legia Varşovia (prima ligă din Polonia)


La nivel de lot, au venit, printre alţii, Eduard Pap (portar, de la Oţelul),Chapi Romano (Belenenses) Ştefan Bodişteanu (mijlocaş, de la Farul), dar au plecat nume importante ca Victor Dican (fundaş, Farul), Sekou Camara (Unirea Slobozia), Răzvan Ducan (portar, Farul) şi Ioan Filip (mijlocaş, Bihor).


În campionatul precedent, Botoşani a terminat pe locul 8 în play-out (14 la general) şi a disputat un baraj de menţinere-promovare în SuperLiga, 1-0 în tur acasă şi 1-0 în retur în deplasare cu Mioveni (locul 5 în play-off-ul din Liga 2).


În partidele directe disputate în sezonul regulat al campionatului trecut, cele două echipe au remizat în tur, scor 1-1, la Iaşi, pentru ca, în retur, Botoşani să se impună pe teren propriu cu 2-1; în play-out a fost Botoşani – Poli Iaşi 2-1.


Superbet oferă cota 1,38 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul Poli Iaşi – Botoşani.

Poli Iaşi vs Botoşani 1X
Cotă 1,38

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol
INTERVIURILE HotNews.ro