Sari direct la conținut

SuperLiga: Remiză între Farul Constanța și UTA Arad. Profită FCSB?

HotNews.ro
SuperLiga: Remiză între Farul Constanța și UTA Arad. Profită FCSB?
Jucătorii echipei Farul Constanța (FOTO: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES / imago sportfotodienst / Profimedia)

Farul Constanța și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni, la Ovidiu, în etapa cu numărul 20 din SuperLiga.

Farul – UTA 1-1, în etapa #20 din SuperLiga

Gazdele au deschis scorul în minutul 33, când Vînă a făcut o piruetă la marginea careului, a păcălit un adversar și a trimis mingea lângă bară.

Oaspeții au egalat în minutul 77: Barbu a fost călcat de Sîrbu pe picior în interiorul careului, iar Costache a transformat penalty-ul acordat de Marian Barbu.

În urma acestui rezultat, echipa lui Ianis Zicu ocupă locul 9, cu 27 de puncte, în timp ce formația pregătită de Adrian Mihalcea se află pe 8, cu 29 de puncte.

FCSB, de pe 10, are 25 de puncte și poate urca în clasament cu o victorie în fața celor de la Unirea Slobozia (locul 13, 18 puncte).

Au evoluat echipele:

  • Farul: Buzbuchi – D. Sîrbu (Maftei ’84), Larie, Pellegrini (Markovic ’84), Furtado – Vînă, Dican, Radaslavescu (Ramalho ’68) – Grigoryan, Ișfan (Vojtus ’78), Tănasă (Sima ’68). Antrenor: Ianis Zicu
  • UTA: Gorcea – F. Iacob (Benga ’87), Poulolo, Pospelov, Alomeroviic – Odada (Mino ’65), L. Mihai (M. Coman ’46) – V. Costache, A. Roman, Țăroi (Barbu ’46) – Abdallah (Hrezdac ’81). Antrenor: Adrian Mihalcea.

INTERVIURILE HotNews.ro