SuperLiga: Sorin Cârțu, după ce FCSB a devenit campioană: „Au fost importanți Ngezana și Costreie”

Sorin Cârțu, președintele de onoare al clubului Universitatea Craiova, susține că FCSB a fost ajutată de arbitri să câștige titlul de campioană în SuperLiga.
Oficialul grupării din Bănie a amintit de o fază controversată din timpul meciului Dinamo – FCSB 1-2, când arbitrul VAR Sorin Costreie nu a dictat un penalty pentru „câini” în urma unui henț comis de Ngezana.
Sorin Cârțu, despre titlul cucerit de FCSB: „La un moment dat au fost sprijiniți”
„Una peste alta, au fost cei mai constanţi. Şi prestaţiile din Europa arată că este o echipă bună, cu organizare de joc foarte bună. O echipă serioasă. Nu îmi retrag ce am spus că la un moment dat au fost sprijiniţi.
Dar au materializat acel sprijin, bravo lor. Nu se întâmplă să aibă un avantaj şi să nu fi câştigat punctele alea. La meciul cu noi trebuia să fie eliminat Ngezana. A trecut peste aia, ne-au bătut cu 1-0, au luat locul 1 în campionatul regulat.
Le-a adus un punct peste celelalte. Putea să fie altă ierarhie. Îmi susţin ideea de atunci. Apoi, că le-a dat penalty cu U Cluj, meritat sau nemeritat. L-au transformat, nu l-au ratat, au câştigat cu 1-0.
Că nu le-a dat penalty lui Dinamo când a făcut Ngezana henţ, nu contează. Au câştigat cu 2-1. Sezonul ăsta au fost importanţi Ngezana, Costreie… Au şi cu ce să îşi materializeze exprimarea în teren, dominarea.
Cât era Chiricheş de contestat şi ce a reprezentat pentru ei. Piesă cheie, un mare echilibru pentru echipă şi ce au realizat acolo. Tot echilibrul l-a ţinut fără niciun fel de problemă. Siguranţă mare.
Cisotti a apărut în momente cheie, în momente dificile. Cum a fost şi la meciul cu CFR Cluj. Au luat două campionate, dar nu înseamnă că l-au luat şi pe următorul”, a declarat Cârţu, citat de fanatik.ro.
Cu două etape rămase de jucat în play-off, Universitatea Craiova se află pe locul 3, la 11 puncte în spatele celor de la FCSB.